Renault intenţionează să aleagă un partener pentru dezvoltarea noului său vehicul electric Twingo până la începutul anului viitor, au declarat două surse apropiate subiectului, Volkswagen fiind printre cei aflaţi în cursă, transmite Reuters.
Renault a confirmat că este implicat în discuţii cu mai mulţi producători de automobile cu privire la un posibil parteneriat, dar a refuzat să comenteze numele sau calendarele.
Volkswagen a refuzat să comenteze.
Producătorul francez de maşini este în discuţii cu Volkswagen privind parteneriatul pentru noul Twingo EV, au declarat trei surse, care au refuzat să fie numite deoarece discuţiile sunt în desfăşurare.
Una dintre surse a spus că Renault intenţionează să ia o decizie cu ce producător auto să se asocieze încă din acest an.
Luna trecută, Renault a anunţat lansarea unui nou Twingo EV, numit Legend, care se va vinde la mai puţin de 20.000 de euro (21.500 de dolari), directorul financiar Thierry Pieton afirmând că scopul este democratizarea pieţei de vehicule electrice.
Între timp, Volkswagen a prezentat în martie detaliile unui vehicul integral electric aflat în curs de dezvoltare, pentru 25.000 de euro, care urmează să fie lansat până în 2025.
Producătorul german de automobile a declarat atunci că lucrează şi la un vehicul de 20.000 de euro, dar nu a oferit informaţii suplimentare.
Handelsblatt a relatat pe 8 decembrie că Volkswagen era în discuţii cu Renault pentru cooperarea la maşina de 20.000 de euro, în timp ce rivalii încearcă să producă vehicule electrice cu preţuri mai accesibile.
Preţul mediu de vânzare cu amănuntul al unui vehicul electric în Europa în prima jumătate a anului 2023 a fost de peste 65.000 de euro, a declarat firma de cercetare JATO Dynamics, comparativ cu puţin peste 31.000 de euro în China.