REVISTA PRESEI 06.12.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 decembrie 2012

ADEVARUL

Primii fulgi, primele drumuri blocate

Miercuri, în mai multe zone din ţară a nins abundent. Traficul s-a transformat într-un adevărat coşmar pe mai multe şosele din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Cele mai mari probleme din cauza ninsorilor au fost semnalate, ieri, în judeţul Mehedinţi. Circulaţia pe Drumul Naţional 67 (Drobeta-Turnu Severin - Târgu-Jiu) s-a desfăşurat cu dificultate, în condiţiile în care a nins abundent. Utilajele au intervenit, dar nu au făcut faţă ninsorilor. Au fost semnalate mai multe blocaje în trafic, din cauza maşinilor neechipate cu anvelope de iarnă, care au derapat.

Ambasadorul Serbiei la NATO s-a sinucis pe aeroportul din Bruxelles

Ambasadorul Serbiei la NATO, Branislav Milinkovici, a murit, marţi seara, la Bruxelles într-un incident tragic, a anunţat Ministrul Afacerilor Externe de la Belgrad, în timp ce presa sârbă lansează ipoteza unui suicid, relatează AFP. Tragedia a avut loc în faţa ministrului adjunct al afacerilor externe Zoran Vujici. Deocamdată, cauzele actului disperat rămân necunoscute. Ambasadorul ar fi sărit de pe o platformă a parcării, o cădere de mai mulţi metri care i-a fost fatală, informează cotidianul "Blic". Potrivit unei surse citate de agenţia The Associated Press, unul dintre membrii delegaţiei ajunse la Bruxelles a fost de faţă când ambasadorul Branislav Milinkovici a sărit de pe platforma parcării aeroportului, căzând astfel de la o înălţime de opt-zece metri.

A apărut documentul care a stat la baza arestării "regelui asfaltului". Urmează alte arestări spectaculoase

Documentul care a stat la baza arestării omului de afaceri Nelu Iordache are 86 de pagini şi dezvăluie mecanismele prin care acesta a fraudat statul român. Nota de control întocmită de procurorii Departamentului de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) în cazul Romstrade, firma aşa-numitului "rege al asfaltului", Nelui Iordache, a fost încheiată în doar două exemplare. Unul a rămas la DLAF, iar un altul a fost transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Documentul arată că Nelu Iordache a schimbat destinaţia a 25 de milioane de lei, bani proveniţi din bugetul general al Comunităţii Europene şi cofinanţarea aferentă, în alte scopuri decât cele prevăzute în contract. Din acest motiv, Nelu Iordache a fost arestat la data de 3 decembrie.

Băsescu răspunde la acuzaţiile premierului: "Nu am fost nici ofiţer de contrainformaţii, nici ofiţer de Securitate acoperit, nici ofiţer SIE"

Preşedintele Traian Băsescu a răspuns, miercuri seară, în cadrul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Cotroceni, la acuzaţiile pe care i le adusese premierul Victor Ponta, potrivit cărora ar fi fost ofiţer de contrainformaţii. "Nu am vrut să-i stric lui Oprescu aprinderea luminilor de iarnă şi de asta am zis să întârziem. Încep cu un drept la replică. Zilele trecute, domnul Victor Ponta era frământat de faptul că aş fi putut face poliţie politică sau, mai grav, că aş fi fost ofiţer de contrainformaţii. În ceea ce priveşte poliţia politică, vă prezint avizul 521 din 27 septembrie 2004, când eram în opoziţie, eliberat de CNSAS. Am avut şi un proces cu Mugur Ciuvică, pe care l-a pierdut, pe asemenea afirmaţii. Nici acum nu mi-a plătit jumătatea de milion ca daune morale. Mai grav mi se pare că un prim-ministru spune că am fost ofiţer de contrainformaţii. Este o afirmaţie gravă."

Arsenalul nuclear secret al Israelului, la control

Adunarea Generală a ONU cere autorităţilor israeliene să facă public programul nuclear şi să permită inspecţii internaţionale. Rezoluţia, aprobată luni cu 174 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi şase "abţineri", face apel la Israel să adere la Tratatul de Neproliferare Nucleară "fără întârziere" şi să-şi deschidă instalaţiile nucleare pentru inspecţii din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Statele care au votat împotrivă sunt Israel, SUA, Canada, Insulele Marshall, Micronezia şi Palau. Rezoluţiile adoptate de către Adunarea Generală a ONU nu au un caracter de constrângere din punct de vedere juridic, dar ele reflectă opinia mondială şi au o încărcătură morală şi politică.

Ruşii de la TISE nu au uitat de Oltchim. Şeful companiei vine la Bucureşti pentru discuţii despre combinatul de la Râmnicu Vâlcea

Compania rusă TISE rămâne interesată de combinatul de la Râmnicu Vâlcea. Astfel, o delegaţie a companiei ruse TISE este aşteptată la Bucureşti în câteva zile pentru discuţii privind o "colaborare strategică" în sectorul petrochimiei, rafinării petrolului şi a produselor chimice, inclusiv Oltchim, a declarat Rodin Traicu, secretar de stat în Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.

CURENTUL

Corneliu Dobriţoiu vrea să jefuiască Ministerul Apărării

Ministrul apărării, liberalul Corneliu Dobriţoiu, candidat din partea USL pentru un post de senator în Colegiul 11 Bucureşti, nu pierde nicio ocazie pentru a ne vorbi despre grija sa pentru armată, pentru bugetul vlăguit al acestei instituţii fundamentale a statului şi bineînţeles pentru soldaţii români gata să se sacrifice oricând pentru ţară, chiar dacă au solde mici şi dotări învechite. Asta la nivel de declaraţii , pentru că prin acţiunile sale Corneliu Dobriţoiu dovedeşte că nu respectă instituţia pe care o conduce vremelnic, din moment ce nu a avut nicio reţinere să dea în judecată tocmai ministerul pe care-l conduce. Este vorba de bani. Şi nu puţini, dacă ne gândim că ministrul apărării cere din bugetul cârpit al instituţiei pe care o conduce peste un miliard de lei vechi. Asta în vreme ce se plânge în public de faptul că armata nu are bani de dotări, de solde sau de echipamente de calitate pentru militarii români.

Revolta diasporei: românii îi cer lui Ponta dreptul constituţional de a vota

De 23 de ani românii din străinătate au fost privaţi succesiv de toate guvernările de dreptul la vot. Întotdeauna, birocraţia controlată a condus la situaţia în care românii din diaspora să nu îşi poată exercita acest drept constituţional. Această situaţie a fost întreţinută de PSD şi precursorii săi deoarece românii din diaspora a plecat în număr mare după Revoluţie, dezamăgiţi de stânga şi de neo-comunismul instaurat de Ilici Iliescu şi camarila sa. Drept urmare PSD a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a nu fi introdusă legea votului prin corespondenţă şi votarea electronică pentru ca numai un anumit segment redus al românilor din diaspora să poată vota.

CURIERUL NATIONAL

Poşta intră pe banking şi telefonie

Din cauza pierderilor şi a încetării dreptului rezervat pentru trimiteri poştale mici, CNPR îşi va schimba strategia. Din 2013, compania intenţionează să lanseze servicii financiar-bancare, în parteneriat cu o bancă sau prin intermediul unei bănci proprii. Poşta va mai presta activităţi de brokeraj de asigurări şi va deveni operator virtual de telecomunicaţii mobile.

Păuna (BM): România are nevoie de o strategie pentru 2014-2020

Economistul-şef al Băncii Mondiale (BM) în România, Cătălin Păuna, a spus că trebuie să identificăm priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, întrucât suntem departe de nivelul prevăzut în strategia Europa 2020 şi chiar de cel al EU27. "Apoi priorităţile trebuie transferate în politici sectoriale coerente, cărora le trebuie şi o resursă ataşată, care să vină din sectorul privat sau public". Este nevoie de un nou model de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung, întrucât nu mai există condiţiile economice întâlnite în perioada de precriză, a arătat economistul-şef al Băncii Mondiale.

Grecii îşi pun speranţele în predicţiile unui călugăr care ar fi prezis criza ţării

Tot mai mulţi greci merg în pelerinaj la mormântul unui călugăr foarte respectat, care ar fi prezis în urmă cu aproape trei decenii că Grecia va trece în viitor printr-o "mare distrugere şi confuzie", urmată de foamete şi tulburări politice. Credincioşii afirmă că viziunea sumbră a călugărului Paisios cel Bătrân se referea la dificultăţile prin care trece în prezent Grecia încărcată de datorii. Interesul pentru călugăr a crescut în ultima perioadă, în contextul încercărilor populaţiei de a înţelege criza severă prin care trece ţara. Paisios cel Bătrân şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Muntele Athos, un centru al creştinismului ortodox din nord-estul Greciei, unde a murit în 1994, la vârsta de 70 de ani.

EVENIMENTUL ZILEI

Prefectura Buzău a păcălit statul român. Văcarul satului a ajuns "Regele pădurilor"

Fostul prefect de Buzău şi magistraţii Judecătoriei Pătârlagele au reuşit să-l facă milionar în euro pe Gheorghe Ceteraş, fostul văcar din Ţăndărei. Acum, acesta este proprietar peste pădurile din nordul judeţului. Retrocedarea suspectă a pădurilor din nordul judeţului Buzău a făcut instituţiile statului să se bată între ele. Oficialii din Ministerul Finanţelor acuză că Prefectura Buzău şi Primăria Gura Teghii (Buzău) au favorizat retrocedarea ilegală a 5.134 de hectare de pădure. Statul a fost păcălit! Un fost muncitor necalificat în zootehnie, Gheorghe Ceteraş (53 de ani) a ajuns milionar în euro şi proprietar peste miile de hectare de pădure. El a reuşit să facă acest lucru după ce a cumpărat drepturile litigioase, în schimbul a 160.000 de euro, de la moştenitorul de drept, pensionarul bucureştean Gheorghe Poenaru (76 de ani).

Victor Ponta merge cu elicopterul în deplasările din campaniia electorală

Premierul face naveta Bucureşti - Târgu Jiu, unde candidează pentru un loc în de deputat în colegiul 6, cu elicopterul, potrivit unor imagini prezentate de Robert Turcescu, în cadrul emisiunii "Sub semnul întrebării", de la B1 TV. Potrivit informaţiilor vehiculate, elicopterul ar aparţine Serviciului Român de Informaţii. Imaginile surprinse de reporteri arată cum premierul Ponta aterizează în câmp, unde este aşteptat de o maşină care să-l ducă, mai apoi, în oraş. De altfel, premierul s-a deplasat cu elicopterul, în ultimele săptămâni, la mai multe evenimente din ţară.

De la gura cui au fost luaţi banii pentru revoluţionari?

Oficialii statului preferă să amâne până după alegeri explicaţiile privind sursa celor 159 de milioane de lei. Banii răsăriţi peste noapte, în pragul alegerilor, pentru 5.500 de revoluţionari nu şi-au găsit nici până acum vreo explicaţie decentă. Oficialii statului au ales să bage capul în pământ ca struţul când a venit vorba de sursa celor 159 de milioane de lei. Nici ieri nu şi-au schimbat atitudinea. Evenimentul Zilei a cerut precizări legate de acest subiect de la mai multe instituţii. De la biroul de presă al Ministerului Muncii am aflat doar că banii sunt plătiţi din bugetul de stat, şi nu din cel al asigurărilor sociale, în timp ce de la Ministerul de Finanţe şi de la Casa Naţională de Pensii Publice doar ni s-a promis un răspuns "în cel mai scurt timp posibil".

JURNALUL NATIONAL

EXCLUSIV Primul ordin al lui MRU, ca premier al României: a comandat 21 de cartuşe de ţigări!

Comenzile extravagante făcute de MRU, care i-au transformat numele în porecle de neşters (Unguent, Unghieră, Distilerie, Trabuc, Şerveţele Puff), toate plătite din banii de protocol - adică plătite din banul public -, arată profilul derizoriu al premierului de scurtă respiraţie. Prima comandă - 21 de cartuşe de ţigări - a fost făcută în 6 februarie 2012, atunci când MRU, ca prim-ministru desemnat, a păşit în această calitate incertă în sediul Guvernului. Este un document care atestă ceea ce avea să urmeze - o administrare plină de fumuri, fără substanţă, dar care a lăsat în urmă un munte de comenzi de ţigări, băuturi, alifii, odicolonuri şi produse de îngrijirea corpului!

Avertismente pe TELEFOANELE MOBILE, ca pe pachetele de ţigări. "Ne aşteaptă o catastrofă sanitară de amploare"

Două eurodeputate cer legislaţie europeană pentru telefonia mobilă, precum cea referitoare la ţigări. Eurodeputaţii au solicitat, miercuri, adoptarea unei legislaţii europene care să îi informeze pe consumatori în legătură cu riscurile de apariţie a tumorilor cerebrale în cazul folosirii excesive a telefoanelor mobile, după modelul avertismentelor existente pe pachetele de ţigarete. "Aşa cum s-a procedat în cazul tutunului sau al azbestului, trebuie legiferat de urgenţă şi în legătură cu pericolele privind utilizarea intensă a telefonului mobil. Este o catastrofă sanitară de amploare care ne aşteaptă peste câţiva ani, dacă nu facem nimic în acest sens", a declarat eurodeputata ecologistă franceză Michele Rivasi într-un comunicat citat de France Presse.

Vrei să-ţi "măriţi" afacerea? Şi în criză poţi obţine un preţ bun

Totul porneşte de la o idee. Ideea se dezvoltă într-o afacere. Afacerea creşte şi, mai apoi, eventual, se transformă într-un grup. Posesorul ideii şi, în cele din urmă, al afacerii intră în vizorul investitorilor, iar de aici, pasul care îl desparte de semnarea tranzacţiei vieţii devine foarte mic. Este scenariul ideal şi tot mai probabil pentru antreprenorii români care ştiu ce carte să joace pentru a ieşi câştigători. Dar câţi ştiu regulile jocului? Unii pornesc la drum cu scopul declarat ca, mai devreme sau mai târziu, preferabil mai devreme, un investitor să le bată la uşă şi să le facă o ofertă de nerefuzat, în schimbul afacerii pe care au clădit-o de la zero. Alţii vor să creeze afaceri trainice, care să rămână în familie pentru cel puţin încă o generaţie.

NATIONAL

"Misionarul" Hrebenciuc racoleaza "pocaiti" portocalii

Incurcate mai sunt caile politicii! Lucru dovedit pe deplin de mijloacele prin care USL duce campania de "starpire" a adversarilor politici. Astfel, in timp ce pe plan extern, Mona Pivniceru si Titus Corlatean au primit misiunea de a face lobby pentru supendarea lui Traian Basescu si indepartarea oamenilor acestuia de incredere din posturile cheie, la interior lupta se duce cu totul altfel. Fara sa faca prea mult tam-tam la suprafata, Viorel Hrebenciuc a devenit in ultima vreme foarte activ, pozand in "baiatul bun" al actualei coalitii guvernamentale, in fata caruia oamenii de afaceri si cei din sistem, cunoscuti ca apropiati ai PDL, isi pot deschide sufletul. Si baierele pungii...

Corpul de control al lui Ponta, blocat pana de Pasti

Pe langa procurorii DNA, probabil ca in aceste zile cei mai ocupati bugetari din Romania sunt inspectorii din Corpul de control al premierului. Pentru ca acestia sunt solicitati sa intervina la mii de sesizari venite de la oamenii numiti in posturi de guvernarea USL. Si care fac presiuni sa se ajunga in teritoriu cat mai repede, Corpul de control fiind calea cea mai scurta de inaintare a unor plangeri penale impotriva ilegalitatilor comise de predecesori.

Daniel Chitoiu, cartonas galben de la Comisia Europeana

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a fost urecheat de comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, pentru modul in care au fost facute numirile la ANRE. Intr-o scrisoare transmisa ministrului Chitoiu, oficialul european si-a exprimat nemultumirea fata de procedura "netransparenta si neconcurentiala" prin care a fost selectat Comitetul de reglementare al ANRE. "Dupa informatiile pe care le detin, anunturile pentru posturile vacante nu au fost puternic mediatizate intr-o maniera corespunzatoare pentru aceste functii, criteriile de selectare nu au fost publicate, iar procesul nu a fost transparent", se arata in documentul semnat de Oettinger.

PUTEREA

Numărul parlamentarilor va creşte după alegerile de duminică. Peste 500 de aleşi pe capul nostru

Deşi am votat printr-un referendum reducerea numărului aleşilor la 300, după alegerile din 9 decembrie ne vom pricopsi cu jumătate de mie de parlamentari! Estimările făcute de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta arată că, în viitorul Legislativ, peste cele 471 de fotolii existente din 2008, vor fi în plus cel puţin 50. Aceasta din cauza prevederilor actualei Legi electorale.

Leul s-a depreciat, miercuri, până la 4,5454 lei pentru un euro

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, Banca Naţională a României stabilind, miercuri, un curs de 4,5454 lei, în creştere cu 1,38 bani (0,30%) faţă de şedinţa de marţi, când cotaţia a fost de 4,5316 lei pentru un euro. Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, iar BNR a comunicat un curs de referinţă de 3,4734 lei, mai mult cu 0,69 bani (0,19%) comparativ cu valoarea stabilită marţi, respectiv 3,4665 lei. Gramul de aur a fost cotat, miercuri, la 190,0954 lei, în scădere cu 68,72 bani (0,36%) faţă de valoarea de 190,7826 lei anunţată în şedinţa precedentă.

Transparency International ne vede mult mai cinstiţi decât grecii sau italienii: Românii, mai puţin corupţi

România a urcat nouă poziţii în clasamentul privind Indicele de Percepţie a Corupţiei, care include 176 de state. Locul putea fi însă mult mai bun dacă nu ar fi survenit, înainte de finalizarea documentării, blocarea fondurilor de către Comisia Europeană, fapt care a influenţat semnificativ indicele IPC, a declarat, ieri, Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România. În anul 2012, România a urcat pe poziţia 66 din clasament, reuşind să obţină un scor de 44 de puncte, pe acelaşi loc cu Kuwait şi Arabia Saudită, precedată de Lesotho şi Ghana, dar urmată de Brazilia. În anul 2011, România ocupa poziţia 75 în clasament, având un punctaj de 3,6, şi fiind în urma unor ţări precum Polonia (5,5), Rwanda (5,0), Tunisia (3,8) şi Brazilia (3,8).

SUA fură clienţii Rusiei

Moscova şi Washingtonul se înfruntă pe piaţa construcţiei de centrale nucleare. Americanii vor să-şi extindă influenţa asupra pieţei est-europene de energie, reducând astfel dependenţa fostelor ţări comuniste faţă de Kremlin. Rusia vede o ameninţare nu doar în presiunile politice din partea Statelor Unite. Expansiunea gazului de şist este un alt motiv de îngrijorare pentru Rosatom (agenţia rusească pentru energie nucleară) care încearcă să micşoreze la centralele sale nucleare costul de producţie pentru un kilowatt-oră.

ROMANIA LIBERA

De ce nu se grăbeşte Comisia Europeană să reia plăţile pentru România şi cui îi cere banii înapoi. Ce probleme au semnalat experţii după misiunea de la Bucureşti şi ce nu vrea să spună Guvernul Ponta

Deblocarea plăţilor pe programul POSDRU va fi mai complicată decât a lăsat până acum Guvernul să se înţeleagă. Oficialii europeni consideră necesară o nouă misiune de audit, pentru a se asigura că România este capabilă să administreze fondurile europene, şi refuză o cerere de creştere a salariilor funcţionarilor care gestionează aceşti bani, în lipsa unei reforme profunde a sistemului. Mai mult, Comisia Europeană impune corecţii de 25% pentru proiectele cu finanţare prin programul POS-DRU.

Candidaţii de 300 de milioane de euro. Din afaceri cu statul.

Ani la rând au încheiat contracte bănoase cu statul. Firmele lor sau ale rudelor au ieşit câştigătoare de la nenumărate licitaţii. Acum, mai vor ceva de la statul român: un fotoliu în Parlament. Contractele cumulate ale primilor zece cei mai pricepuţi candidaţi la afaceri cu statul depăşesc impresionanta cifră de 300 de milioane de euro. Unii au preferat construcţiile sau consultanţa, unii serviciile de transport sau componentele industriale, în timp ce alţii s-au orientat spre serviciile de curăţenie sau produsele alimentare. O parte dintre ai au mai ocupat funcţii publice - inclusiv pe perioada derulării contractelor publice - şi cunosc beneficiile aduse de un loc cald la adăpostul unei demnităţi. Alţii, la prima încercare, sunt nerăbdători să afle ce le mai poate aduce statul, în afară de bani din contracte substanţiale.

Cât costă deszăpezirea kilometrului de autostradă? 5.000 de euro în Germania, 67.000 de euro în România

După ce a raportat premierului costuri cu deszăpezirea cu 30% mai mici în această iarnă faţă de anul trecut, Compania de Drumuri va plăti şi 67.000 de euro pe curăţarea unui kilometru. Suma este de 12 ori mai mare decât cea plătită în Germania pe un kilometru de autostradă. Ajunsă în pragul iernii fără contracte de deszăpezire pentru porţiuni întregi ale autostrăzii A2 şi la finele unui an în care nu a fost în stare să selecteze firmele care să efectueze astfel de lucrări, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a selectat în pripă câteva firme care să cureţe de zăpadă şi gheaţă autostra­da în iarna aceasta. Preţurile sunt pe măsură, ajungând până la 67.000 de euro pe kilometru.

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai bogate colegii electorale: Colegiul 2 Senat şi Colegiul 3 de la Cameră din Bucureşti găzduiesc afaceri de 30 mld. euro

Cel mai "bogat" colegiu uninominal din România este Colegiul 2 Senat din Bucureşti aflat în sectorul 1 pentru care se bat opt candidaţi, şanse reale având însă fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu (USL) şi Augustin Minel Ofiţeru (USL). În Colegiul 2 Senat din Bucureşti îşi au sediile centrale 38 din cele 100 de companii din România în funcţie de cifra de afaceri în 2011. Acestea au avut o cifră de afaceri cumulată de 30 mld. euro anul trecut. În fruntea listei celor mai bogate colegii de deputaţi se află Colegiul 3, situat tot în sectorul 1, unde sunt concentrate 19 din cele 100 cele mai mari companii după cifra de afaceri în 2011. Aici se bat mai mulţi candidaţi, "meciul" fiind însă între fostul ministru al transporturilor Ludovic Orban (USL) şi consultantul fiscal Gabriel Biriş. În total, cele 19 mari companii din Colegiul 3 au avut o cifră de afaceri de 15 mld. euro în 2011.

Din metrou direct la shopping: Adamescu aduce traficul de la metrou direct în magazinul Unirea printr-un tunel

Proiectul comercial Unirea din centrul Capitalei, controlat de familia Adamescu, va fi legat începând cu anul viitor de cea mai tranzitată staţie de metrou - Piaţa Unirii - printr-un tunel subteran direct în care vor fi amenajate noi magazine, sub forma unei galerii comerciale de 1.500 de metri pătraţi. Circa 40.000 de oameni trec zilnic prin cele două staţii de la Piaţa Unirii (foto, intrare din faţa magazinului Unirea), iar reprezentanţii centrului comercial speră ca această investiţie, estimată la un milion de euro, să aducă o creştere a numărului de vizitatori din proiectul Unirea cu cel puţin 20%.

Topul burselor în 2012: Turcia pe primul loc, România pe 34

Bursa din Turcia, una dintre cele mai mari pieţe din regiune, peste Polonia şi Rusia, a devenit în acest an cea mai atractivă din lume, fluxurile de capital pe care le-a atras de la investitori ajutând-o să crească cu 47,3% de la începutul acestui an. În topul creşterilor din acest an se mai află o altă bursă din regiune, cea a Estoniei, care a urcat cu 28,9%, precum şi mai multe burse exotice, Pakistan, Filipine şi Thailanda, care au consemnat creşteri cuprinse între 46,7% şi 29,7%. "Din conducerea bursei din Turcia fac parte doi brokeri, doi bancheri şi un reprezentant al guvernului, iar preşedintele bursei are rang de ministru. În acest fel reuşesc să facă tranzacţii cu acţiuni de un miliard de dolari pe zi şi tranzacţii cu instrumente cu venit fix de 10 miliarde de dolari pe zi", spune Adrian Mănăilă, proprietarul firmei de brokeraj EldaInvest din Galaţi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb