REVISTA PRESEI 18.12.2017

Willy Homner
Revista Presei / 18 decembrie 2017

REVISTA PRESEI 18.12.2017

ADEVARUL

Ce nu s-a văzut la funeraliile Regelui Mihai

Mii de oameni au participat la funeraliile Regelui Mihai I, într-un gest de recunoştinţă faţă de ultimul suveran al României. Din Bucureşti până la Curtea de Argeş, românii şi-au arătat respectul şi dragostea de rege. Numai autorităţile mai au încă de lucru - pe acelaşi traseu şi mai departe. În dimineaţa zilei de 16 decembrie 2017, Piaţa Palatului Regal din Bucureşti a fost ticsită de zeci de mii de oameni, veniţi să-l conducă pe Regele Mihai I pe ultimul său drum. Aici s-au putut auzi clar năzuinţele şi mâhnirile celor neconsolaţi de cursul istoriei postdecembriste. Aici s-a putut recunoaşte, pentru câteva ore, acea Românie cumsecade, evocată mult prea rar în minţile ocupate de galopul actualităţilor. Intr-o atmosferă densă, de o emoţie nesfârşită, capabilă să suprime orice gând şi să înăbuşe într-un suspin orice cuvânt, oamenii şi-au găsit puterea să strige tare: "Monarhia salvează România!" şi "Jos comunismul!".

Generalul Gelaledin Nezir, omul care a organizat funerariile Regelui Mihai

Generalul Gelaledin Nezir, omul care a stat în spatele funerariilor Regelui Mihai, este actualul şef de cabinet al lui Mihai Viorel Fifor, ministru al Apărării. El s-a ocupat şi de funerariile Reginei Ana. Este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne, la MapN sau în Ministerul Justiţiei. "O plecăciune sau un salut ostăşesc pentru generalul Gelaledin Nezir care a coordonat toate ceremoniile de ieri şi toate instituţiile implicate de la Casa Regală, pana la Armată, Jandarmerie, SMURD. E din Constanţa, a făcut liceul militar la Sibiu şi multă multă şcoală după aceea, are o carieră impresionantă, deşi este foarte tânăr (52 de ani)", scrie ziarista Cristina Bazavan pe contul său de Facebook.

Tensiuni la protestul din Capitală

Noi proteste au avut loc în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. În Capitală, peste 1.500 de oameni au plecat din Piaţa Victoriei în marş spre Parlament, unde s-au strâns în jur de 4.000 de oameni. Au existat două momente tensionate între protestatari şi jandarmii care au încercat să împiedice mulţimea să blocheze bulevardele. La Cluj, aproximativ 7.000 de persoane au ieşit în stradă. "Când o să vă taie cu sabia şi n-o să puteţi folosi înregistrarea video, o să plângeţi!", le-au spus oamenii jandarmilor, referindu-se la modificările propuse de parlamentarii coaliţiei de guvenare la Codurile penale, între care una potrivit căreia înregistrările de pe camere video nu mai pot fi folosite în anchete şi nu mai constituie probe.

Exodul medicilor: 15.700 de medici români plecaţi în Occident după 2007

Peste 15.700 de doctori au plecat în străinătate începând cu anul 2007, principalele destinaţii fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa. Datele se desprind din cel mai recent studiu de profil care mai arată că sistemul sanitar este deservit, la ora actuală, de 57.300 de medici, repartizaţi în special în centrele universitare. Cu alte cuvinte, unui medic i-au revenit, în medie, 345 de pacienţi. Din datele parţiale oferite de jumătate din direcţiile de sănătate publică din ţară, deficitul de medici specialişti este de 4.700. Şi lipsa de medici de familie este acută, 600 de localităţi fiind lipsite de astfel de cabinete, subliniază studiul realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS) privind migraţia medicilor.

Analiză Stratfor: cum se va schimba politica externă a Rusiei în 2018

Tensiunile dintre Rusia şi Occident vor rămâne la cote ridicate şi anul viitor, însă este foarte probabil ca Moscovei să nu-i mai pese foarte mult de relaţia sa cu Vestul, întrucât are interese în alte regiuni. Relaţiile dintre Moscova, pe de o parte, şi Washington şi Europa, de cealaltă parte, au toate şansele să rămână la fel de tensionate şi în 2018, întrucât chestiunile care le plasează în tabere diferite au rămas aceleaşi, chiar dacă anumite detalii s-au schimbat. Cel puţin aşa consideră analiştii agenţiei Stratfor, într-o analiză referitoare la modul în care Kremlinul intenţionează să se poziţioneze în perioada următoare în domeniul politicii externe.

Pentagonul a derulat un program secret pentru cercetarea OZN-urilor

Doar un număr restrâns de oficiali erau la curent cu acest program, ce a fost demarat în anul 2007 şi aparent terminat în anul 2012, deşi unele voci din cadrul Pentagonului au declarat pentru New York Times că programul se derulează în continuare. Majoritatea fondurilor destinate acestui program au ajuns la o companie de cercetare aerospaţială condusă de miliardarul Robert Bigelow, ce în prezent colaborează cu NASA la dezvoltarea unor utilaje spaţiale. Robert Bigelow a declarat că el este "absolut convins" de existenţa extratereştrilor şi că O.Z.N.-urile au vizitat Pământul. Programul desfăşurat de Pentagon împreună cu compania lui Bigelow a produs mai multe documente ce descriu obiecte zburătoare ce par a zbura cu viteze extrem de ridicate fără un sistem de propulsie clasic.

China ar putea trimite două unităţi de elită în Siria pentru a lupta alături de Bashar al-Assad

Organizaţiile de presă din Orientul Mijlociu au anunţat în urmă cu două săptămâni posibilitatea ca Beijingul să trimită în Siria două unităţi de trupe speciale, iar zilele acestea presa apropiată de Teheran a confirmat sosirea în baza din Tartous a unităţii de elită "Tigrii Nopţii". Principalul motiv pentru această decizie l-ar constitui prezenţa în Siria a aproximativ 5,000 de etnici Uighur, din regiunea Xinjiang, ce luptă alături de diferită grupări militante împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, conform ambasadorului Siriei în China. Mass media din China, controlată de guvernul de la Beijing, a dat vina pentru violenţele din regiunea Xinjiang pe extremiştii ce s-au antrenat în Siria.

Turcia intenţionează să deschidă o ambasadă în Ierusalimul de Est

Turcia intenţionează să deschidă o ambasadă în Ierusalimul de Est, pe care îl consideră capitala Palestinei, a declarat, duminică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. "Ierusalimul de Est este capitala Palestinei. Am declarat acest lucru de mai mult timp. Însă deoarece oraşul este sub ocupaţie, nu putem să mergem să deschidem ambasada acolo. Însă acele zile sunt aproape, cu voia lui Allah vom deschide ambasada noastră acolo", a spus Erdogan într-un discurs la Karaman, în sudul Turciei. Turcia, care are relaţii diplomatice cu Israel, are o ambasadă la Tel Aviv şi un consulat la Ierusalim.

Putin i-a mulţumit lui Trump pentru dejucarea unui atentat în Sankt Petersburg cu ajutorul CIA

CIA a ajutat Rusia să dejoace un atentat plănuit asupra unei catedrale din Sankt Petersburg şi preşedintele rus Vladimir Putin l-a sunat duminică pe omologul său american Donald Trump pentru a-i mulţumi, a anunţat Kremlinul, potrivit Reuters. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale a Federaţiei Ruse, CIA a furnizat informaţii care au dus la arestarea unui grup de terorişti şi la împiedicarea unui atentat asupra catedralei "Doamnei noastre din Kazan".

BANCHERUL

Cum poţi să-ti faci o afacere in franciză in domeniul creditării micilor firme din zonele rurale

Franciza este o afacere cu succes garantat, fiind vorba de un model de business verificat si de o marca recunoscută, cu condiţia ca întreprinzătorul să ştie să o implementeze si, in primul rând, să deţină un mic capital de pornire. Cele mai multe francize cunoscute la noi sunt din domeniul comerţului, dar iată că cea mai recentă este din domeniul financiar-bancar, mai exact acordarea de finanţări pentru mici întreprinzători din zona rurală, un domeniu cu un potenţial de creştere foarte ridicat. Noua ofertă de franciză vine de la Patria Credit, o Instituţie Financiara Nebancară (IFN) cu experienţă de 15 ani in domeniul creditelor pentru agricultori si firmele mici, parte a grupului Patria Bank, cea care a preluat in acest an Banca Carpatica.

CAPITAL

2017, anul-paradox: economia duduie, dar alarmele sună

În ciuda creşterii-record a PIB şi a salariilor, ne bazăm prea mult pe consum, încasările la buget sunt nesatisfăcătoare, iar inflaţia începe să ne pună probleme. În trimestrul al treilea al acestui an, produsul intern brut a crescut cu 8,6% (date ajustate sezonier) faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016, arată calculele Institutului Naţional de Statistică (INS). În perioada aprilie-iunie, PIB-ul a crescut cu 5,9%, în timp ce în primele trei luni ale anului el a urcat cu 5,6%. Asta face ca pe primele nouă luni să avem o creştere economică de 6,9%, iar cele mai recente estimări indică o majorare a PIB-ului de 5,7%-6,5% pentru întreg anul.

Calea ferată prinde trenul investiţiilor cu bani europeni

Oficialii Ministerului Transporturilor au deblocat proiectele de modernizare a căii ferate care leagă Capitala de Occident. Odată cu semnarea a patru contracte de modernizare a căii ferate, în valoare de circa 1,7 miliarde euro, anul viitor vor începe lucrările la circa 170 km de cale ferată. Chiar dacă Guvernul a pregătit pentru anul viitor un buget de aproximativ 500 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare, cu circa 150 de milioane de euro mai puţin decât în 2017, compania CFR SA urmează să anunţe finalizarea lucrărilor de reabilitare a căii ferate Sighişoara-Simeria. Mai exact, după jumătatea anului, pe circa 190 km de cale ferată, trenurile vor putea circula cu o viteză comercială de 160 km/h, între Sighişoara şi Simeria.

ANAT: Ministerul Transporturilor reia o propunere legislativă care bulversează activitatea agenţiilor de turism

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism respinge modificările propuse de Ministerul Transporturilor în cazul legislaţiei referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, pe care le consideră aberante, clientelare şi imposibil de aplicat. Măsura afectează deosebit de grav toate transporturile turistice şi poate avea consecinţe sociale dezastruoase. În plus, este profund contrară tendinţelor europene de liberalizare a pieţei, cât şi agendei Guvernului de debirocratizare a aparatului public.

Firmele lui Firea vor să îşi cumpere sedii, maşini şi utilaje cu banii promişi înainte de Crăciun

Primarul general al Bucureştiului, Gabriel Firea, şi-a propus să capitalizeze firmele proaspăt înfiinţate de primărie cu 58,8 mil. euro în şedinţa Consiliului General de dinaintea Crăciunului. Suma reprezintă o majorare de peste 220% faţă de capitalul injectat deja de primărie în aceste companii în momentul înfiinţării lor. Practic 18 din cele 21 de firme deţinute de autoritatea publică urmează să primească bani în plus din bugetul primăriei în urma şedinţei de Consiliu General programată pentru 19 decembrie. Dacă majorările de capital vor fi aprobate de consiliu, investiţia primăriei în aceste firme se va ridica la circa 85,3 mil. euro.

COTIDIANUL

Iartă-ne, Majestate! - Cornel Nistorescu

Nu ştiu cîte asemenea împrejurări cunoaşte istoria lumii. Un popor care şi-a blamat regele, care n-a avut puterea să lupte numai pentru a obţine reîntoarcerea sa, care a păcătuit denigrîndu-l, după ce autorităţile ţării sale l-au făcut în fel şi chip, după ce poliţia secretă l-a urmărit şi şicanat, după ce mulţimea întărîtată l-a denigrat, s-a înclinat pios în faţa rămăşiţelor sale pămînteşti. România adevărată, România speranţei este cea care l-a însoţit pe Regele Mihai pe ultimul drum. Ploaia de flori căzută pe tot drumul peste Coroana de oţel şi peste automobilul funerar, mulţimea care striga mereu "Regele Mihai!" sau "Iartă-ne, Majestate!" ne arată nu doar puterea de a se căi a compatrioţilor noştri, dar şi perenitatea sentimentelor monarhice şi patriotice.

Cele opt structuri care ar opera interceptări

Colonelul SRI în rezervă Daniel Dragomir a susţinut, duminică, că, în acest moment, în România există opt structuri care fac interceptări, printre care s-ar afla, potrivit acestuia, şi "o structură specializată în cadrul Ministerului Justiţiei"."( Sunt) toate serviciile de informaţii, care sunt şase, DNA, care are o structură proprie, şi se adaugă o structură specializată în cadrul IGPR, care face astfel de activităţi şi pentru DIICOT şi pentru parchet. (Cele şase servicii sunt - n.r. ) SPP, SRI, SIE, serviciul de informaţii al Armatei, serviciul de informaţii al Ministerului de Interne şi o structură specializată în cadrul Ministerului Justiţiei, despre care văd că nimeni nu prea spune multe. Deci, sunt şase structuri specializate. Toate aceste structuri solicită - şi îmi asum lucrul acesta -, obţin şi lucrează cu mandate de siguranţă naţională", a afirmat Dragomir.

CURENTUL

Şerban Nicolae declara că ucigaşul din 89 de la Timişoara graţiat de şeful său era foarte bolnav. Astăzi, nenorocitul e bine, mersi

În 23 decembrie 2003, bolşevicul Ion Iliescu, pe atunci preşedinte, l-a graţiat prin decretul nr. 933 pe criminalul Iosif Veverca, fost şef al Miliţiei Judiciare Timiş. Consilierul de stat pentru probleme juridice de la acel moment, astăzi senator PSD, Şerban Nicolae declara că Veverca a fost graţiat pe motiv de boală dând de înţeles că este pe moarte. Au trecut 14 ani de atunci iar Veverca, acum în vârstă de 77 de ani, postează pe contul său de Facebook fotografii în care se prezintă ca membru al Asociaţiei Internaţionale a poliţiştilor, Secţia Română, condusă de celebrul Costică Voicu, fostul rector al Academiei de Poliţie.

CURIERUL NATIONAL

Bruxelles: Politica în privinţa migraţiei - motiv de dispute aprinse între membrii UE

Polonezii incită europenii împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi pe care ţările UE trebuie să-i primească. Ei cer ca solidaritatea europeană să se exprime într-o manieră diferită. Noutatea este că însuşi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, susţine aceeaşi idee. Dineul de lucru de joi seară, imediat după deschiderea lucrărilor Summitului european de la Bruxelles, a fost consacrat dezbaterii unui subiect extrem de controversat în interiorul Uniunii: cotele de refugiaţi pe care fiecare ţară trebuie să-i primească. Corespondenţii de presă prezenţi la Bruxelles semnalează că nu s-a ajuns la niciun acord în dosarul migraţiei. Nu s-a ajuns nici măcar la "un început de compromis", spun surse apropiate participanţilor la summit.

Taxa clawback a fost suspendată

Vineri, printr-o ordonanţă de urgenţă, s-a suspendat temporar, pentru o perioadă de până la 2 ani, începând cu 1 ianuarie 2018, obligaţia de plată a taxei de clawback pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană. Această măsură are ca scop asigurarea disponibilităţii permanente a tratamentelor cu medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Astfel, vor fi evitate pe viitor situaţiile cauzate de lipsa de pe piaţă a disponibilităţii acestor medicamente, situaţii care au impact direct asupra sănătăţii publice.

300 de oameni au protestat, legaţi la ochi, împotriva modificării Legilor Justiţiei

Peste 300 de oameni au participat, duminică după-amiază, la un protestmut în faţa Guvernului. Ei şi-au pus banderole negre pe ochi şi au stat cu faţa spre Palatul Victoria .Evenimentul a avut loc in urma unui apel facut pe Facebook, numit "Flashmob: Romania redusa la tacere". Timp de 30 de minute, cateva sute de protestatari si-au acoperit gurile si ochii, in semn de sustinere a magistratilor care s-au opus modificarilor aduse legilor justitiei.

EVENIMENTUL ZILEI

Ce AVERE a lăsat Regele Mihai urmaşilor săi

Potrivit informaţiilor apărute, oficial nu există o evaluare a averii Casei Regale, iar aceasta este extrem de subiectivă şi greu de făcut pentru că majoritatea castelelor sunt bunuri de patrimoniu. Într-un clasament recent al celor mai bogaţi români, Familia Regală ocupă locul 81, cu o avere estimată la aproximativ 60 de milioane de euro. Familia Regală deţine patru castele cu un total de peste 450 de camere, aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în Bucureşti, un imobil şi terenuri în Poiana Ţapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga - Predeal şi zeci de kilometri de drumuri forestiere.

George Soros - un Lenin din Umbră

Săptămâna aceasta apare la chioşcurile de presă o carte-eveniment, tipărită de Editura Contra Mundum şi recomandată de "Evenimentul zilei". Best-seller peste Ocean, "George Soros - Puterea din Umbră", semnată de politologii americani David Horowitz şi Richard Poe, este fundamentală pentru înţelegerea mecanismelor din spatele evenimentelor ce tulbură lumea contemporană.

Trump lupta cu STATUL PARALEL în SUA

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a organizat duminică o conferinţă de presă, al cărei scop principal a fost lansarea iniţiativei civice România 3.0. În plan secundar, Dragomir a subliniat încă o dată că în România se duce o luptă acerbă pentru preluarea puterii între "securitatea 2.0" şi statul însuşi. Fostul ofiţer al Serviciului Român de Informaţii este convins că "România este astăzi prizoniera unor structuri de putere ocultă, nelegitime, subordonate unor interese străine". Cu privire la subiectul "statul paralel", fostul colonel al SRI a susţinut că inclusiv preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump "se luptă astăzi cu structurile unui stat paralel care afectează chiar şi SUA".

Banca Naţională, implicată într-un SCANDAL ISTORIC

Daniel Zamfir, senator PNL susţine că va face luni publice o serie de informaţii prin care va da în vileag ilegalităţile comise de Banca Naţională a României (BNR). Alături de acesta vor fi prezenţi şi nume mari din tenisul românesc, printre care Ion Ţiriac, Simona Halep sau Ilie Năstase. Luni, la ora 11, la sala Comisiei economice a Senatului, într-o conferinţă de presă extraordinară, alături de Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Simona Halep, Bogdan Stelea, Florin Segărceanu, Camelia Potec, voi prezenta documente incredibile care probează ilegalităţile conducerii BNR şi bineînţeles vom avea o iniţiativa comuna pe care o vom anunţa mâine! Va spun de pe acum, e incredibil la cate lucruri s-au pretat...", a scris Zamfir pe Facebook.

JURNALUL NATIONAL

Reuters: Mii de români au participat la funeraliile fostului Rege Mihai

Mii de români au ieşit în stradă sâmbătă la Bucureşti pentru a asista la funeraliile fostului Rege Mihai, care a murit în Elveţia la 5 decembrie la vârsta de 96 de ani, după ce în 2016 s-a retras din viaţa publică din cauza bolii, comentează Reuters. Pe parcursul ceremoniei, au fost auzite clopotele bisericilor din Bucureşti, iar participanţii la funeralii, mulţi cu lacrimi în ochi, au aruncat flori albe în timpul procesiunii, strigând 'Regele Mihai' şi 'Jos comunismul', scrie agenţia de presă. Printre reprezentanţii caselor regale prezenţi la funeralii s-au numărat fostul Rege Juan Carlos al Spaniei, Prinţul Charles al Marii Britanii şi Regele Carl al XVI-lea Gustaf şi Regina Silvia ai Suediei, adaugă Reuters.

Datoria externă a României a crescut în 2017

Datoria externă totală a crescut cu 1,39 miliarde de euro în perioada ianuarie-octombrie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,5 miliarde de euro la 31 octombrie (73,8 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,1% faţă de 31 decembrie 2016, potrivit BNR. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2017 nivelul de 24,74 miliarde de euro (26,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2016.

Parlament: Sumele pentru Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, incluse în proiectul bugetului de stat

Cele 10,3 milioane de lei alocate Monumentului din bugetul Ministerului Culturii au fost aprobate de joi, membrii Comisiilor parlamentare de buget-finanţe reglementând vineri doar partea de finanţare care revine Consiliului Local Alba Iulia. Decretul pentru promulgarea Legii privind realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis în data de 7 decembrie. Legea prevede alocarea de la bugetul de stat a maximum 18.8 milioane de lei pentru realizarea monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, suma urmând a fi utilizată pentru demararea lucrărilor necesare în anul 2017 şi finalizarea acestora în anul 2018.

Fostul principe Nicolae nu a mers cu Trenul Regal

Prinţul Nicolae nu a fost primit în Trenul Regal. Nicolae a participat, însă, la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai, de la Catedrala din Curtea de Argeş. Fostul principe a ajuns cu o oră înaintea familiei care însoţea sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui. Potrivit unor surse apropiate de fostul principe Nicolae, acesta ar fi dorit să se afle în Trenul Regal, însă nu a primit nicio invitaţie în acest sens. Sâmbătă, în jurul orei 20, după cele 21 de salve tun, care au marcat intrarea sicriului Majestaţii Sale defuncte în Catedrala de la Curtea de Argeş, a început ceremonia religioasă a înhumării.

NATIONAL

Noul joc al Serviciilor!

Ofiţerii de informaţii ai serviciilor muncesc astăzi mai mult decât oricând. Iar dacă "beneficiarii" din ultimii doi-trei ani nu prea mai "pupă" nicio informaţie, indiferent că nu li se mai dau "mură in gură" sau că au fost făcuţi să refuze singuri, aceasta nu înseamnă in niciun caz că rapoartele întocmite sunt băgate automat la "tăietorul" de hârtie. Nu, ele sunt supuse in continuare analizei specifice si folosite conform intereselor structurilor care le-au obţinut! Ceea ce înseamnă că serviciile tocmai îşi impun propriul joc, in timp ce membrii unei clase politice prea debilă parcă pentru a mai merita să fie băgata in seamă laolaltă cu exaltaţii din sistem salută zgomotos că societatea civila si-a pus bocancul democraţiei pe grumazul sistemului!

Mişcare in forţă la Poliţia Economică!

Poliţia Economică, fosta structura de elită a MAI care însă, in ultimii ani, a căzut mai întotdeauna la mijloc intre diverse conflicte de interese ale "frăţiilor" de chestori si a ajuns să fie tratată precum "Cenuşăreasa" sistemului. O operaţiune de o amploare fără precedent a Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Biroul Investigaţii Complexe din cadrul Politiei Sectorului 2 din DGPMB a arătat nu doar că se poate, dar si că şefii MAI mai au in subordine poliţişti adevăraţi, cu care trebuie să se mândrească. Si să le ofere şansa de a-si face in continuare munca de poliţişti... Ei au descoperit si o cantitate uriaşă de ţigări de contrabandă, si de materiale explozive dar si stupefiante.

De cine se teme cuplul Marga - Duda?

Nicolae a coborât singur, cu iubita, printre români si a avut parte numai de încurajări si vorbe frumoase. Imitând gestul, principesa Margareta si cetăţeanul Duda au descins in plebe păziţi mai ceva ca Trump. Românii, mai puţin bolşevizaţii, au iubit mereu Casa Regala. Cine ar voi sa le facă vreo rău si de ce? Dacă nu poţi merge printre supuşii tăi fără frica, ce fel de membru al Familiei Regale te poţi numi? Altfel zis, dacă te fereşti de ura neamului, ce pretenţii la a-l servi mai poţi avea? In acest secol, un suveran neiubit de supuşi nu mai are cum a fi monarh. Bref, Nicolae a dovedit simplu că este iubit de neam. La el e invers, poporul l-ar apăra la nevoie de sepepisti, ca si pe bunicul sau, marele Rege Mihai.

PUTEREA

Theresa May, REACŢIE după sondajul care arată că cetăţenii nu-şi mai doresc BREXIT

Prim-ministrul britanic Theresa May a asigurat, duminică, că nimic nu i-ar putea "deraia" guvernul, care se pregăteşte acum să negocieze o perioadă de tranziţie şi un viitor acord comercial cu UE, deşi cabinetul rămâne divizat asupra viziunii pentru Regatul Unit post-Brexit, relatează AFP şi Reuters. După un acord validat vineri de liderii europeni asupra primei faze a negocierilor legate de Brexit, Theresa May a considerat într-un articol publicat de Sunday Telegraph că "am arătat că scepticii au greşit". Şi "nimic nu ne va deraia din misiunea fundamentală" de a concretiza "voinţa democratică exprimată de poporul britanic" de a se retrage din UE, a insistat ea, potrivit Agerpres. Şefa guvernului britanic a anunţat că discuţiile privind perioada de tranziţie vor începe "imediat".

ROMANIA LIBERA

DNA îi ţine la sertar pe Petrache şi Oprea. Fostul primar de la Jilava cere deblocarea dosarelor

Adrian Mladin, celebru din perspectiva dosarelor penale în care a fost implicat, susţine că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie tergiversează ancheta în două denunţuri importante făcute împotriva a două personaje cu greutate de pe scena noastră politică. Este vorba despre liderul PNL Ilfov, Marian Petrache şi fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea. Mai concret, Adrian Mladin - primarul condamnat pentru corupţie al comunei Jilava, a deschis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un dosar având ca obiect "contestaţie durată proces". Potrivit Codului de Procedură Penală în vigoare, o astfel de contestaţie se introduce "dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă" iar prin admiterea unei astfel unei de cereri un judecător poate obliga procurorul să accelereze ancheta.

Toader, discuţii în Malaezia cu alţi români condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a discutat, duminică, cu Marian Laurenţiu Peity şi Ionel Ţurcan, arestaţi pentru trafic de droguri şi condamnaţi la moarte de Curtea de Apel şi ale căror procese se află în faza de judecată pe rolul Curţii Federale. În cadrul vizitei în Malaezia, delegaţia ministerului Justiţiei, au avut o întrevedere cu avocatul cetăţenilor români condamnaţi în Malaezia pentru trafic de droguri, întâlnirea având loc la Kuala Lumpur. "Delegaţia română a purtat discuţii cu cetăţenii români, exprimând susţinerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislaţiei celor două state, în cadrul juridic iniţiat prin semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaeziei privind activităţi de cooperare juridică", se arată într-un comunicat de presă al ministerului Justiţiei.

ZIARUL FINANCIAR

Revoluţia fiscală a PSD: Companiile private au primit o fereastră prin care pot face restructurări fără costuri salariale

"Ordonanţa lasă o portiţă pentru angajatorii care aveau nişte probleme cu nişte angajaţi, să poată să scape de ei mult mai uşor. Poate să se întâmple şi treaba asta şi să se majoreze salariul preferenţial, de exemplu. Respectivul angajat este pus în faţa faptului împlinit: poate să aleagă să rămână cu salariul semnificativ diminuat sau să plece de bunăvoie", a spus Gabriel Sincu, director de taxe la firma de audit şi consultanţă EY, în cadrul emisiunii online de business ZF Live. În prezent, legislaţia muncii face destul de dificilă concedierea unui angajat, iar companiile care vor să "scape" de angajaţii neperformanţi trebuie să aducă foarte multe dovezi în acest sens în cazul în care se ajunge în instanţă (pentru că instanţele dau dreptate, de cele mai multe ori, angajaţilor).

Dacă veţi fi victimele revoluţiei fiscale a PSD, să ştiţi că acest lucru este din cauza lui Alex Tabacu dar şi a voastră, care nu aţi mers la alegerile de acum un an "că nu aţi avut cu cine să votaţi"

Alex Tabacu, tax-partner la casa de avocatură Voicu Filipescu, constată şi critică revoluţia fiscală a guvernului PSD (el o numeşte involuţie fiscală)."Ameninţarea cu puşcăria pentru neplata contribuţiilor este neclar formulată; firmele ar putea fi puse în situaţia de a alege uneori între plata contribuţiilor sau a salariilor", spune el. Dacă de la 1 ianuarie vă veţi trezi cu salariul net tăiat, dacă primiţi bonusuri în loc de majorarea salariului brut, dacă ajungeţi în situaţia de a nu avea bani pentru plata contribuţiilor şi riscaţi puşcăria, dacă aveţi cash-ul blocat cu split TVA, atunci să ştiţi că nu PSD este principalul vinovat, ci Alex Tabacu, care a stat acasă la alegeri, la fel cum aţi făcut mulţi dintre voi.

Francezii de la Lactalis închid fabrica de brânză LaDorna din judeţul Constanţa şi mută producţia în Suceava

Gigantul francez Lactalis va muta producţia din localitatea Kogălniceanu, judeţul Constanţa, în localitatea Câmpulung Moldovenesc din judeţul Suceava. Mai exact, activitatea se mută din fabrica preluată în 2008 odată cu grupul LaDorna în fabrica Rarăul preluată odată cu grupul Albalact acum aproape doi ani. Aceasta este prima mutare de restructurare făcută de Lactalis după preluarea Albalact şi Covalact în ultimii doi ani. "Decizia de închidere a liniei a venit după epuizarea tuturor încercărilor de rentabilizare a producţiei în fabrica din Kogălniceanu", spun reprezentanţii companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb