REVISTA PRESEI 03.08.2017

Willy Homner
Revista Presei / 3 august 2017

REVISTA PRESEI 03.08.2017

ADEVARUL

Puiu Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare, a fost dat în urmărire naţională

Poliţia Română a publicat, miercuri seară, la rubrica "Persoane urmărite", fotografia şi datele omului de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa" şi dat în urmărire naţională, în condiţiile în care nu a fost găsit la adresa din Bucureşti la care a fost căutat de poliţişti. Pe site-ul Poliţiei Române sunt publicate datele de identitate ale omului de afaceri, în vârstă de 58 de ani, precizându-se că acesta nu are domiciliul în România. Poliţia Română menţionează că Puiu Popoviciu se sustrage de la executarea pedepsei de 7 ani de închisoare, la care a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor: "Băncile care evită impozitul pe profit trebuie să-nţeleagă că nu suntem o ţară de mâna a treia"

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat miercuri că 27 de bănci au evitat plata impozitului pe profit în ultimii cinci ani şi le-a transmis acestor bănci că Fiscul "cunoaşte aceste operaţiuni şi nu le mai tolerează" pentru că "România nu este o ţară de mâna a treia". "Băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unităţi bancare 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cunci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit şi am inclus aici şi băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei", a spus Ionuţ Mişa, într-o emisiune la Antena 3.

Parlamentarii români, "prieteni" buni ai băncilor

Din ultimele declaraţii de avere depuse de senatori şi deputaţi rezultă o listă lungă de datornici la bănci, unii având credite multiple, a căror valoare totală se ridică la sume impresionante. Fruntaşii sunt doi social-democraţi, Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb, ambii cu credite de 800.000 de euro. Cei mai datornici liberali sunt Florin Cîţu, senator, şi deputatul Ovidiu Raeţchi. Cîţu are de restituit băncilor 303.000 de euro, iar Raeţchi trebuie să înapoieze băncilor peste 455.000 de dolari. La nivelul ALDE, pe primul loc se află chiar liderul partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, care are de restituit datorii restante din campania electorală în valoare de 247.907 de euro.

Scenarii pentru trecerea taxării de la angajator la angajat

Mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat a devenit un subiect de dispută. După ce premierul Mihai Tudose a insistat câteva zile la rând că nu va avea loc nicio schimbare, Finanţele l-au contrazis, precizând că începând cu 1 ianuarie CAS şi CASS datorate de angajator se mută la angajat şi vor fi reduse la 35%. Calculele arată, însă, că această măsură va duce, în cele mai multe scenarii, la scăderea salariului net al unui angajat. Plasarea contribuţiilor la angajat ar impune o majorare a salariului brut cu cel puţin 22,75% pentru a menţine valoarea salariului net, o decizie probabil mai uşor de pus în practică în sectorul bugetar, dar este discutabil dacă şi în ce manieră poate fi obligatorie pentru mediul privat, consideră Raluca Bontaş, Deloitte România.

Liviu Pop vrea ca telefoanele mobile să nu mai fie permise în incinta şcolilor

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, la Buzău, că îşi doreşte interzicerea telefoanelor mobile în şcoli, acestea urmând a fi lăsate într-un loc special amenajat, securizat, de unde să fie ridicate la terminarea orelor. Ministrul Educaţiei a deschis, miercuri, lucrările Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor, eveniment la care a participat şi senatorul Ecaterina Andronescu, fost Ministru al Educaţiei. Oficialităţi de rang înalt au fost prezente, miercuri dimineaţă, la Buzău, pentru a participa la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, ediţia a 23-a, eveniment organizat pentru a doua oară consecutiv în Buzău.

Viitorul motorului diesel, discutat la Berlin

La Berlin s-au reunit, miercuri, marii producători auto din Germania la summitul Diesel. Invitaţia a fost lansată de ministrul federal al Transporturilor, Alexander Dobrindt şi de ministrul Mediului, Barbara Hendricks. Scopul reuniunii a fost adoptarea de măsuri menite să reducă emisiile nocive ale automobilelor cu motor Diesel. La discuţii participă şi reprezentanţi ai altor ministere şi oficii de resort din landurile federale, nu însă şi cancelarul Angela Merkel. Producătorii de automobile sunt supuşi criticilor de aproximativ doi ani din cauza folosirii unor sisteme de manipulare a emisiilor poluante la motoare diesel, iar clasa politică e interesată de rezolvarea problemei. Industria auto oferă aproape 800.000 de locuri de muncă în Germania şi acoperă o cincime din întregul volum de export.

Scenariile probabile pentru un război împotriva Coreei de Nord

Tensiunile sunt extreme. Ameninţările repetate şi extrem de credibile venite de la Phenian, susţinute de o intensificare fără precedent a testelor cu rachete nucleare, au trecut demult de ceea ce fusese considerat, în mod greşit, doar o retorică paranoică a unui lider politic, ultimul din generaţia dictatorilor absoluţi produşi de universul comunist. În consecinţă, se evocă, acum la modul deschis, scenarii de război care cuprind serii de lovituri asupra Coreei de Nord, instalaţiilor nucleare sau de producţie a armamentului chimic, rampelor de lansare, principalelor baze sau locaţii temporare identificate prin satelit pentru armament convenţional sau împotriva buncărelor unde se află centrele de control şi comandă, atât cele militare cât şi cele politice.

Putin, mai bogat decât Bill Gates şi Jeff Bezos la un loc

Săptămâna trecută, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, l-a întrecut în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii pe Bill Gates, creatorul Microsoft. Averile celor doi sunt foarte apropiate, fiind estimate la 76 de miliarde de euro. Conform Newsweek, cel mai bogat om al lumii nu apare în clasamentul Forbes. Acesta ar fi preşedintele rus Vladimir Putin, care ar avea o avere de 170 de miliarde de euro. Sursa Newsweek este Bill Browder, directorul general al fondului de investiţii Hermitage Capital Management. În anii '90, compania lui Browder era unul dintre cei mai mari investitori din Rusia. Potrivit lui Browder, Putin şi-a folosit puterea politică pentru a face avere, iar cazul Mihail Hodorkovski, cândva cel mai bogat om al Rusiei, este notabil în acest sens.

Ciocoii din Ministerul de Interne. Pensionaţi la 40 de ani şi reangajaţi în sistem

Scandalul pensiilor militare ia amploare. Guvernul vrea să taie din pensiile militarilor şi a poliţiştilor care vor trece în rezervă după data de 15 septembrie pentru a face economii la buget. Cu toate acestea, aceeaşi guvernanţi au permis unor înalţi funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să pună mâna pe pensii grase şi, în acelaşi timp, să rămână în continuare pe posturi, fiind remuneraţi cu salarii la fel de grase. Este vorba de 30 de ofiţeri superiori în rezervă, susţin sindicatele din Poliţie.

BANCHERUL

Băncile continua sa închidă agenţiile stradale, pe măsură ce tot mai mulţi clienţi folosesc aplicaţiile de mobile banking

BRD a închis 28 de agenţii pe parcursul ultimului an, reţeaua teritoriala a băncii ajungând in prezent la 790 de unităţi, pe măsură ce numărul utilizatorilor de internet si mobile banking continua sa crească vertiginos. Băncile romaneşti au închis in total 164 de unităţi in perioada martie 2016-martie 2017, conform indicatorilor sistemului bancar de la BNR. Tendinţa de digitalizare a serviciilor bancare in paralel cu închiderea sucursalelor stradale devine tot mai evidenta, cu unele bănci mari, precum BCR, pregătindu-se sa ofere credite pe telefonul mobil, in prezent oferind deja posibilitatea deschiderii de conturi exclusiv online.

COTIDIANUL

PSD-ul se omoară-n pensii - Cornel Nistorescu

Scandalul pensiilor în care se scufundă PSD-ul este mai adînc cu fiecare zi ce trece. Iese Dragnea şi spune că pensiile nu se reduc, iese Olguţa Vasilescu şi vorbeşte despre pensiile speciale mai mari decît salariile aceloraşi şi iese Păpuşa Dan şi zice că generalii şi adjuncţii ei se pensionează şi se reangajează şi fac cu zecile de mii de lei pe lună. Ce înţelege cetăţeanul român? Că în Poliţie unii au inventat o morişcă (şmecherie) pentru a-şi umfla veniturile şi că ministresa de la Interne ştie de afacere, dar este neputincioasă pentru că i se pare legală. Parcă PSD-ul ar fi pus la cale o descalificare de proporţii în faţa propriilor alegători. Şi o umilire a acestora. Ce speranţe să mai ai de la un partid al celor năpăstuiţi care a săltat peste noapte veniturile tuturor celor care formează piramida de putere din România?

Donald Trump a luat o decizie severă privind Rusia

Preşedintele american Donald Trump a promulgat miercuri, în pofida rezervelor sale, noi sancţiuni economice impuse Rusiei, adoptate de Congres cu scopul de a pedepsi Moscova din cauza amestecului în alegerile prezidenţiale americane, a anunţat Casa Albă, relatează AFP. Aceste sancţiuni - care sunt impuse în urma anexării Crimeei şi amestecului rus în Ucraina - vizează sectorul energetic rus. În afara unei riposte imediate a autorităţilor ruse, ele au antrenat critici în Uniunea Europeană (UE), care se teme în privinţa aprovizionării sale cu gaze naturale şi denunţă o acţiune unilaterală.

CURENTUL

24 de companii de IT din România se află în insolvenţă, faliment sau sunt anchetate penal

Piaţa de IT din România a fost zguduită în ultimii ani de scandal după scandal şi 24 de companii din domeniu, având împreună o cotă importantă de piaţă sunt acum în insolvenţă, faliment sau au probleme penale. Puţine firme reuşesc să iasă din insolvenţă şi să nu ajungă în faliment şi chiar şi mai puţine supravieţuiesc unui dosar penal. Cele 24 de firme altă dată erau mândria IT-ului românesc şi păreau să cunoască reţeta reuşitei. Să vedem ce multinaţionale vor înlocui firmele româneşti pe măsură ce acestea vor dispărea.

Avertisment MAE: nu călătoriţi în Venezuela!

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Venezuela că, urmare a manifestaţiilor din capitala Caracas şi multe alte localităţi din această ţară, există factori de risc confirmaţi şi se recomandă evitarea deplasărilor, până la calmarea situaţiei, caracterizată de elemente de violenţă (soldate cu morţi şi răniţi), precum şi a existenţei unor bande înarmate care atacă şi jefuiesc magazine, instituţii şi persoane fizice.

CURIERUL NATIONAL

Românii din diaspora acuză discriminarea

Se adânceşte scandalul privind discriminarea românilor din străinătate. După ce în presă au apărut mai multe cazuri de exploatare a românilor care lucrează în străinătate, "Federaţia asociaţiilor de români din Europa" (FADERE) reacţionează şi solicită premierului Mihai Tudose să intervină pentru apărarea drepturilor acestora. FADERE a cerut transformarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni "dintr-un minister care se ocupă doar de acordarea de subvenţii pentru proiecte culturale în diaspora într-unul care să aibă ca prim obiectiv protejarea românilor din diaspora".

Tudorel Toader spune că are un acord de la Bruxelles pe legea graţierii

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că a discutat săptămâna trecută, la Bruxelles, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre pachetul de legi din justiţie şi s-a declarat convins în privinţa unei acceptări a soluţiilor pe care le-a propus.

După Brexit, cel puţin 40.000 de bancheri ar putea părăsi Londra

Reputatul Cabinet de consultanţă Oliver Wyman, cu sediul la New York, dar cu reprezentanţe în 26 ţări ale lumii, prognozează dispariţia nu doar a 40.000, ci a aproape 70.000 de posturi în sectorul financiar britanic în cazul pierderii "paşaportului european", iar pierderile în reţeta fiscală britanică ar putea ajunge la 10 miliarde de lire sterline. La Londra este permanent auzită întrebarea: ce va deveni oraşul după Brexit? În condiţiile în care ieşirea din Uniunea Europeană a demarat, rămâne a se stabili în ce condiţii, precum şi dacă Regatul Unit va pierde accesul privilegiat pe piaţa europeană.

Libera circulaţie a cetăţenilor între Londra şi UE încetează la sfârşitul lunii martie 2019

Toată săptămâna trecută, scena politică britanică a fost dominată de luări de poziţie diferite, chiar contradictorii, exprimate de membri ai guvernului britanic - în absenţa primului-ministru, Theresa May, aflată în vacanţă - referitor la diverse scenarii ale derulării procesului de plecare din Uniunea Europeană. De comun acord au fost însă cu toţii asupra ideii potrivit căreia libera circulaţie a persoanelor între Londra şi Uniunea Europeană trebuie să înceteze la finele lunii martie 2019, fără o perioadă de tranziţie.

EVENIMENTUL ZILEI

Informaţii-bombă despre Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare

Dorothy Constantin, iubita lui Puiu Popoviciu a postat un anunţ pe Instagram, de la un spital din SUA, în care anunţa că a născut o fetiţă. Iubita omului de afaceri, condamnat ieri la şapte ani de închisoare cu executare, a născut într-un spital din Portland, după cum precizează Dorothy în postarea de pe Instagram. Astfel, Puiu Popoviciu s-ar fi aflat în acel spital, pentru a sărbători naşterea fetiţei sale, a dezvăluit Mihai Gâdea, în emisiunea "Sinteza Zilei". În plus, într-o postare pe Facebook, Robert Turcescu confirmă că afaceristul Puiu Popoviciu s-ar afla în SUA. "Popoviciu e in SUA. Americanii nu-l vor trimite la Bucuresti. Case closed. P.S: Popoviciu are si cetatenie americana" a scris Robert Turcescu pe Facebook.

Scandalul detectoarelor de gaze

Foarte mulţi români s-au revoltat după ce au citit, în "Evenimentul zilei" din 26 iulie, că nu sunt obligaţi să îşi monteze detectoare de gaze, decât în anumite condiţii. ANRE a transmis că montarea dispozitivelor de detectare a scurgerilor de gaze se poate face, în blocurile construite înainte de anul 2009, doar după ce firmele care le pun fac o revizie tehnică. De asemenea, furnizorul de gaze nu are dreptul să impună montarea aparatelor, iar oamenii pot cumpăra detectoarele de unde vor, la preţul cel mai mic. Oficialii Autorităţii ne-au spus că oamenii pot depune sesizări iar orice încălcare a legii va fi sancţionată.

Prăpădul care ar putea să se răsfrângă şi asupra României!

Unde duce dezvoltarea fără precedent a comerţului online? Cât de mult forţăm lucrurile atunci când, din lipsă de timp, înlocuim magazinele clasice cu cele online? "Vânzările on-line merg bine. Atât de bine încât magazinele şi hiper-magazinele clasice, acelea unde te duci pentru a pipăi marfa şi, eventual, pentru a o achiziţiona după ce ai vazut un film şi ai jucat bowling o oră, dau faliment. Amazon a atins săptămâna trecută o capitalizare de 500 mld. dolari, făcând din Jeff Bezos cel mai bogat om din lume. Nici Alibaba, rivalul chinez al Amazon, nu o duce rău. E pe la jumătate şi cu capitalizarea şi cu averea proprietarului", a scris avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

JURNALUL NATIONAL

FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după 4-1 cu Viktoria Plzen în deplasare

Echipa de fotbal FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins formaţia cehă Viktoria Plzen cu scorul de 4-1 (1-0), miercuri seara, pe Doosan Arena din Plzen, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei. Vicecampioana României a reuşit un joc excelent la Plzen, reuşind să întoarcă soarta calificării, după un 2-2 la Bucureşti. Mihai Bălaşa (27), Filipe Teixeira (71), Florin Tănase (76) şi Denis Alibec (79 - penalty) au marcat golurile echipei antrenate de Nicolae Dică, în timp ce pentru vicecampioana Cehiei a punctat Michael Krmencik (64).

Şmecheri de lux ai ţării. Magistraţii şi aviatorii umflă 10 pensii medii/lună

Pensiile medii ale militarilor şi poliţiştilor sunt de trei, trei ori şi jumătate mai mari decât cele din sistemul public. Însă nu sunt cele mai mari. Peste 8.600 de pensionari civili beneficiază de pensii de serviciu cu mult mai mari decât cele ale militarilor. Sunt foşti procurori, judecători, parlamentari, diplomaţi, aviatori sau angajaţi ai Curţii de Conturi. Aceştia iau în mână între 3 şi 10 pensii medii din sistemul public. Tabloul pensiilor din România arată şocant. Calculul pensiilor în România este incorect şi total scăpat de sub control, existând legi speciale pentru anumite categorii favorizate şi reguli draconice pentru simplii salariaţi. Principiul contribuităţii şi al solidarităţii sociale despre care se spune că guvernează sistemul de pensii din România este călcat în picioare cu bună ştiinţă.

Planul lui Victor Ponta: vrea să cloneze PSD

Exclus din rândurile social-democraţilor după ce l-a susţinut pe Sorin Grindeanu, fostul premier Victor Ponta are în plan înfiinţarea unui partid "nou şi curat" care să devină o alternativă pentru electoratul de stânga dezamăgit de PSD-ul lui Liviu Dragnea. Alături de Ponta s-au grupat toţi "proscrişii" din PSD, în frunte cu europarlamentarul Cătălin Ivan, alt opozant de marcă al regimului Dragnea.

Falimentul suflă peste aproape jumătate din economie

Aproximativ 45% din firmele din România au capitaluri negative şi, în mod normal, nu au cum să supravieţuiască, dar reuşesc să reziste pe piaţă finanţându-se, în principal, prin întârzierea plăţilor către furnizori sau stat. Concluzia se desprinde dintr-un studiu de impact realizat de Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi lector al Institutului Bancar Român (IBR). Conform studiului, tratamentul aplicat acestor companii ar trebui cântărit cu mare atenţie, fiind vorba de capitaluri proprii negative în valoare cumulată de aproximativ 153 miliarde de lei şi aproape 711.000 de salariaţi care lucrează la aceste companii şi plătesc contribuţii sociale, respectiv 18% din totalul angajaţilor din mediul de afaceri.

Tranzacţiile bizare sau sabotaj la Oil Terminal?

Sebastian Valentin Dumitrescu, bărbatul de 94 de ani care a bulversat Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin tranzacţiile sale cu acţiuni Oil Terminal SA, continuă să şocheze piaţa de capital. Misteriosul investitor are un comportament bizar, cumpărând pachete mari de acţiuni pe care le revinde imediat la preţuri mai mici. Dincolo de pierderile de milioane de lei pe care le înregistrează bărbatul, care a ajuns la un moment dat să deţină aproape 20% din societatea constănţeană, apare şi un semn de întrebare legitim: încearcă cineva să saboteze Oil Terminal, companie petrolieră de stat strategică?

NATIONAL

Val de migranti la poarta lui Iohannis!

Iniţiativa halucinanta a Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, îmbrăţişata cu largheţe si stranie celeritate la nivelul conducerii centrale a Ministerului de Interne, de scădere a stării de alertă la graniţele României de la nivelul 2 la nivelul 1! Si asta tocmai într-o perioadă de veritabila criza, când rapoartele informative ale tuturor structurilor si serviciilor secrete arată că, odată cu blocarea "rutei balcanice", valul de refugiaţi sirieni si irakieni s-a reorientat spre România. Iar aceleaşi rapoarte, aflate inclusiv pe masa de lucru a celor din staff-ul CSAT trag semnale tot mai puternice de alarma privind penetrările in creştere la frontiera de sud si cea de vest. Plus ca a demarat si procesul de relocare controlata a refugiaţilor din Italia si Grecia tot către tara noastră.

Tun imobiliar cu Spitalul Parhon!

După cum reiese din informaţiile de ultima ora intrate in posesia National, toţi ochii sunt aţintiţi pe situaţia Cinstitului National de Endocrinologie "C.I. Parhon", care are o poziţie de vis pentru orice dezvoltator imobiliar, in chiar "buricul" Capitalei. Cu sprijinul unor "cai troieni" din chiar interiorul sistemului sanitar s-ar pregăti pentru preluarea spitalului, fie ea si una mascată, cel mai probabil sub propunerea unui parteneriat public-privat privind modernizarea unităţii. După care ar urma ca tot pe spaţiul unde in prezent metrul pătrat ajunge si la 3.000 de euro sa fie construit si un viitor spital particular, cu regim hotelier.

Europa se topeşte!

Autorităţi din mai multe tari europene au decretat cod roşu de caniculă si sfătuiesc cetăţenii să evite sa iasă din case. Căldura sufocanta pune stăpânire pe toata Europa Centrala, de la Marea Baltica la Marea Adriatica. Si Polonia, Cehia, Austria, dar si statele din Balcanii de Vest sunt sub cod portocaliu de căldura, cu temperaturi care vor ajunge la 38 de grade Celsius.

PUTEREA

Ce spune Mărmureau despre următorul mare cutremur care va lovi România

Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu, a declarat, miercuri, că, din analizele şi cercetările sale, următorul mare cutremur care se va produce în România va fi în anul 2040 sau în perioada 2077 - 2078, informează News.ro. În schimb, directorul INFP, Constantin Ionescu, susţine că nu se pot face astfel de estimări, dar afirmă că seismele înregistrate în ultimele zile sunt normale pentru zona Vrancea. Potrivit directorului onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, seismele produse în zona Vrancea în ultimele zile nu trebuie să îngrijoreze populaţia pentru că nu vor fi urmate de un seism mare, care s-ar putea produce, în opinia sa abia, peste câteva zeci de ani.

Guvernul pregăteşte măsuri RADICALE pentru pensiile militarilor

Specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne lucrează la draft-ul Ordonanţei de Urgenţă care reglementează unele măsuri în domeniul pensiilor militare de stat, informează MApN, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. Guvernul va discuta joi ordonanţa de urgenţă dedicată pensiilor speciale. Potrivit sursei citate, în acest moment specialiştii MApN şi cei ai MAI continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ care va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare."Informaţiile potrivit cărora ministrul Apărării Naţionale nu ar semna proiectul ordonanţei de urgenţă sunt lipsite de fundament", se mai arată în comunicat.

ROMANIA LIBERA

Legea pensiilor militare a pus pe butuci sistemul de securitate naţională

Legea pensiilor militare a pus pe butuci sistemul de securitate naţională, care se confruntă cu o criză severă de personal. În ultimul an şi jumătate, peste 20.000 de angajaţi din serviciile secrete, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne au ieşit la pensie în baza Legii 223/2015, iniţiată de fostul premier Victor Ponta. În aprilie 2015, fostul premier Victor Ponta a iniţiat legea pensiilor militare, un act normativ susţinut şi votat de toate partidele parlamentare. Printre susţinători s-au aflat Gabriel Oprea, atunci şeful UNPR, Mircea Duşa şi Ion Mocioalcă, de la PSD, Iulian Radu Surugiu, de la PNL. Conform acestei legi, pensia ajunge să fie mai mare ca salariul. Cea mai mare pensie a ajuns astfel la 31.700 lei pe lună şi aceşti bani îi primeşte un magistrat militar.

Putin îl transformă în erou pe sângerosul dictator Stalin, vinovat de moartea a milioane de oameni

Filmul "Să-l vezi pe Stalin" este ultima acţiune a Kremlinului de a-l "primeni" pe fostul dictator rus, vinovat de uciderea a milioane de oameni. Filmul, sponsorizat de stat, are menirea să schimbe în primul rând mentalitatea ruşilor în privinţa acestui "mare om de stat", cum îl consideră Putin. Creşterea popularităţii lui Stalin nu trebuie să surprindă pe nimeni. Putin este un fan declarat al liderilor sovietici, indiferent cât au fost de sângeroşi, iar ca urmare "firească" este susţinerea de către Moscova a dictaturilor lui Bashar al-Assad în Siria, Kim Jong-un în Coreea de Nord şi Nicolas Maduro în Venezuela.

ZIARUL FINANCIAR

Deficitul fondului de pensii va atinge în acest an cel puţin 22 de miliarde de lei

Anul acesta, deficitul fondului public de pensii va avansa puternic, ca urmare a mai multor decizii luate de guvern: majorarea cu 5% a pensiilor (efort bugetar de 3 mld. lei); majorarea pensiei minime la 520 de lei (efort bugetar de un miliard de lei), majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei (efort bugetar de 2,5 mld. lei, după calculele Consiliul Fiscal); eliminarea impozitului pentru pensiile între 1.050 de lei şi 2.000 de lei, cu un impact bugetar de 1,3 mld. lei. În total, cheltuieli în plus de a­proximativ 8 mld. lei, iar aici nu sunt adăugate pensiile speciale ca­re cresc în funcţie de majorările salariale decise în sistem. În primele şase luni din an, deficitul fondului de pensii a fost de 6,6 mld. lei, dar acest deficit nu cu­prinde toate majorările decise (de pildă majorarea punctului de pensie, cu un efort bugetar de 2,5 mld. lei pentru a doua parte a anului).

Cum au reuşit VW, Daimler şi BMW să mintă şi să înşele de ani buni fără ca guvernul să reacţioneze

Cancelarul german Angela Merkel a ales să-şi continue vacanţa în Tirolul de Sud în loc să participe la summitul de ieri de urgenţă de la Berlin în care miniştrii, guvernatori, executivii a şapte producători auto şi reprezentanţi ai uniunii sindicale IG Metall au încercat să găsească o cale de scăpare pentru industria auto germană din cel mai mare scandal cu care aceasta s-a confruntat vreodată. Merkel a ales să stea departe, pentru că orice decizie sau vorbă pripită îi poate compromite cursa electorală sau poate vătăma o industrie care asigură în mod direct 800.000 de locuri de muncă şi indirect alte 500.000 în Germania. Însă un fost coleg de-al său de cabinet, Matthias Wissmann, s-a dus la summit, dar ca reprezentant al VDA, puternica asociaţie naţională a producătorilor auto din Germania.

Doar 15 bănci din 46 au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani

Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa acuză "optimizarea fiscală" efectuată de bănci, care a determinat ca, în ultimii cinci ani, doar 15 din cele 46 de bănci prezente pe piaţa locală să plătească impozit pe profit, în condiţiile în care peste 80% din sistemul bancar românesc este deţinut de capitalul străin. "Este vorba de tot felul de operaţiuni aşa-numite de optimizare fiscală. Băncile se împrumută la banca-mamă, la dobânzi de 19%, de exemplu. În intervalul acestor 5 ani s-au împrumutat la banca-mamă şi, ulterior, au plasat credite pe piaţa românească la o dobândă mult mai mică. Este evident că, astfel, ieşi în pierdere", a declarat ieri ministrul finanţelor. Dobânzile în piaţă, la euro sunt între 3 şi 6%. BNR practică o dobândă de politică monetară de 1,75% la lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb