REVISTA PRESEI - 06.10.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 octombrie 2010

ADEVĂRUL

Curtea Supremă din Anglia cere executarea silită a prinţului Paul pentru o datorie de peste 2 milioane de euro

Curtea Supremă din Anglia cere judecătorilor români să-l execute silit pe prinţul Paul pentru o datorie de aproximativ 2 milioane de euro. Magistraţii englezi au decis ca prinţesei Lia şi soţului său, prinţul Paul de România, să le fie indisponibilizate proprietăţile din Anglia, din Ţara Galilor şi din România. Înalta Curte de Justiţie - Divizia Queen"s Bench a decis, la 2 iunie 2010, în dosarul cu numărul HQ 10X00866, că prinţul Paul de România şi prinţesa Lia a României, "cunoscută şi sub numele Lia Triff să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline (peste 2 milioane de euro).

Băncile au câştigat o primă bătălie cu clienţii

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a avizat favorabil, ieri, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Astfel, deputaţii au ţinut cont de cinci dintre amendamentele aduse de Asociaţia Română a Băncilor, potrivit Agerpres.

Igaş, poliţiştii şi băncile

Proaspătul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a ieşit la rampă cu o promisiune menită a mai îmbuna spiritele revoltate ale subordonaţilor săi ciuntiţi la soldă. Şi a dispus, ieri, "întreprinderea unor demersuri urgente care să vină în sprijinul poliţiştilor care au contractat împrumuturi bancare". Mai precis, arată comunicatul MAI, "şefii inspectoratelor judeţene de poliţie vor lua legătura cu reprezentanţii filialelor bancare, pentru a identifica soluţii referitoare la reevaluarea costurilor totale ale creditelor, amânarea sau reducerea frecvenţei plăţilor ori reeşalonarea sau refinanţarea creditelor în raport cu veniturile actuale ale poliţiştilor şi în concordanţă cu reglementările interne ale băncilor".

Profesorii i-au lăsat repetenţi pe Boc şi Funeriu

Premierul a primit nota 2 la legea salarizării şi 3 la finanţarea învăţământului. Funeriu a luat 4 la reformă şi 2 la legea educaţiei. De Ziua Mondială a Educaţiei, profesorii români au demonstrat în stradă. Ei au cerut salarii mai mari, educaţie fără săli de clasă mizere şi manuale rupte. Peste 5.000 de cadre didactice afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (FSLI) au manifestat ieri în faţa Guvernului.

PDL câştigă pe mâna independenţilor

Deputaţii Puterii au modificat Regulamentul Camerei pentru a permite constituirea unui grup pentru parlamentarii lui Gabriel Oprea. Opoziţia ar putea pierde în favoarea Coaliţiei guvernamentale majoritatea în Biroul Permanent al Camerei. Constituirea grupului independenţilor pare să fie în avantajul Puterii. Dacă independenţii vor reuşi să aibă un reprezentant în Biroul Permanent, atunci, raportul de forţe din acest for se va schimba în favoarea actualei majorităţi.

România are mai mult petrol decât crede

Zăcămintele de ţiţei şi gaze ale României pot fi mult mai bine exploatate cu o tehnologie avansată, spune Jay Glick, CEO al Lufkin Industries. Oficialul companiei americane consideră că România se numără printre ţările cu cel mai mare potenţial de creştere din emisfera estică. Într-un secol în care producţia de petrol şi gaze a lumii a depăşit punctul maxim şi se apropie de declin, companiile petroliere se îndreaptă din ce în ce mai mult spre zone noi, inaccesibile până acum, dificile pentru foraj.

Ianukovici a îngropat revoluţia portocalie

Preşedintele ucrainean a primit puteri sporite şi strânge legăturile cu Rusia. Liderii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, au resuscitat un plan mai vechi de a lega cele două ţări printr-un pod peste strâmtoarea Kerci. Cu o lovitură de baghetă, cei drept pusă în mâna Curţii Constituţionale, Viktor Ianukovici a devenit personalitatea cea mai puternică din Ucraina. Arsenalul puterilor preşedintelui s-a întărit considerabil.

Pedeapsă dură pentru pentru escrocul Kerviel

Fostul trader al grupului bancar Societe General, Jérôme Kerviel, a fost găsit vinovat de abuz de încredere şi condamnat la trei ani de puşcărie şi plata a 4,9 miliarde de euro daune. Suma impusă reprezintă pierderile pe care le-a suferit banca în 2008 de pe urma fraudelor lui Kerviel. Tribunalul din Paris a pronunţat sentinţa ieri.

Lanţul Mic.ro vânează 3.000 de şefi de magazin

Până în 2012, tinerii intelectuali cu vârste între 25 şi 30 de ani ar putea deveni asociaţi ai magazinelor Mic.ro. Pentru a fi manager de magazin, tinerii depun o garanţie de 7.000 de euro, urmează un curs de pregătire, iar după absolvire primesc o unitate Mic.ro complet mobilată şi cu marfă. Micii antreprenori de cartier îşi pot deschide propriile băcănii sub sigla Mic.ro, în Capitală, dar şi în restul ţării.

Aurul, cel mai bun prieten al miliardarilor

Incertitudinile din pieţele de capital determină miliardarii să investească în aur. George Soros, Thomas Kaplan şi John Paulson sunt doar câţiva dintre investitorii care au cumpărat masiv aur de la izbucnirea crizei mondiale. Unii dintre marii miliardari ai lumii consideră aurul un adevărat refugiu, potrivit bancherilor care sunt responsabili de investiţiile acestora. Temerile că un nou vârf al crizei va trimite economia într-o altă etapă de recesiune au dus la creşterea interesului investitorilor cu resurse considerabile către metalul preţios, informează Reuters.

Exodul vedetelor de la Realitatea TV

Jurnalişti cunoscuţi ai postului precum Robert Turcescu, Liana Pătraş şi Melania Medeleanu, au părăsit "corabia" lui Sorin Ovidiu Vîntu. În ultimul an, "numele de afiş" cu care se mândrea Realitatea TV au decis să părăsească postul fie pentru a pleca la alte televiziuni, fie din "motive personale". Prima plecare importantă a fost în 2008, când Andrei Gheorghe părăsea postul după celebra sa suspendare prin SMS (n.r. - Gheorghe fusese implicat într-un scandal în care ar fi fost prins băut la volan).

Băutura făcută în casă, preferată românilor

Ne-am obişnuit să bem tăria şi vinul de casă şi să cumpărăm tot mai puţin de la magazin. Nici berea nu o mai consumăm la terasă, ci o luăm la PET. Criza ne limitează bugetul pentru băuturile alcoolice, aşa că bem şi mai puţin, şi mai prost. Consumul diferă şi în funcţie de zone geografice. Fie că i se spune rachiu, ţuică, pălincă, răchie, trăscău, horincă, basamac, holercă, vurt, ţâşpoacă, liur sau tabardos, licoarea cu multe grade e în casele tuturor românilor, de "pupat" înainte de a înghiţi ceva, ca să se ducă bucatele "unse". Şi cum setea de după masă trebuie "tratată" cu seriozitate, pentru asta există vinul sau zaibărul, molanul sau tulburelul.

CURENTUL

Învăţătoarea-şantajistă vrea să facă cu Funeriu cum a făcut cu Vosganian

De zile întregi vuvuzele felixiene şi eoliene încearcă să o victimizeze pe învăţătoarea Cristina Anghel, care a decis în urmă cu 43 de zile să intre în greva foamei din cauza faptului că Guvernul nu şi-a pus în practică promisiunile de a mări salariile cu 50% şi, mai mult, a decis reducerea acestora cu 25%. Până aici nimic neobişnuit, iar doamna în cauză pare să aibă un demers justificabil. Totul se schimbă, însă, când dânsa povesteşte că este "recidivistă" şi că este deja o obişnuită a grevelor de acest gen. În cadrul emisiunii "Ora de foc" de luni seara de la Realitatea TV Cristina Anghel povestea cu nonşalanţă cum în 2008, ministrul Vosganian, de la Finanţe, a făcut un abuz în serviciu şi ceva trafic de influenţă pentru a o ajuta pe această femeie să obţină o Hotărâre de Guvern favorabilă.

Geoană vrea să-i strice ploile lui Ponta prin modificarea statutului. Război în PSD, înaintea Congresului!

Apropierea Congresului PSD din 16 octombrie, când preşedintele PSD, Victor Ponta, intenţionează să lanseze - pe lângă Cabinetul de avarie - strategia şi programul de guvernare pentru alegerile locale şi generale din 2012, a stârnit revanşa lui Mircea Geoană, liderul "baricadei social-democrate de la Senat". Astfel, după ce a fost înfrânt la mustaţă de Ponta la şefia partidului în primăvară şi masacrat imagologic în presă, Geoană a ieşit din nou la rampă în paginile blogului personal, unde susţine o nouă reformă în PSD în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui şi a candidatului formaţiunii pentru prezidenţiale.

Stare de urgenţă la graniţa dintre România şi Ungaria în urma unui dezastru ecologic

Guvernul ungar a instituit ieri dimineaţă starea de urgenţă în trei comitate din vestul ţării, din cauza inundaţiilor produse de scurgerea de reziduuri chimice dintr-un rezervor avariat, aparţinând unei fabrici de alumină, relatează MTI. Starea de urgenţă a fost decretată în comitatele Veszprem, Gyor-Moson-Sopron şi Vas. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că a fost convocat Comitetul de Coordonare al Guvernului.Compania ungară de producere şi comercializare a aluminiului (MAL), care deţine rezervorul avariat, a declarat că au fost începute lucrări de reparaţii la locul accidentului.

Salvarea, de Tia Şerbănescu

Sindicatele din învăţământ au serbat Ziua Mondială a Educaţiei pe străzi, printr-un miting şi marş intitulate "Salvaţi învăţământul românesc". De cine şi mai ales de ce pericole să-l salvăm? De incompetenţă, corupţie, politizare şi risipă? Nici vorbă! La noi "salvarea" înseamnă, în toate domeniile, mai mulţi bani şi cât mai puţină reformă. Marşul profesorilor s-a desfăşurat pe traseul cunoscut: Piaţa Victoriei - Palatul Cotroceni unde, aflând că preşedintele care tocmai şi-a pierdut mama (sincere condoleanţe!) se află la Constanţa, liderii sindicali au hotărât "să se comporte decent". Vasăzică, pentru ca dascălii patriei să se comporte decent, e nevoie de un deces? Altfel, nu pot?

Stoica: "Liderii PNL sunt atraşi de ani de zile de PSD în campania dezbinării dreptei"

În contextul pesederizării PNL-ului în mandatul lui Crin sub impulsul guvernării prin orice mijloace, vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat ieri agenţiei Mediafax că este nevoie ca liderii PDL şi PNL să treacă de adversităţile personale şi să facă un pas înapoi, astfel încât cele două partide să refacă unitatea dreptei după ce Ion Iliescu a "devoalat" intenţia PSD de a o dezbina. Pe de altă parte, acesta a mai afirmat că de mulţi ani a atras atenţia că PSD a urmărit şi urmăreşte, în mod consecvent, dezbinarea dreptei, iar preşedintele de onoare al PSD a recunoscut "în mod explicit" acest lucru prin declaraţiile făcute luni.

CURIERUL NAŢIONAL

Începe vânătoarea de clienţi

Gheţea: Băncile vor începe în perioada următoare goana pentru atragerea clienţilor de la concurenţă. Potrivit unui studiu BNR, aplicarea OUG 50 în forma actuală va avea un impact negativ asupra sistemului bancar de 600 mil. euro. ARB: Pentru a-şi diminua pierderile, instituţiile financiare vor creşte costurile creditelor, lovind astfel în populaţie şi economie

CE: România nu mai poate concura cu alte ţări prin dumping fiscal

PwC propune reducerea numărului de contribuţii şi adoptarea legislaţiei în domeniul holdingului. "Criza economică a epuizat orice şansă de indulgenţă fiscală. În plus, România a avut şi continuă să aibă o situaţie fiscală foarte dificilă. Competitivitatea în ce priveşte costurile a scăzut şi România nu poate concura cu economiile emergente în ceea ce priveşte avantajul costurilor. Aceasta înseamnă că România trebuie să îşi bazeze creşterea viitoare pe alţi factori", a declarat, citat de Mediafax, Joost Kuhlmann, director al CE. Dar nu prin colectări excesive la buget, ci prin relansarea economiei.

Ce am văzut la Berlin. Opinii - Adrian Panaite

Pe turci nu i-am regăsit în număr aşa de mare. Negri abia dacă am văzut. La fel şi cu asiaticii. Berlinul nu are aspect cosmospolit. Germanii au găsit cel mai eficient mod de a lupta cu imigraţia nedorită. Le-au creat noilor veniţi o atmosferă irespirabilă. Ritmul de muncă impus şi spritul spartan la nivelul întregii societăţi nu te invită să găseşti această ca ţară ca destinaţie finală. Mâncarea este în schimb diversă: franceză, italiană, arabă, japoneză, poloneză, chineză, vietnameză, thai şi chiar bavareză, care în Berlinul prusac e... tot străină.

Cum au ajuns apartamentele noi să fie mai ieftine decât cele vechi

Proprietarii locuinţelor vechi nu sunt disperaţi după bani şi ţin preţurile sus. În schimb cmpaniile au nevoie de cash flow şi fac reduceri după reduceri. Ultimul paradox al rezidenţialului românesc în general şi bucureştean în special este cel al diferenţei de preţ dintre locuinţele noi şi cele vechi. După ce sectorul chiriilor din Capitală nu a putut fi salvat în acest început de toamnă, odată cu revenirea studenţilor, nici cel al tranzacţiilor nu mai acţionează conform cu realitatea din piaţa locală, din ce în ce mai inexistentă.

Plenul Camerei a respins cererea opoziţiei de constituire a unei comisii de anchetă în cazul Anastase

Marton Arpad (UDMR) a precizat că propunerea PSD şi a PNL nu a obţinut majoritatea celor prezenţi, fiind 9 parlamentari care nu au votat. Plenul Camerei a respins ieri cererea opoziţiei privind înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă în legătură cu modul în care a fost dat votul la Legea Pensiilor într-o şedinţă condusă de Roberta Anastase, conform Mediafax. Pentru propunerea PNL şi PSD au votat 116 parlamentari, 109 au fost împotrivă şi 7 s-au abţinut. Marton Arpad (UDMR) a arătat că propunerea PSD şi a PNL nu a obţinut majoritatea celor prezenţi, fiind 9 parlamentari care nu au votat.

EVENIMENTUL ZILEI

Ordonanţa creditelor a fost modificată în favoarea băncilor

Lobby-ul şi ameninţările bancherilor nu au rămas fără efect. Ieri, membrii Comisiei pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Camera Deputaţilor au adus mai multe amendamente OUG 50/2010, privind creditele populaţiei. Conform noilor modificări, clienţii pot să-şi ia adio de la marjele de 1% pe care visau să le obţină în negocierile cu băncile. Creditorii vor putea aplica în continuare marjele de dobândă pe care le-au propus clienţiilor, în luna septembrie, prin actele adiţionale la creditele vechi, conform OUG 50/2010.

Zăpezile şi frigul vin peste România cu o lună în avans

Meteorologii britanici estimează că românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, însoţite de viscol şi zăpadă din abundenţă. Iarna se va instala în România peste o lună. Aşa estimează specialiştii Centrului Internaţional de Prognoză Meteorologică din Marea Britanie, potrivit cărora românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, cărora li se vor adăuga viscolul şi zăpada din abundenţă.

FINANCIARUL

Creşterile de venituri la buget se duc în plata dobânzilor la creditele guvernamentale

În pofida trâmbiţatelor reduceri de costuri, deficitul bugetar se adânceşte de la o lună la alta. În septembrie, ANAF a adus în plus la buget 777 de milioane de lei, aproape cât reprezintă majorarea cheltuielilor cu dobânzile. Cele mai recente date furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) arată că veniturile bugetare sunt într-o continuă creştere atât faţă de perioada similară a anului trecut, cât şi faţă de prevederile bugetare. Majorarea TVA, introducerea unor taxe noi sau lărgirea bazei de impozitare au adus mai mulţi bani la buget, nu însă şi mai multă linişte pentru guvernanţi în ceea ce priveşte deficitul bugetar.

Mugur Isărescu: "Sunt mai îngrijorat de aprecierea monedei sub 4 lei/euro"

Guvernatorul BNR consideră că şi exportatorii sunt mulţumiţi de actualul nivel. Nivelul actual al cursului de schimb nu este artificial, este de părere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a declarat, totodată, mai îngrijorat de o apreciere a monedei naţionale sub 4 lei/euro decât de o depreciere. Acesta a mai arătat că vânzările de valută, în piaţă şi nu către BNR, ale Ministerului de Finanţe din contul Trezoreriei ar fi apreciat moneda naţională spre 3,5 lei/euro, "ceea ce nu facea bine în materie de economie".

Procesele dintre bănci şi clienţi pot dura 1,5 ani

Nemulţumiţii sunt sfătuiţi să deschidă procese înainte de o eventuală modificare a OUG 50/2010. Avocaţii clienţilor nemulţumiţi din sistemul bancar susţin că procesele sunt soluţia cea mai bună de reducere a costurilor creditelor, chiar dacă durează foarte mult. Persoanele cu credite sunt sfătuite să apeleze la instanţă înainte ca OUG 50 să sufere eventuale modificări în Camera Deputaţilor, în defavoarea acestora. Primii care câştigă în războiul purtat de sistemul bancar şi clienţii acestuia sunt avocaţii, deoarece lupta se anunţă a fi de lungă durată. Instanţele par să fie, la ora actuală, locul unde vor ajunge litigiile apărute pe marginea aplicării OUG 50/2010.

Sunt bani pentru 250 km de dig nou, s-au făcut doar 10

În urma viiturilor din vara acestui an, guvernul a acordat peste 40 de milioane de euro pentru lucrări de combatere şi prevenire a inundaţiilor. Contractele au fost atribuite în regim de urgenţă, adică fără licitaţie. Lucrările bat însă pasul pe loc. De fiecare dată când urgiile naturii lovesc România, guvernul îşi aminteşte brusc de necesitatea construirii unor diguri noi, a reabilitării unora vechi şi a implementării unor amenajări hidrologice pe cursul unor râuri cu probleme.

Marile bănci nu au suficiente spaţii de depozitare a aurului achiziţionat de investitori

Potrivit diferitelor estimări, până la sfârşitul anului metalul galben s-ar putea scumpi la 1.400 $/uncie, pentru ca în 2011 să coste chiar 2.000 $/uncie. În pofida numeroaselor declaraţii privind sfârşitul crizei mondiale, investitorii nu sunt optimişti. Aceştia continuă să cumpere metal galben, pe care-l depozitează în bănci, unde deja nu mai există spaţii corespunzătoare. Cu toate acestea, experţii bancari recomandă în continuare clienţilor instăriţi să deţină 7%-10% din activele lor în aur. La sfârşitul săptămânii trecute, cel mai valoros dintre metalele preţioase a atins un nou record de preţ, de 1.320 $/uncie.

La bursele americane se vând zilnic aproximativ 7 miliarde de acţiuni

În trimestrul III al anului în curs, investitorii au cumpărat şi vândut la bursele americane aproape 7,1 mld. acţiuni pe zi, scrie "The Wall Street Journal", cu referire la date New York Stock Exchange, Nasdaq Stock Market şi American Stock Exchange. Comparativ cu intervalul aprilie-iunie, volumul acestor tranzacţii a scăzut cu 25%, iar, în 2010, se vând în medie câte 8,8 mld. acţiuni în 24 de ore. Un volum atât de scăzut de tranzacţii nu s-a mai înregistrat în SUA din 2008. Traderii explică acest lucru invocând faptul că oamenii preferă să investească în active mai stabile, precum obligaţiuni.

O serie de burse spun deja "adio" crizei. BVB este încă la stadiul "să facem cunoştinţă"

Oferta redusă de instrumente de pe piaţa locală a accentuat scăderile. Unele dintre bursele lumii au ieşit deja din criză, preţurile acţiunilor listate pe aceste pieţe ajungând în apropierea maximelor istorice, în timp ce Bursa de la Bucureşti (BVB) este încă la mare distanţă de recordurile atinse în 2007. Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai importante 10 acţiuni listate, cu excepţia SIF-urilor, este cu 50% sub nivelul din 24 iulie 2007, în timp ce SIF-urile sunt, în medie, mai jos cu 75%. Criza financiară este în oglinda retrovizoare pentru investitorii din Mexic, India, Malaysia sau Brazilia, potrivit unei analize realizate de firma britanică de investiţii Bespoke Investment Group, care a luat în calcul performanţele indicilor bursieri de referinţă din 22 de pieţe cheie ale lumii.

GÂNDUL

Noul ministru de Interne le-a dat ordin poliţiştilor: ARESTAŢI DOBÂNZILE!

Traian Igaş, şeful Internelor, a dispus ca şefii inspectoratelor judeţene de poliţie să negocieze cu băncile condiţii mai faborabile pentru poliţiştii care au contractat credite. Ministrul şi-a însuşit propunerea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă. Ministerul Administraţiei şi Inter-nelor(MAI) a anunţat, printr-un comunicat de presă, una dintre măsurile care ar putea micşora impactul reducerilor salariale asupra buzunarului poliţiştilor.

De ce spun bancherii că toate creditele ipotecare în euro sunt o bombă cu ceas

Faptul că românii sunt dependenţi de curs, prin valoarea mare a creditelor în valută pe care trebuie să le ramburseze, face dificilă o eventuală depreciere a leului, care ar ajuta economia, susţin unii economişti. Creditele ipotecare în valută luate de români în ultimii ani reprezintă o bombă cu efect întârziat pentru economie pentru că pune Banca Naţională a României (BNR) în imposibilitatea de a-şi pune în practică politica monetară, susţine Mişu Negriţoiu, directorul general al ING România.

Boc l-a sunat pe Funeriu în direct la TV, după ce ministrul a "glumit" lăsând impresia că respinge un apel al premierului

"Apelul primit de la premier a fost după momentul în care am glumit că ar fi fost premierul (la telefon, n.r.), lucru pe care l-am şi spus puţin mai târziu în emisiune. Am avut un apel nepreluat al premierului, cu care am discutat după emisiune problema legată de întâlnirea de astăzi cu Banca Mondială", a declarat pentru Mediafax ministrul Educaţiei. În opinia acestuia, întâmplarea a fost "o glumă".

Iliescu îi cere lui Ponta o căsătorie din interes cu PNL: "Să nu lăsăm dreapta să se refacă". PDL încearcă să fure mireasa. Crin aruncă buchetul

Liberalii, curtaţi pentru viitoarele alegeri şi de PSD, şi de PDL. Cu cine face alianţă PNL. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la începutul săptămânii, că se impune o alianţă între social-democraţi şi liberali pentru ca dreapta să nu fie lăsată "să se refacă". În replică, pedelistul Valeriu Stoica, i-a provocat, ieri, pe liberali la o nouă alianţă cu democrat-liberalii "împotriva stângii". Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus, pentru gândul, că exclude orice alianţă preelectorală cu PSD sau PNL.

JURNALUL NAŢIONAL

Protest pentru salarii de bun-simţ

Profesorii au ieşit în stradă marţi, de Ziua Mondială a Educaţiei, spunând că le-a ajuns cuţitul la os şi că nu mai pot preda în România pe salarii de femei de serviciu. Cu aceleaşi urări "de bine" pentru Guvern şi pentru preşedinte, "Să muriţi bine!", "Demisia!" sau "Jos Guvernul", în Piaţa Victoriei din Capitală au manifestat peste 5.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), iar câteva sute de cadre didactice din Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi din Federaţia "Spiru Haret" au protestat în faţa Palatului Cotroceni.

Afaceri cu firimituri

Guvernul Boc şi-a adus aminte subit de tinerii întreprinzători. După ce a introdus impozitul minim în urma căruia 170.000 de firme şi-au suspendat activitatea, Cabinetul Boc şi-a propus să stimuleze tinerii cu vârsta de până la 35 de ani să înceapă o afacere. Potrivit proiectului "Legii start-up", aflat astăzi pe ordinea de zi a Guvernului, tinerii întreprinzători pot beneficia de finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro. Măsura vine după ce timp de doi ani patronatele au cerut-o insistent, iar ministerele IMM-urilor şi Economiei au prezentat câteva proiecte în dezbatere publică, după care le-au retras în mai multe rânduri.

ROMÂNIA LIBERĂ

Statul, negociator-şef între bănci şi poliţiştii datornici

Unii oficiali de rang înalt din poliţie admit că sprijină ferm demersul dintr-un motiv foarte personal: ei înşişi au credite şi vor reeşalonare. REACŢIE. Reprezentanţii băncilor insistă ca oamenii legii să vină individual la negocieri. Premieră în România: şefii din poliţie au ordin de la ministrul de Interne să îi cheme pe directorii de bănci la sediile inspectoratelor şi să le ceară reeşalonări la creditele făcute de oamenii legii.

Ce şanse mai are economia-mutant a României

Înainte de a intra în UE, România s-a bătut pentru statutul de economie funcţională. Politic, l-a primit şi pentru o perioadă chiar a părut să-l merite. Criza ne aduce însă cu picioarele pe pământ şi arată că, de fapt, economia este contorsionată cu totul. Cinci indicatori majori arată starea unei economii: evoluţia PIB, şomajul, inflaţia, cursul valutar şi dobânzile. În România, toţi se comportă altfel decât ar trebui. Să-i luăm pe rând. Evoluţia PIB. După ce economia "duduia" atunci când toţi vecinii erau zguduiţi de criză, acum România este printre ultimele ţări care se încăpăţânează să rămână pe minus.

Pleacă Băsescu, rămânem cu pensiile, de Cristian Ghinea

Voiculescu are deja calendarul pregătit. Asta, după ce Vîntu ne-a dat termen de trei luni să scăpăm de Băsescu. Amândoi se chinuiesc să valideze ceea ce acuză PDL şi Băsescu: anume, că mogulii fac jocurile. Nu ştiu cum le-a intrat în cap ideea că dacă Băsescu a ajuns nepopular asta înseamnă că ei sunt populari. Nu sunt. Cu sau fără Băsescu, Voiculescu tot securist cu patalama rămâne, iar Vîntu tot fraudator financiar . Dacă vor să aibă o şansă, liderii opoziţiei oficiale, Ponta şi Antonescu, ar face bine să le spună să stea mai în spate. Vorba lui Mitrea: au nevoie de televiziunile lor, nu de persoanele lor.

Cadou nemeritat pentru sectorul privat, de Ilie Şerbănescu

Amploarea distorsiunilor pe care măsurile de austeritate le provoacă în viaţa economică şi socială este cu mult mai mare decât amplitudinea în sine a acestor măsuri. Explicaţia stă într-un fapt de care nimeni nu prea vrea să vorbească şi care ţine de esenţa bananieră a modelului economic din România. Comparaţia cu Germania este foarte semnificativă. În mod evident, salariile în România nu pot fi ca în Germania, pentru că productivitatea socială a muncii nu este ca în Germania. Până aici este clar. Totul este de înţeles. Şi nimic nu este de contestat. Numai că productivitatea socială a muncii este de 4-5 ori mai mică în România, dar salariile sunt chiar şi de 10 ori mai mici în România! Aceasta este problema!

ZIARUL FINANCIAR

Isărescu: Cursul nu este ţinut artificial. Patriciu: Cursul real este de 4,7-4,8 lei/euro

Guvernatorul Mugur Isărescu a explicat ieri că BNR intervine pentru a corecta fluctuaţiile prea ample de curs care ar face rău economiei, dar afirmă că euro nu este menţinut artificial la nivelul de 4,2 lei. În acelaşi timp, omul de afaceri Dinu Patriciu spunea că, în acest moment, cursul real ar trebui să fie de 4,7-4,8 lei pentru un euro şi că BNR greşeşte ţinând artificial euro mai jos. În şase ani leul s-a depreciat cu numai 3% faţă de euro, în timp ce inflaţia a fost de 42%. Deprecierea cursului este văzută ca o soluţie pentru stimularea exporturilor şi redresarea economiei de către oamenii de afaceri, iar poziţia lor este susţinută şi de actuala înfruntare dintre Statele Unite ale Americii şi China, care se luptă pentru a-şi slăbi monedele. "Cursul real de schimb din acest moment este de peste 4,7-4,8 lei pe euro. Faptul că Banca Naţională ţine în mod artificial cursul la nivelul actual este greşit", a declarat ieri Dinu Patriciu.

Firmele trebuie să se ocupe de business, nu de sute de plăţi la stat

Guvernul trebuie să fie mult mai transparent în momentul în care elaborează proiectele de lege şi de ordonanţe de urgenţă în domeniul fiscal, pentru că altfel ajunge în situaţia de a da dispoziţii pe care să le schimbe la numai câteva săptămâni, pentru că se dovedesc inaplicabile, au afirmat participanţii la seminarul "Impactul noilor modificări fiscale asupra mediului de business" care a avut loc ieri la Bucureşti, organizat de Ziarul Financiar în colaborare cu firma de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers.

Se termină criza? Pauză la falimente. Numărul insolvenţelor a început să scadă

În ultimele luni nu a mai ieşit la suprafaţă niciun caz important al unei mari firme intrate în insolvenţă. La polul opus, şansele ca un jucător mare să se reorganizeze au crescut după ce Ase-soft a preluat pachetul majoritar la Flanco. Numărul cererilor noi de intrare în insolvenţă înregistrate la Tribunalul Bucureşti a scăzut de la 5.120 la 4.189 în primele opt luni ale acestui an, în timp ce la nivel naţional în luna august au fost înregistrate mai puţin de 900 de noi firme intrate în insolvenţă, la jumătate faţă de media lunară din ultimii doi ani.

Speculatorii şi-au găsit o nouă jucărie: certificatele Turbo de pe Bursă

Produsele structurate destinate investitorilor cu profil ridicat de risc listate în iulie de Erste Bank pe bursa de la Bucureşti au atras un interes ridicat din partea investitorilor, în doar trei luni de la lansare realizându-se tranzacţii cu acestea în valoare de peste 14 mil. lei (3,3 mil. euro). Jumătate din tranzacţii s-au realizat pe un singur instrument, respectiv Dax Turbo Short (EBDAXTS1), care permite investitorilor să profite de pe urma scă-derii indicelui german DAX.

Puţini brokeri credeau că aceste instrumente îşi vor găsi cumpărători pe piaţa locală, din cauza gradului ridicat de complexitate, în special în cazul certificatelor turbo, însă apatia de pe piaţa acţiunilor i-a determinat pe speculatori să le încerce.

Patriciu: Datoriile Rompetrol nu au existat niciodată!

Omul de afaceri Dinu Patriciu a ieşit ieri cu o declaraţie agresivă în scandalul convertirii datoriilor Rompetrol în acţiuni plasate statului, afirmând că este dreptul prin contract al companiei deţinute în prezent de KazMunaiGaz să nu-şi plătească datoriile, datorii care nici nu ar exista de fapt. "Faptul că nu le plătesc e un drept pe care îl au prin contract", a susţinut Patriciu, fostul proprietar al Rompetrol, companie vândută în 2007 şi 2009 KazMunaiGaz. În octombrie 2003, pe când proprietar al Rompetrol era Dinu Patriciu, Guvernul Năstase a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. În această toamnă timpul a expirat, iar Rompetrol trebuia să-şi plătească datoriile.

Cum au fentat birocraţii din administraţie scăderea cu 25% a salariilor

La două luni după aplicarea legii care prevedea reducerea salariilor bugetare cu 25%, Statistica arată o scădere cu mai puţin de 14% în veniturile funcţionarilor. Mai mult, în august, salariile bugetarilor din administraţie au crescut faţă de iulie cu 1,2%, procent cu care a scăzut salariul mediu net din întreaga economie. Acordarea de prime de vacanţă şi faptul că există bugetari care aveau venituri apropiate de nivelul salariului minim pe economie (de 600 de lei brut) - pentru care aplicarea reducerii de 25% nu era legală - sunt principalele motive pentru care nu se reflectă scăderea salariilor bugetare, sunt explicaţiile date de Statistică.

Am pierdut avantajul costurilor mici

România nu mai poate concura cu ţările emergente în ceea ce priveşte avantajul costurilor şi trebuie să-şi bazeze creşterea economică viitoare pe alţi factori. În plus, deşi administraţia de la Bucureşti este obligată de criză să-şi ajusteze drastic cheltuielile bugetare şi are nevoie de asistenţă financiară internaţională, în mod paradoxal, circa 95% din banii nerambursabili care vin de la UE rămân necheltuiţi, lucru ce trebuie corectat de urgenţă, arată Joost Kuhlmann, director al Comisiei Europene (CE) pentru Finlanda, Bulgaria şi România din cadrul Directoratului General pentru Economie şi Finanţe.

Aproape o cincime din credite se duc spre pierdere

Peste 19% din creditele şi dobânzile înregistrate în bilanţurile băncilor erau clasificate în categoriile "îndoielnic" şi "pierdere" la sfârşitul lunii august, reprezentând un nou record negativ privind deteriorarea calităţii portofoliilor bancare, arată datele publicate de BNR. Este vorba despre creditele la care s-au acumulat întârzieri la plată mai mari de 60 de zile şi care devin din ce în ce mai greu de recuperat de la debitori pe căi amiabile. În urmă un an, acest indicator al creditelor neperformante se situa la 13,3%, deja dublu faţă de nivelul de la sfârşitul lui 2008, când criza de-abia începuse să-şi facă simţite efectele.

Texanii de la Lufkin fac la Ariceşti în Ploieşti cea mai mare investiţie a grupului: "Suntem împotriva curentului"

Texanii de la Lufkin Industries, grup specializat în furnizarea de echipamente şi servicii pentru industria de petrol şi gaze, spun că vor face în comuna Ariceşti din Ploieşti cea mai mare fabrică din istoria de peste 100 de ani a companiei, printr-o investiţie de 126 de milioane de dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb