CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA au organizat, în perioada 29 ianuarie - 01 februarie, la Bucureşti, cea de a 37-a reuniune feroviară SERG (South -Est Europe Railway Group), informează un comunicat remis redacţiei.
Evenimentul se desfăşoară în fiecare ţară membră, România fiind gazda acestei ediţii ca urmare a preluării preşedinţiei Grupului SERG pentru perioada 2012-2013.
SERG este o asociaţie profesională feroviară a UIC (Uniunea Internaţională a Căilor Ferate) creată la decizia comună a miniştrilor de transport în anul 1989, la Belgrad, în scopul întăririi colaborării între întreprinderile feroviare membre pentru promovarea transportului feroviar internaţional de călători şi de marfă în această arie geografică.
Membrii asociaţiei: Bulgaria (BDZ, NRIC), România (CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA), fosta Republică a Macedoniei (MZ-I şi MZ-T), Grecia (OSE), Albania (HSH), Turcia (TCDD), Serbia (ZS), Bosnia - Herţegovina (ZFBH), Muntenegru (ZPCG şi ZICG) şi Republica Srpska (ZRS).
Principalele teme abordate au fost: prezentarea evoluţiei traficului feroviar din zonă, implementarea legislaţiei europene, stadiul dezvoltării proiectelor feroviare şi măsuri de creştere a calităţii serviciilor feroviare transfrontaliere din sud-estul Europei. De asemenea, au mai fost discutate detalii despre reorganizarea întreprinderilor feroviare membre SERG, cooperarea cu alte instituţii de stat pentru facilitarea traficului transfrontalier, propuneri de modificare a regulamentelor interne SERG, propuneri privind alegerea noilor preşedinţi activităţilor Călători, Marfă şi Infrastructură SERG pentru următoarea perioadă 2014-2015.