Reuters: Hamas a anunţat că nu va mai face schimburi de prizonieri cu Israelul până la încheierea războiului

A.F.
Internaţional / 2 decembrie 2023

Reuters: Hamas a anunţat că nu va mai face schimburi de prizonieri cu Israelul până la încheierea războiului

Saleh Al-Arouri, adjunct al şefului grupării islamiste palestiniene, a declarat tele-viziunii Al Jazeera că ostaticii pe care îi mai deţine Hamas în Fâşia Gaza sunt doar militari israelieni şi civili care au satisfăcut stagiul militar în forţele armate ale Israelului, conform Reuters.

Tot sâmbătă, premierul israelian Benjamin Netanyahu declarase că negocierile din Qatar pentru un nou armistiţiu în Gaza au ajuns într-un impas, iar negociato-rii israelieni vor reveni în ţară. Din ordinul prim-ministrului, şeful Mossad (ser-viciul de informaţii externe al Israelului) David Barnea a dat instrucţiuni echipei sale să părăsească emiratul.

Cabinetul lui Netanyahu a comunicat că "organizaţia teroristă Hamas nu şi-a respectat partea din înţelegere", în special eliberarea tuturor femeilor şi copiilor ţinuţi ostatici.

Hamas a luat circa 240 de ostatici şi a ucis cel puţin 1200 de oameni în cursul atacului din 7 octombrie împotriva Israelului, care a declanşat războiului. Potrivit autorităţilor din Gaza, riposta israeliană prin bombardamente şi operaţiuni terestre a costat peste 15.000 de vieţi.

În cursul unui armistiţiu, Hamas a eliberat săptămâna trecută câteva zeci de ostatici, în schimbul câtorva sute de deţinuţi palestinieni din Israel.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mi-a plăcut faza cand ostatecii eliberati ii îmbrățișau pe rapitorii de la Hamas la despărțire, semn ca nici terorismul nu mai e ce a fost

    1. "ii îmbrățișau pe rapitorii de la Hamas"

      Este simlpu, saracii au "Sindromul Stockholm" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb