Miniştrii de interne din statele UE se vor întâlni pe 25 noiembrie la o reuniune extraordinară la Bruxelles dedicată politicii privind migraţia, în urma disputei dintre Franţa şi Italia asupra primirii unei nave cu migranţi, a anunţat joi preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP, conform Agerpres.
''Miniştrii vor aborda situaţia actuală pe toate rutele migratorii'' către Europa, a precizat preşedinţia cehă.
Refuzul Italiei de a permite acostarea navei Ocean Viking, care avea la bord 230 de migranţi, debarcaţi în final în Franţa, a provocat o criză diplomatică între Roma şi Paris. Confruntată cu această situaţie, Franţa a cerut ''iniţiative europene'' pentru ''un mai bun control al frontierelor externe şi mecanisme de solidaritate''.
Foto: (c) GUILLAUME HORCAJUELO/EPA
Dar statele UE sunt divizate asupra acestor mecanisme, care implică redistribuirea migranţilor către statele membre care nu sunt în prima linie a valului migrator sau contribuţii financiare ori de altă natură în cazul refuzului acestei politici.
Potrivit unui diplomat european, reuniunea din 25 noiembrie va aborda de asemenea revizuirea regulilor privind azilul - discuţie blocată din anul 2015 în urma divergenţelor dintre statele UE asupra unor cote obligatorii de refugiaţi -, politica UE faţă de ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, precum şi rolul ONG-urilor ''instrumentalizate de traficanţii'' care ajută migranţii să ajungă în Europa.
''Tensiunile dintre Franţa şi Italia sunt o problemă, trebuie să le dezamorsăm'', a mai spus acelaşi diplomat.
În urma refuzului guvernului italian de a primi nava Ocean Viking, guvernul de la Paris a anunţat ca represalii anularea preluării a 3.500 de migranţi care urmau să fie transferaţi din Italia către Franţa în baza mecanismului european voluntar de redistribuire a refugiaţilor între statele membre.
Guvernul italian de dreapta condus de Georgia Meloni a decis să pună capăt practicii de a primi migranţii recuperaţi pe Mediterana de nave ale diferitelor ONG-uri, pe care le acuză că alimentează valul migrator dinspre Africa. Potrivit noului guvern de la Roma, ţărilor de pavilion ale acestor nave le revine responsabilitatea primirii migranţilor, în cazul navei Ocean Viking aceasta fiind Norvegia.
''La bordul acestor nave nu sunt naufragiaţi, ci migranţi'', a declarat Georgia Meloni, după ce ministrul francez de interne Gerald Darmanin afirmase că, în virtutea dreptului internaţional, ''când o navă cere să acosteze cu naufragiaţi la bord, portul cel mai sigur, cel mai apropiat este cel care trebuie să o primească, în cazul de faţă Italia''.
Potrivit ministrului francez, două treimi dintre migranţii de pe nava Ocean Viking vor fi redistribuiţi în Germania, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda