REVISTA PRESEI 04.07.2015

Willy Homner
Revista Presei / 4 iulie 2015

ADEVARUL

Criză în Grecia

Premierul grec Alexis Tsipras a ţinut un nou discurs vineri seară, în faţa zecilor de mii de greci adunaţi în Piaţa Syntagma din Atena, în care le-a cerut să voteze NU la referendumul de duminică. "Raportul FMI justifică opţiunea noastră de a nu accepta un acord care ar evita o problemă majoră, cea a datoriilor", a subliniat Tsipras. "Un vot negativ la referendum va însemna continuarea negocierilor cu creditorii în condiţii mai bune decât până acum", a spus premierul grec.

Banca Greciei şi Asociaţia Bancară Elenă, întrunire duminica

Limita de extragere bani de la ATM de 60 de euro pe zi a rămas neschimbată, anunţă Reuters, citând oficiali guvernamentali. Însă sursele spun că această limită ar putea fi redusă la 20 de euro pe zi, în cazul în care băncile rămân fără bani. Prim-ministrul adjunct al Greciei, Yiannis Dragasakis, a declarat că bancomatele sunt bine aprovizionate pentru weekend. O comisie specială, formată din oficiali din Banca Greciei şi Asociaţia Bancară Elenă, se va reuni duminică seară pentru a organiza o restartare a sistemului bancar. Banca Centrală Europeană se va reuni luni pentru a revizui situaţia din Grecia. Depinzând de decizia băncii centrale, autorităţile din Grecia vor decide care anume operaţiuni bancare vor fi repornite, notează "The Guardian".

Autostrada Nădlac - Arad va fi inaugurată sâmbăta viitoare

Autostrada Nădlac-Arad va fi inaugurată sâmbătă, 11 iulie, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a omologului său maghiar Viktor Orban, marcând o premieră în istoria României: conectarea reţelei de autostrăzi la cea europeană. Tot în aceeaşi zi va fi dat în folosinţă lotul II de pe Autostrada Nădlac-Arad, ceea ce va permite economisirea a 15-20 de minute faţă de traseul clasic şi ocolirea oraşului Pecica. Autostrada Nădlac-Arad s-a unit deja cu cea din Ungaria. Mai exact a fost turnat stratul de uzură pe unul dintre segmente şi a fost marcat momentul unirii celor două autostrăzi. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au confirmat zilele trecute că autorităţile române şi cele ungare au stabilit ca în ziua de 11 iulie să fie deschisă la graniţă autostrada pan-europeană. Noul punct de control de la frontieră a fost finalizat.

Bacalaureat 2015. Fiica baronului Duicu, prinsă în timp ce i se dicta rezolvarea subiectelor la telefon

Incident deosebit de grav la Bacalaureat 2015 în Mehedinţi, în care sunt implicate cele două fiice şi soţia baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. Fiica cea mare a familiei Duicu, Adina Duicu, care vineri a susţinut proba la chimie, a fost prinsă în timp ce i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor. Procurorul şi poliţistul veniţi la faţa locului au fost luaţi la rost de soţia lui Duicu şi de fiica cea mică a acestuia. "Consider frauda foarte gravă. În cazul de la Orşova, dacă este vorba despre un elev, elevul trebuie să plătescă potrivit legii. Dar, dacă au fost implicate şi cadre didactice în această posibilă fraudă, atunci cer de urgenţă colegilor mei care au competenţă să ia cele mai drastice măsuri care se impun în acest caz, mergând până la desfacerea contractului de muncă", a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

O clientă a OTP Bank a câştigat în instanţă plata creditului în franci elveţieni la cursul iniţial

O clientă a OTP Bank, a câştigat în justiţie plata unui credit în franci elveţieni la cursul la care împrumutul a fost contractat. Tribunalul Bucureşti a admis în parte, în data de 1 iulie, cererea reclamantei şi a constatat drept abuzive mai multe clauze, inclusiv comisionul de acordare. Decizia nu este definitivă. "Admite, în parte, acţiunea. Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit bancar nr.C2204/1130/3969/16.07.2007 la art. 12.2 teza a II a, art.12.3 şi art.12.4. Declară nulitatea absolută a clauzelor menţionate anterior. Dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,8894 lei/CHF", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Afacerea TVA: ce se află, de fapt, în spatele consumului în creştere

Compania de cercetare Nilsen a publicat un studiu din care reiese că în primele săptămâni de după scăderea TVA la alimente consumul a crescut cu 17%. Potrivit cercetării, alimentele care au captat atenţia cumpărătorilor au fost carnea, brânza, băuturile non-alcoolice şi snacksurile. Din perspectiva producătorilor, nu consumul crescut ar fi principalul efect al ieftinirilor, ci o reacţie firească a cumpărătorilor care s-au mutat de pe piaţa neagră pe cea fiscalizată. Nu în ultimul rând, sindicatele din agricultură cred că piaţa trebuie supravegheată, astfel încât, după o perioadă de preţuri scăzute, să nu apară "smecherii" în piaţă, iar vânzătorii să-şi mărească profiturile. Proprietarul producătorului de mezeluri Angst, Sorin Minea: "O creştere a consumului nu poate fi văzută în doar două săptămâni. Trebuie să ştim clar la ce ne raportăm. Să luăm în calcul cifrele de anul trecut din aceeaşi perioadă", spune Sorin Minea.

Dacia, cel mai mare exportator din România, are probleme în Franţa şi Germania, pieţele sale de bază

Constructorul auto Dacia, cel mai mare exportator din România, are probleme în Franţa şi Germania, cele mai mari pieţe ale sale, unde înmatriculările producătorului de la Mioveni au consemnat scăderi de 7,5%, respectiv 7,6% în primul semestru al acestui an. Astfel, înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 7,6% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 23.751 autoturisme, în timp ce piaţa a urcat cu 5,2%, la 1.618.949 unităţi, potrivit datelor publicate miercuri de Biroul german de înmatriculări auto. Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 7,5% în primele şase luni ale acestui an, la 54.195 de unităţi, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 6,1%, la 1.017.500 de unităţi.

Băsescu: Îl văd nevinovat pe Ponta. S-a operat la Istanbul pentru că din UE putea fi adus la DNA

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat ieri, la Gândul Live, că acuzaţia de conflict de interese pe care procurorii i-o aduc premierului Victor Ponta este forţată. În ce priveşte alegerea premierului de a se opera la Istanbul, Băsescu a opinat că Ponta a ales să facă intervenţia chirurgicală în Turcia pentru a evita să fie adus în România cu un mandat european. "Cred că Victor Ponta va pierde Guvernul. Dacă va avea dosare consistente, nu cred că acesta va fi. S-ar putea să fie privatizarea CFR Marfă sau altele", a mai spus Băsescu. De asemenea, întrebat cum comentează numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, Traian Băsescu a spus: "Greşeala preşedintelui Klaus Iohannis este că şi-a pus apropiaţi la servicii, Hellvig şi Ungureanu, deşi nu contest calităţile niciunuia dintre ei. Acţiunile serviciilor îi vor fi puse în cârcă preşedintelui."

Lidl şi Kaufland, scandal după ce s-a aflat că au primit 900 de milioane dolari de la Banca Mondială şi BERD pentru extinderea în Europa de Est, inclusiv România

Supermarketurile Lidl şi Kaufland, deţinute de Schwarz Group, controlat de una dintre cele mai bugate familii din Germania, au beneficiat în zece ani de fonduri de aproape 900 milioane de dolari de la o divizie a Băncii Mondiale şi BERD, pentru extinderea în Europa Centrală şi de Est. Mandatul acestor instituţii finanţate cu bani publici este de susţinere a dezvoltării în ţările în care investesc. Banca Mondială are şi rolul specific de reducere a sărăciei. Potrivit băncilor, finanţarea Lidl şi Kaufland ajută cele două companii să se extindă în Europa Centrală şi de Est, să creeze locuri de muncă, noi pieţe pentru producătorii locali şi să aducă produse de calitate dar accesibile consumatorilor săraci, se arată într-un articol al The Guardian. Finanţarea cu fonduri publice a unor companii private este criticată însă de sindicate. "Ideea că injecţia de capital în multinaţionale va duce la dezvoltare durabilă s-a dovedit mereu falsă în ultimii 20 de ani", a declarat Luiz Vieira, coordonator al Bretton Woods Project.

EVENIMENTUL ZILEI

FMI îi dă DREPTATE premierului Alexis Tsipras!

Fondul Monetar Internaţional a trimis un avertisment sever Europei arătând că datoria Greciei este nesustenabilă şi că aceasta are nevoie de o perioadă de graţie de 20 de ani. Mai mult, este nevoie de o amplă tăiere a datoriei. FMI schimbă toate datele referendumului din Grecia, admiţând într-un raport că ţara aflată în criză are nevoie de o sumă suplimentară de 60 de miliarde de euro în următorii trei ani şi de o amplă tăiere a datoriei pentru a crea "spaţiu de respiraţie" şi a stabiliza economia, scrie The Guardian. Cu câteva zile înainte de referendumul decisiv privind soarta Greciei, pe care creditorii l-au caracterizat ca un vot pro sau contra rămânerii în Zona Euro, FMI a prezentat o poziţie mult diferită de cea a Europei, avertizând că datoria ţării este "nesustenabilă". Oficialii FMI au declarat că nu sunt pregătiţi să facă propuneri pentru un al treilea acord financiar, dacă acesta nu include o dublă condiţie: reforme şi scutire de datorii. Potrivit FMI, Grecia ar trebui să beneficieze de o perioadă de graţie de 20 de ani înainte de a relua plata ratelor datoriei, iar ultima tranşă ar trebui achitată în 2055.

Momente grele pentru cea mai puternică industrie a Greciei

"Toţi ies la pentru a îndemna turiştii din toată lumea să vină să viziteze Grecia. Astăzi a fost rândul preşedintelui Confederaţiei Tursmului din Grecia Andreas Andreadis, care a apărut la Bloomberg TV pentru a explica în limba engleză, pentru potenţialii turişti, că "lucrurile sunt normale, iar realitatea lor de zi cu zi nu este afectată", scrie portalul de ştiri Business Insider. "Turiştii pot accesa conturile lor, pot folosesc cardurile lor de credit, etc. Nu sunt probleme în acest moment", a spus Andreas Andreadis, care a sugerat: "Evident, să aveţi nişte bani cash la voi, de asemenea." În paralel, Ministrul grec al Turismului, Elena Kountoura spune: "Turiştii care sunt în prezent în Grecia, precum şi cei care vor veni, nu vor fi afectaţi de cele mai recente evoluţii şi pot continua să se bucure de vacanţele lor în Grecia, fără cea mai mică problemă."

Magistrat: SRI a secretizat documentul scandalului iscat de afirmaţiile generalului Dumitru Dumbravă

Judecătoarea Dana Gîrbovan, fost preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, magistrat la Curtea de Apel Cluj, afirmă într-un interviu că SRI a secretizat un document legat de scandalul iscat în jurul afirmaţiei lui Dumitru Dumbravă. Acesta din urmă afirmase, într-un interviu, că Serviciul Român de Informaţii este implicat în actul de justiţie.

Narcisa Iorga, primele reacţii la trimiterea în judecată în Dosarul Giga TV

Preşedintele CNA Laura Georgescu, Narcisa Iorga, fost membru al CNA, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi Viorel Hrebenciuc, fost deputat, au fost trimişi în judecată în dosarul privind retragerea licenţei postului Giga TV. Laura Georgescu, şefa CNA, este acuzată de abuz în serviciu legat de revocarea deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, dar şi de întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, soluţionate prin sancţionarea a 11 posturi de televiziune, care s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 2.296.200 de lei. În legătură cu trimiterea sa în instanţă, Narcisa Iorga, fost membru CNA, a făcut astăzi următoarele precizări: "DNA a finalizat cercetarea în dosarul CNA şi l-a trimis la Tribunalul Bucureşti. Acuzaţia care mi se aduce este instigarea la folosirea influenţei politice şi nu la trafic de influenţă, cum se face confuzia neintenţionată. Traficul de influenţă presupune pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Folosirea influenţei este o faptă prevăzută de legea nr 78/2000.

Dezvăluiri din dosarul unui agent secret

"Evenimentul zilei" este primul ziar care a avut acces la dosarul lui Traian Perlog, arestat şi condamnat, după 1990, pentru trădarea intereselor naţionale. Pe lista agentului secret se aflau foşti ofiţeri de Securitate sau de Poliţie. Cel care l-a dat pe mâna SRI a fost Nicolae Pojan, un fost criminalist din Sibiu. Deşi pare o poveste, în filele unui dosar de spionaj, pe urma căruia "Evenimentul zilei" a mers încă de anul trecut, se regăsesc mărturii ce i-ar putea face să tremure pe unii dintre potentaţii actuali ai clasei politice şi nu numai.

DECIZIE ŞOC a cetăţenilor unei ţări membre UE. Vor să iasă din Uniune

261.159 de cetăţeni austrieci, au semnat o petiţie care prevede organizarea unui referendum privind ieşirea Austriei din Uniunea Europeană, fiind necesare încă 100.000 de semnături pentru a fi discutată în parlament, relatează The Local. Cei 261.159 de cetăţeni reprezintă 4,12% din electorat, ceea ce înseamnă că mai sunt necesare încă 100.000 de semnături pentru a fi discutată în Parlament. Cea mai mare susţinere a petiţiei s-a înregistrat în provinciile Lower Austria (5,18%) şi Carinthia (4,85%). Petiţia a fost iniţiată de Inge Rauscher, o translatoare în vârstă de 66 de ani, care a lansat o solicitare similară în 2000. Petiţia nu a ajuns să fie dezbătută în Parlament pentru că nu a întrunit numărul necesar de semnături, fiind susţinută doar de 3,35% din electorat. Alături de susţinătorii săi, ea este de părere că situaţia în Austria ar fi mai bună punct de vedere economic, social şi al mediului dacă ţara nu ar fi membru al UE.

JURNALUL NATIONAL

Banii negri ai PDL, încă nesocotiţi de procurori

Capii PSD şi PNL plătesc păcatele campaniilor trecute. PDL, ocolit de către DNA. Dan Motreanu este ultimul dintr-o serie de lideri importanţi ai partidelor româneşti implicaţi în dosare penale pentru finanţare ilegală a campaniilor electorale. DNA s-a ocupat cu precădere de PSD şi PNL. Singurii ce par a fi scăpat sunt foştii pedelişti, în pofida unor indicii solide că nici ei nu sunt imaculaţi. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Dan Motreanu, a fost pus, ieri, sub urmărire penală pentru spălare de bani şi folosirea influenţei pentru foloase necuvenite. Concret, Motreanu este suspectat că a primit 250.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale a PNL din anul 2008. Acuzaţiile lui Motreanu vin în prelun­girea dosarului în care este acuzat un alt liberal de frunte, George Scutaru, fost lider de grup al deputaţilor PNL. Cei doi sunt acuzaţi de fapte similare, în cazul lui Scutaru fiind vorba de 170.000 de euro ce ar fi mers pentru campania din 2008, a căror provenienţă a fost disimulată sub forma unor contracte de publicitate.

"Greferendum" este legal. Duminică, grecii trebuie să răspundă în locul autorităţilor, grexit sau nu

Consiliul de Stat din Grecia, cea mai înaltă instanţă administrativă a ţării, a respins vineri un recurs împotriva legalităţii referendumului ce va avea loc duminică, înlăturând astfel orice obstacol juridic în calea acestei consultări decise de către guvern în legătură cu propunerile creditorilor internaţionali, relatează AFP şi Reuters. ''Respins'', a declarat Nikolaos Sakellariou, judecătorul care prezidează Consiliul. ''Referendumul va avea loc'', a adăugat el. Recursul fusese depus miercuri de către două persoane particulare, dintre care una este un fost judecător al Consiliului de Stat, apropiat, potrivit presei, partidului de dreapta Noua Democraţie, care se pronunţă în favoarea unui vot ''DA'' la referendum, în timp ce guvernul face campanie pentru un vot ''NU''.

Investiţii în folosul călătorilor cu trenul

CFR SA anunţă creşterea profitului în prima jumătate a anului în curs şi noi investiţii. Compania se menţine pe un trend pozitiv din punct de vedere financiar, înregistrând un profit de 73 de milioane lei (16,5 milioane euro) în primele cinci luni şi o cifră de afaceri de 383,8 milioane lei, anunţă CFR SA, într-un comunicat de presă. CFR SA anunţă că se va repoziţiona ca o companie orientată către piaţă, asumându-şi responsabilitatea atât faţă de clienţii săi, operatorii de transport feroviari, cât şi faţă de clienţii clienţilor săi, pasagerii şi operatorii economici interesaţi în transportul de marfă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb