REVISTA PRESEI - 07.01.2012

Willy Homner
Revista Presei / 7 ianuarie 2012

REVISTA PRESEI 07.01.2012

ADEVARUL

Germanii, pe cale să cumpere o companie de asigurări românească

Compania de asigurări Gothaer , cu sediul în Köln, negociază cumpărarea firmei Platinum Asigurari Reasigurari, deţinută de Constantin Toma. Informaţia a fost publicată de ,,Financial Times Deutschland". ,,Interesant la firma de asigurări românească, în afara licenţei pe care o are, este că face parte din asiguratorii (cei 13) care pot încheia asigurări obligatorii de locuinţă", comentează FTD. Patronul companiei ,,Platinum" este Constantin Toma, ,,un om de afaceri prosper, care a lucrat ani de zile pentru asiguratorul austriac Vienna Insurance Group (VIG)", notează publicaţia. ,,Actualul patron al companiei de asigurări Platinum, Toma a fost pe vremea lui Ceauşescu ofiţer. În perioada privatizărilor de după 1999 şi-a construit o avere însemnată", scrie FTD.

Fitch trimite Ungaria în categoria "gunoi" pentru investitori

Agenţia de evaluare Fitch a redus ratingul Ungariei, la "BB+", cu perspectivă negativă, împingând astfel statul în categoria "junk" (gunoi) pentru investitori. Astfel, toate cele trei principale agenţii de evaluare financiară au inclus statul ungar în categoria nerecomandată pentru investiţii. Reducerea ratingului reflectă deteriorarea în continuare a politicii fiscale şi a condiţiilor de finanţare externă şi a perspectivelor de creştere economică, cauzate de politicile economice neortodoxe ale statului care subminează încrederea investitorilor şi complică încheierea unui nou acord cu FMI. Matteo Napolitano, directorul unităţii de rating suveran al Fitch, a declarat că retrogradarea a fost cauzată, în parte, de "politicile economice neortodoxe care subminează încrederea investitorilor şi complică încheierea unui nou acord cu FMI şi UE", potrivit "Washington Post".

Cine este judecătoarea Alina Ghica, noul preşedinte al CSM

Judecătorul Alina Ghica este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind aleasă vineri în această funcţie. Noul vicepreşedinte al CSM este procurorul Oana Schmidt Hăineală. Mandatul celor două este de un an. Alina Ghica a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti - promoţia 1998. După trei ani a optat pentru funcţia de procuror la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, apoi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, a devenit judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios-administrativ. Din 2007 este judecător la Curtea de Apel Bucureşti, iar din luna mai 2010 şi până în 2011 (când a candidat pentru CSM ) a fost preşedintele Secţiei de Contencios administrativ şi fiscal.

Patronul Transavia a cumpărat un pachet de acţiuni Avicola Braşov. A plătit 640.000 de euro

Bursa de Valori Bucureşti a făcut publică joi o informare din partea societăţii Avicola Braşov, potrivit căreia omul de afaceri Ioan Popa, managerul companiei Transavia SA Oiejdea, deţine 84,59 la sută din capitalul social al firmei. Împreună cu Transavia, Ioan Popa deţine în prezent un pachet de 88,74 la sută din capitalul social de la Avicola Braşov. Anunţul vine după oferta publică de preluare a unui pachet de 13,76 la sută din acţiunile firmei iniţiată de Ioan Popa şi derulată pe parcursul lunii decembrie 2011. Omul de afaceri a plătit pentru un număr de 931.406 acţiuni suma de 2,76 milioane de lei (aproximativ 640.000 de euro). Popa mai deţine prin intermediul Transavia SA un alt pachet de 4,15 la sută din acţiuni

Sectorul imobiliar din Marea Britanie în 2012: un debut slab, dar un final de an în creştere

Reprezentanţii companiei globale de servicii imobiliare, Jones Lang Lasalle, estimează un început de an slab pentru sectorul imobiliar din Marea Britanie, dar cu perspective extraordinare pentru a doua jumătate a anului 2012. Olimpiada şi acţiunile hotărâte ale Băncii Centrale a Angliei pe piaţa de obligaţiuni, sunt elementele determinante ale tendinţei pozitive a economiei britanice în a doua parte a anului, în opinia specialiştilor companiei Lassalle.

Economia britanică va primi un impuls pozitiv în urma Olimpiadei ce se va desfăşura anul acesta la Londra

Pentru primele şase luni se estimează ca rata de creştere economică să rămână în cel mai bun caz neschimbată, cu posibilitatea unui uşor declin. Dar a doua jumătate a anului, în schimb, ar trebui să fie mult mai promiţătoare. Efectele economice ale evenimentelor sportive internţionale pot avea efecte surprinzător de bune. Olimpiada ce se va desfăşura în Londra în acest an, ar putea readuce încrederea investitorilor, iar asta, cumulate cu susţinerea masivă a pieţei de obligaţiuni de către Banca Angliei, va fi un stimul economic important pentru a doua jumătate a anului 2012, astfel că activitatea economică se va relansa, chiar dacă într-un ritm moderat.

Comenzile pentru industria germană au avut cea mai mare cădere din ultimii aproximativ trei ani

Ordinele de achiziţie pentru bunurile şi mărfurile produse companiile germane au căzut în noiembrie la cel mai mic nivel al ultimilor aproximativ trei ani, pe fondul agravării problemelor în economia europeană, şi a scăderii cererii la nivel global. Cifrele confirmă estimările pesimiste cu privire la economia Germaniei, care dau ca probabilă o reducere a ratei de creştere economică de la nivelul de 3% în 2011 la circa 0,5% pentru 2012. Indicele Germany Manufacturing Orders - care urmăreşte evoluţia lunară a acestor date, a scăzut în noiembrie cu 4,8% sub nivelul înregistrat cu o lună în urmă, când a marcat o creştere de 5%. Scăderea din noiembrie este cea mai amplă corecţie înregistrată de acest indicator din ianuarie 2009 până în prezent. Potrivit institutului IfW cu sediul în Kiel, creşterea economică a Germaniei se va situa anul acesta în jurul nivelului de 0,5%, cu mult sub cea înregistrată în 2011, care este estimată a se situa la un nivel de aproximativ 2,9%.

Încrederea în economia europeană scade, iar criza se adânceşte, înainte întâlnirii de luni dintre Sarkozy şi Merkel

Perspectiva recesiunii economice atârnă deasupra Europei. Încrederea europenilor în economie a atins cel mai jos nivel din ultimii doi ani. Rata şomajului este în continuare cea mai mare din ultimii 13 ani. Din ce în ce mai puţini oameni şi companii sunt dispuşi să investească, iar Guvernele întăresc măsurile de austeritate. Banca Centrală Europeană estimează o creştere de 0.3% pentru economia Uniunii în 2012, în timp ce prognozele Comisei Europene anunţă o rată de creştere de 0.5%. Potrivit Bloomberg, optimismul nu este întemeiat, iar prim-ministrul statului Luxembourg, Jean-Claude Juncker, confirm pesimismul analiştilor chestionaţi de Bloomberg, de unde reiese că Europa se află sub ameninţarea unei recesiuni de proporţii încă necunoscute. Euro a înregistrat deja a cincea săptămână consecutivă de depreciere faţă de dolar.

Negocieri pentru tratatul internaţional al UE. Cine va da în judecată un stat indisciplinat?

Cine va trimite statele UE indisciplinate la Curtea Europeană de Justiţie? Statele membre vor avea acest mandate sau va fi responsabilitatea Comisiei Europene. Aceasta este una din întrebările cheie la care este aşteptat un răspuns după discuţii între reprezentanţi ai statelor membre şi ai Comisiei Europene pe o propunere revizuită de schimbare a tratatului UE/acordului interguvernamental convenit la summitul de la Bruxelles din 8-9 decembrie. Versiunea revizuită a propunerii privind introducerea regulilor fiscale prin acord interguvernamental, transmisă joi guvernelor naţionale, a fost confirmată ieri de reprezentanţii Comisiei Europene. Varianta completă pentru noul acord interguvernamental urmează să fie pregătită pentru Consiliul European programat pentru 30 ianuarie şi va fi adoptat în luna martie.

Marile bănci centrale au "aruncat" în pieţe 8.000 de miliarde de dolari în ultimii patru ani

Intervenţia băncilor centrale în economii a ajuns în ultimii ani la o dimensiune nemaivăzută, instituţiile apelând la practici precum tipărirea de bani şi injectarea lor în piaţă pentru a ajuta state să iasă din criză. Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală a SUA şi banca naţională a Japoniei au injectat în pieţe, în ultimii patru ani, 8.000 de miliarde de dolari. Amploarea intervenţiei instituţiilor în economie este alarmantă, având în vedere că aceşti bani nu au în spate active reale, potrivit blogului financiar american zerohedge.com. Cele trei mari bănci centrale au în bilanţuri 8.000 de miliarde de dolari, adică aproape 25% din PIB-ul total al ţărilor dezvoltate. Aceşti bani sunt însă "artificiali" şi implică riscuri pe măsură. Practic, banii au fost tipăriţi de trezorerii şi folosiţi apoi de băncile centrale pentru a cumpăra bonuri de trezorerie sau active, pentru a finanţa investiţii sau pentru a ajuta sistemele bancare naţionale. Această măsură a fost combinată cu scăderea dobânzilor-cheie pentru a stimula creditarea ca măsură de combatere a crizei.

Talmeş-balmeş în actele E.ON România şi GDF Suez. Mii de kilometri de reţele de gaze au dispărut fără urmă

Documentele transmise de GDF Suez şi E.ON către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei arată că investitorii nu şi-au realizat obligaţiile din contractele de privatizare ale Distrigaz Sud, respectiv Distrigaz Nord, potrivit raportului pentru 2010 al Curţii de Conturi. În actele transmise de cei doi investitori către OPSPI există neconcordanţe cu privire la date precum lungimea conductelor modernizare şi a numărului de staţii din proprietatea companiilor, se precizează în raport. OPSPI nu a cerut clarificarea acestor neconcordanţe, deşi este organismul care ar fi trebuit să verifice dacă investitorii şi-au îndeplinit obligaţiile postprivatizare. Compania germană E.ON a cumpărat distribuitorul de gaze Distrigaz Nord în 2005. În acelaşi an, francezii de la Gaz de France au achiziţionat Distrigaz Sud.

Traian Băsescu vrea organizarea României în 8 sau 12 judeţe până la sfârşitul anului

Invitat la Gala Studenţilor Români în Străinătate, preşedintele a declarat: "Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizării administrativ-teritoriale, lege care să intre într-un proces de implementare în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016". El a spus că actuala organizare administrativă a teritoriului a devenit "o frână" în dezvoltarea României moderne şi că nimeni nu are o viziune regională . Băsescu a precizat că va susţine apariţia noii legi a reorganizării, într-o formulă de 8 sau12 judeţe sau regiuni.

EVENIMENTUL ZILEI

În acest week-end vine iarna!

AVERTIZARE METEO. În jumătatea de sud a ţării vor predomina ploile. În Moldova şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte dar vor fi şi ninsori pe arii extinse. La munte vor fi ninsori abundente şi viscol. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori valabilă pentru Transilvania, Moldova şi zona montană, până mâine, la ora 18.00. În intervalul 6 ianuarie, ora 18.00 - 7 ianuarie, ora 18.00, va ninge în zona montană, în sud-estul Transilvaniei şi, local, în Moldova. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde rafalele vor depăşi 90 de kilometri/oră, viscolind sau spulberând zăpada. De asemenea, ninsori viscolite vor apărea trecător în Moldova. În sud şi sud-est va ploua, cantităţile de apă depăşind izolat 25 - 30 de litri pe metru pătrat.

Două milioane de români poartă numele Sfântului Ioan

Pe 7 ianuarie se sărbătoreşte Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Pentru că a proorocit venirea lui Iisus, Ioan este considerat cel mai mare dintre prooroci şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Biserica i-a hărăzit mai multe sărbători: a naşterii, la 24 iunie-numită în popor Sânziene sau Drăgaica, a Soborului său, la 7 ianuarie, şi a tăierii capului, la 29 august. Fiu al preotului Zaharia şi al Elisabetei, naşterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil. Potrivit Evangheliei, Dumnezeu a împlinit astfel dorinţa părinţilor neroditori de a avea un copil. Deoarece Zaharia s-a arătat neîncrezător în vestea îngerului, a fost pedepsit cu muţenia, până la naşterea pruncului. Sfântul Ioan a dus din tinereţe o viaţă de ascet, retrăgându-se în preajma râului Iordan, unde a trăit în post şi rugăciuni, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. Din anul 26 d.Hr. a început să propovăduiască şi să boteze în Iordan, vestind venirea lui Mesia-Iisus.

Ce şanse mai ai să prinzi un credit "Prima Casă" în 2012

Românii vor mai avea acces la împrumuturile programului guvernamental şi în acest an. Deşi noile reguli BNR, ce vor fi implementate curând, le impun unele limitări, acestea pot fi ocolite. Avansul mic, de doar 5% din valoarea achiziţiei, şi cele mai scăzute dobânzi, la nivel istoric, de pe piaţă, fac din creditele din programul guvernamental "Prima Casă" de departe cea mai bună ofertă de împrumut ipotecar la care au avut vreodată acces românii. Băncile mai au la dispoziţie fonduri de circa un miliard de euro pentru aceste împrumuturi. Astfel garanţiile de stat neutilizate sunt de 500 de milioane de euro, iar pentru această a patra fază a programului, statul şi băncile contribuie în mod egal la garantarea creditelor.

Nave de război ale Rusiei, în drum spre Siria

O flotă de nave de război ale Rusiei, aflate în partea de est al Mării Mediterane, au luat drumul Siriei, urmând să intre pe 7 ianuarie în portul Tartus, informează vineri agenţia oficială rusă Itar-Tass. "Se plănuieşte intrarea în portul Tartus a antisubmarinului Flotei de Nord "Amiral Ciabanenko" şi a navei de gardă din flota baltică "Iaroslavl Mudrîi". Se presupune că navele noastre vor rămâne în Siria câteva săptămâni", a precizat Statul major al Flotei militare ruse. Navele Flotei de Nord vor participa în 2012 la trei mari exerciţii internaţionale - "Pomor-2012", "Barenţ-2012" şi '"Severnîi orel-2012" - a afirmat purtătorul de cuvânt al acestei flote, căpitanul Vadim Serga, mai notează Itar-Tass. "Echipajele navelor noastre împreună cu marinari din alte state îşi vor perfecţiona manevrele în diverse condiţii, vor face exerciţii militare, vor continua cooperarea la exerciţiile pentru combaterea pirateriei şi a terorismului", a menţionat Vadim Serga.

Copii torturaţi de aşteptare: vine Moşul pe rit vechi

Sunt familii de sârbi în Banat atât de conservatori încât nu sărbătoresc deloc Crăciunul din decembrie, nu împodobesc casa şi nu fac cadouri. Copiii lor pot fi, în sfârşit, fericiţi: începe Crăciunul. Pentru câteva zeci de mii de români, Moş Crăciun a venit abia în noaptea de 6 spre 7 ianuarie. Sunt sârbi, ucraineni sau ruşi lipoveni şi celebrează Crăciunul pe rit vechi. Adică, după calendarul Iulian. În seara de ajun, vineri, au aprins "bandjakul" (un stejar tânăr, tăiat ritualic de capul familiei), în curtea bisericilor, apoi au petrecut cu familia, cu bucate tradiţionale de post.

Redevenţe de "lux" pentru metalele nobile

România intră în topul mondial al statelor cu cele mai mari redevenţe. Guvernul a decis, la finele anului trecut, aproape dublarea lor. Ultima săptămână din 2011 a readus în prim-plan problema investiţiilor în industrie, din perspectiva stabilităţii legislative şi a nivelului de taxare. Guvernul României a decis, prin ordonanţă de urgenţă, dublarea redevenţelor pentru metalele preţioase, de la 4% la 8% din valoarea producţiei, şi de la 4% la 6% pentru celelalte produse, precum cărbunele şi apele minerale. Această mişcare a guvernului a intervenit într-o perioadă în care atenţia publică este îndreptată asupra proiectului aurifer de la Roşia Montană, dezvoltat în parteneriat de Gabriel Resources, companie cotată la Bursa din Toronto, şi de statul român. Proiectul este în faza finală de avizare, iar cele două părţi se aflau în negocieri pentru mărirea participaţiei statului la profitul afacerii, fie prin mărirea cotei de participare a statului, fie prin mărirea redevenţelor.

SUA ţintesc ambiţiile militare ale Chinei

Pentagonul îşi mută oficial centrul de greutate în regiunea Asia-Pacific pentru a ţine în frâu influenţa crescândă a Beijingului. Armata americană îşi va concentra resursele pentru a stăvili ascensiunea militară a Chinei, dar şi pentru a ţine sub control un stat nord-coreean complet imprevizibil şi un regim islamic la Teheran dornic de o influenţă regională tot mai puternică. După un deceniu de război, administraţia de la Washington a anunţat o nouă strategie de apărare naţională care prevede, în special, reducerea numărului de soldaţi şi crearea unei forţe armate mai agile care să răspundă provocărilor din regiunea Asia-Pacific.

O poveste pentru toţi. Incredibilul Stephen Hawking,geniul captiv în propriul trup

LUPTĂ CU BOALA.  Astrofizicianul Hawking e paralizat complet de peste 45 de ani şi comunică prin intermediul unor aparate. E renumit pentru cercetările sale şi a contrazis doctorii, care i-au dat doar câţiva ani de trăit. Se spune despre el că ar avea una dintre cele mai sclipitoare minţi ale planetei. E modest şi crede că celebritatea sa are o anumită legătură şi cu handicapul lui. Chiar dacă e captiv în propriul trup, paralizat, Stephen Hawking va împlini, mâine, 70 de ani. Scleroza lateral amiotrofică, o boală ne­cru­ţătoare, i-a atacat muşchii şi l-a blocat într-un scaun cu rotile. Nu poate mişca decât foarte puţin muşchii feţei şi un deget de la mâna dreaptă. Asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai renumiţi astrofizicieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb