Reuters: Rusia anunţă că este dispusă să negocieze livrarea de gaze către UE

A.F.
Internaţional / 27 ianuarie

Reuters: Rusia anunţă că este dispusă să negocieze livrarea de gaze către UE

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze, a declarat sâmbătă vicepremierul rus Aleksandr Novak conform Reuters.

Acordul pe cinci ani cu Ucraina privind tranzitul gazelor naturale din Rusia către Europa urmează să expire la sfârşitul lui 2024, după ce a continuat să fie aplicat chiar şi în timpul războiului declanşat în februarie 2022 de invazia rusă pe teritoriul ucrainean. Înţelegerea prevede transportul gazelor prin conductele din Ucraina; Moscova plăteşte Kievului pentru utilizarea reţelei respective.

Presa a preluat săptămâna aceasta declaraţii ale guvernului ucrainean potrivit cărora nu va încerca să negocieze cu ruşii prelungirea acordului.

Novak, citat de RIA, a afirmat că "dacă cealaltă parte doreşte, suntem gata să discutăm. Până acum nu am observat o astfel de dorinţă".

Un oficial european a refuzat vineri să facă speculaţii despre continuarea înţelegerii, însă a adăugat că UE evaluează toate scenariile, pentru a fi pregătită în orice eventualitate.

Războiul din Ucraina a determinat Uniunea Europeană să facă eforturi pentru înlocuirea gazelor ruseşti cu resurse alternative şi cu energie "verde". Concernul rusesc Gazprom, care deţine monopolul sectorului gazier din Rusia, continuă să exporte prin conductele ucrainene cantităţi mult reduse de gaze.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. foamea e mare..

    dar nici o problema, vin euroii DUPA CCE VA CARATI ACAS. Altfel ce-ar vrea? finantare pt razboi?

    1. Nu bai, va fi mai cald in casele europenilor si economia europeana va incepe sa creasca. Nu sunt motive serioase?

      Europa are alternative. Nu poți să construiești nimic cu parteneri hoți și criminali.

      Permafrostul închide Mujicia, de data asta pt totdeauna. 

      nope. Ucraina ii apara si pe romanii din Ucraina si pe cei din rep moldova. Ca sa nu spun de siguranta Romaniaei cu mujicia la granita.

    Unde este transnistreanu sa ne spuna cat de mult se dezvolta rusia?

    1. Creștere economica Rusia 3,5 %,

      creștere economica UE 0,5%, 

      mai mare teapa nu se poate, fraților,

      slava ukri 

      crestere de 3.5 % dintr-un rahat = un rahat un pic mai mare

      crestere de 0.5 % din UE este altceva...ca doar nu au venit oligarhii din UE sa cumpere pamanturi, propietati si altea alea in tara lui Putin... unde curge mierea pe strazi si umbla cainii cu covrigi in coada...hai sictir! cum ar zice pretenu' vostru Erdogan. 

      Sovietul își calculează PIB-ul, crește acum mai bine decât atunci când exportă de 200 MLD $. Comuniștii săraci sunt condamnați să creadă.

      din pix se face orice. uita-te unde e bursa la rusi, imposibil sa fie asza jos la crestere economica, si uita-te unde e rubla.

    Super! Din 2025 chinezii si indienii vor cumpara si mai ieftin gazul rusesc.

    1. Indienii sunt cumpărători buni, mujicii încă se chinuie să valorifice rupeele, iar China e în criză, .ai ieftin nu e de ajutor, poate doar gratis.

      atat de ieftin pana crapa putler

      Apoi Indienii ti-l vand tie, mai sapa, ai de invatat

      Scoala de mujic, da, indienii in vand la altii cu discount-ul pana la 60 de USD impus de Americani...diferenta e ca mujicul vinde in pierdere, ca e obligat sa vanda altfel inchide "benzinaria" in timp ce castigatori sunt indienii si cei care cumpara de la indieni cu un pret max de 60 USD:-)

    Sa citim si in Bloomberg, 27 ian 2024

    "Gas-Addicted Europe Trades One Energy Risk for Another 

    Rather than replace Russian fuel with next-generation renewables, the continent has increasingly turned to American natural gas. But it’s risky, too." 

    Care-i treaba? Biden a suspendat aprobarea licentelor pentru exportul de LNG. De ce? Din cauza conflictului privind frontiera Texasului pe unde intre milioane de imigranti ilegali. Asa ca Europa... IOC GAZ .... 

    Sunt de acord că UE să cumpere gaz de la ruși doar ca să fie pus un plafon ca și la petrol 60dolari și spre exemplu la gaz 120 $.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb