REVISTA PRESEI - 20.05.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 20 mai 2011

ADEVĂRUL

Băsescu: Eu cred că putem depăşi 2% creştere în acest an. Creşterea TVA, o greşeală politică. A întârziat cu şase luni ieşirea din recesiune

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit joi, în cadrul conferinţei Ziarului Financiar "Revenirea economiei", despre ieşirea din recesiune şi despre evoluţia economiei româneşti în perioada următoare. -Principala "ameninţare" la adresa Guvernului, aşa cum ea răzbate din mass media, este FMI. El este biciul lui Dumnezeu. Vreau să vă spun că nu e aşa. Acesta al doilea program este 100% un program al Guvernului României. Noi am cerut să mai rămânem în acord cu Fondul pentru a ne îndeplini obligaţia. -Noi am ridicat problema marilor regii. Este pentru prima oară când FMI se interesează de companii şi de regii.

Dominique Strauss-Kahn, fostul şef al FMI, va fi eliberat pe cauţiune

Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Dominique Strauss-Kahn a fost pus oficial sub acuzare în urma reclamaţiei privind agresiuni sexuale, potrivit unui procuror american. Fostului director al FMI va locui într-un apartament închiriat supravegheat video şi va fi păzit non-stop de gărzi înarmate, până pe 6 iunie, când va avea loc următoarea înfăţişare. Judecătorul instanţei din Manhattan a aprobat eliberarea pe cauţiune a lui Dominique Strauss-Kahn, informează AFP. Cauţiunea a fost fixată la un milion de dolari, iar depozitul de garanţie este de cinci milioane de dolari.

Cum pot fi găsite camerele şi microfoanele ascunse

În România se vând anual sute de mii de dispozitive de supraveghere. Cele mai multe dintre acestea sunt folosite în spionajul economic sau în supravegherea partenerilor de afaceri. Deşi multe persoane ajung să fie paranoice în legătură cu înregistrările video sau audio, preşedintele Companiei de Anchete şi Filaj, Mihai Belu, spune că doar în 25% din cazuri suspiciunea unui client se adevereşte, iar în 40% din cazuri, după o singură scanare, se identifică un risc de securitate. Aparatura folosită de detectivi în depistarea dispozitivelor de spionaj costă peste 13.000 de euro şi încape într-o valiză obişnuită. Această trusă conţine aparate performante pentru verificarea existenţa emisiilor pe diverse frecvenţe radio, în infraroşu, transmisii video wireless sau a altor tipuri de microfoane. Tariful pentru o astfel de operaţiune este de 400 de euro pentru 100 de metri pătraţi.

Spionaţii de la Iaşi erau traşi pe linie moartă

Vicepreşedinţii CJ Iaşi, Constantin Adăscăliţei şi Victor Chirilă, câştigă salarii de mii de lei, deşi competenţele lor sunt limitate. Cei doi demnitari care marţi au descoperit aparate de interceptare în birouri sunt de mai multă vreme în conflict cu preşedintele Constantin Simirad. Cel mai adesea, preşedintele CJ s-a arătat nemulţumit de modul în care subalternii săi au gestionat proiecte importante pentru judeţ precum modernizarea aeroportului, care încă este la nivel de documentaţie, sau a drumurilor administrate de instituţie, unde anual sunt alocate în jur de 20 de milioane de lei. Ieri, cei doi demnitari au aflat de la procurorii DNA că sunt vizaţi într-un dosar de corupţie.

Corneliu Vadim Tudor, delir în sala de judecată

Europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor s-a dat în spectacol ieri la Judecătoria Sectorului 1 în timpul procesului în care jurnalistul Ion Cristoiu îi cere daune morale de 50.000 de lei. Vadim a întrerupt magistratul cu comentariile sale, a completat cu ironii declaraţiile date de Cristoiu şi a şicanat avocaţii părţilor când voia să puncteze o afirmaţie. "Aş vrea să tăceţi două ore pentru că vreau să ţin un discurs istoric", s-a înfuriat la un moment dat "Tribunul". Vadim Tudor a răspuns instanţei la 13 întrebări, puse de avocaţii lui Cristoiu, despre dovezile pe care le-a avut când l-a acuzat pe ziarist că este informatorul Coroiu - martori sau documente. La termenul anterior de judecată, CNSAS a trimis instanţei o adeverinţă din care rezultă că pe numele lui Ion Cristoiu nu există deschis dosar de informator şi nici de urmărit.

Daniel Funeriu: "Diplomele româneşti, bune în Europa abia peste o generaţie"

Ministrul Daniel Funeriu a explicat pentru "Adevărul" cum vor fi împărţite universităţile româneşti pe categorii: "licenţă", "licenţă şi master", "licenţă, master şi doctorat". Şeful Educaţiei a precizat că procesul de clasificare a universităţilor nu le va favoriza pe cele de stat în defavoarea celor private şi că urmează o ierarhizare a programelor de studii, care va arăta unde sunt mai bune cursurile pentru fiecare specializare în parte. El a atras atenţia că ar mai putea dura 20 de ani până când diplomele româneşti vor ajunge la standarde comparabile cu cele occidentale, iar valoarea lor va conta pe piaţa muncii europene.

The Sun: "Arată ca Beverly Hills, dar este orăşelul Ţăndărei"

"Arată ca Beverly Hills, un cartier luxos prin care s-ar putea plimba staruri de cinema la volanele Porsche-urilor. Dar este orăşelul Ţăndărei, din România", scrie publicaţia britanică "The Sun", care arată unde s-au scurs cei peste 800.000 de lire sterline, obţinuţi ilegal din ajutoare sociale, de un clan de ţigani de origine română. "The Sun" a prezentat cazul unei grupări din Ţăndărei, care a câştigat peste 800.000 de lire sterline din infracţiuni comise în Marea Britanie. Opt persoane au fost condamnate în Regatul Unit, printre care se numără şi lideri reţelei, Dumitru Teluş (36 de ani) şi Claudia Radu (35 de ani).

India, ţara extremelor: opulenţă şi sărăcie

Palate desprinse din 1001 de nopţi, care adăposteau cele mai mari diamante ale lumii, contrastează cu oamenii străzii care mor în fiecare noapte aproape de zidurile vechilor moguli. Indienii îşi ţin caprele şi găinile la umbră în propriul living, iar traficul şi aşa infernal este blocat complet de vacile sfinte care "fac amor" taman în mijlocul străzii.

CURENTUL

Din ciclul ce minciuni mai spune Mimi Schwartzenberg

Mimi Schwartzenberg loveşte din nou sau mai exact minte la foc repetat. După ce a aruncat pe piaţă bomba că negociază cu Lagardere vânzarea Realităţii TV , iar bomba s-a fâsâit rapid după ce francezii au dezminţit oficial orice discuţii pe această temă, Mimi vine cu muniţie nouă, dar la fel de răsuflată. Fostul bărbat al Răduleascăi a declarat pentru revista "Kamikaze" că i-a oferit lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al preşedintelui ANAF Sorin Blejnar, poziţia de preşedinte al Realitatea Media. Mimi a declarat că este prieten vechi cu Marta , motiv pentru care "I-am propus şi l-am rugat să accepte să fie ori în Consiliul de Administraţie ori preşedintele Realitatea Media." Surse din cercul de prieteni al celor doi ne-au declarat că afirmaţiile lui Elan sunt total fantasmagorice.

Alina Gorghiu - în pericol să piardă mandatul de parlamentar din cauza incompatibilităţii

Gorghiu s-a aflat într-o încălcare flagrantă a Legii 161 din 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care, la articolul 82, alineatul 1, spune că: "Deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la Parchetele de pe lângă aceste instanţe". Mai grav decât atât, aceasta nu avea voie să reprezinte pe nimeni împotriva statului român din postura de parlamentar.

Dumitru Costin vrea să-i împlinească visul lui Vîntu: "sindicatul unic" cu avere şi slugi

Aflat cu un picior în închisoare, Vîntu şi-ar putea îndeplini o dorinţă chiar de ziua lui, în noiembrie, atunci cînd sluga sa credincioasă "de la sindicate", şeful Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, i-ar putea pune la picioarele sale întreaga mişcare sindicală şi bineînţeles întregul patrimoniu al UGSR de peste un miliard de dolari în ceea ce ar putea fi cea mai mare operaţiune a sa după tunul FNI din anii "90. Aşa cum opoziţia stângistă a pactizat împotriva Guvernului, aşa şi hoţii sindicatelor doresc să-şi dea mâna într-o alianţă comună care să îi aducă "stăpânului suprem" SOV influenţă maselor muncitoare din România care pot fi folosite ca mase de manevre la nevoie, cât şi bogăţiile sindicatelor constând în hoteluri, case de vacanţă, baze de agrement şi alte acareturi inestimabile.

CURIERUL NAŢIONAL

Tranzacţiile cu terenuri, doar la întâmplare

Ajustarea considerabilă a preţurilor din ultimii ani încă nu îi mulţumeşte pe clienţi, care cumpără doar sporadic. În plus, băncile nu creditează cumpărarea de terenuri, şi nici nu se dau în vânt după finanţarea construcţiilor. Cei care vând încearcă orice, inclusiv schimburi cu maşini şi apartamente, dar nu înseamnă că şi reuşesc. Terenurile nu sunt prea căutate de români, atât proprietarii cât şi cumpărătorii nu se înghesuie să facă astfel de tranzacţii.

FP - multe intenţii de achiziţii, puţin cash

Conducerea Fondului şi-a exprimat intenţia de a-şi majora participaţia la Alro, cumpărând în oferta publică derulată de producătorul de aluminiu. După ce a realizat achiziţii de 473,1 mil. lei în primul trimestru, FP mai dispune de numai 120 mil. lei. Din aceştia trebuie însă să susţină şi programul de răscumpărări pe care l-a început săptămâna trecută când a cheltuit 3,8 mil. lei.

15% din Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, pe Bursă din 2012?

Ministerul Economiei va plasa pe piaţa de capital, probabil anul viitor, pachete de câte 15% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, urmare a discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat, ieri, Tudor Şerban, consilier în Ministerul Economiei. "Eu am propus 10%. Mai sunt negocieri, se pare că se merge pe 15%, probabil în 2012", a afirmat Şerban înr-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax. Prin scrisoarea de intenţie către FMI, Guvernul s-a mai angajat să vândă pachete minoritare de acţiuni la OMV Petrom (10%), Transelectrica (15%), Transgaz (15%) şi Romgaz (15%).

Primul fond de investiţii imobiliare de la cota BVB a primit aprobarea CNVM

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acţiunilor fondului sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI), a anunţat ieri compania. Prospectul a fost întocmit de Banca Comercială Română şi SSIF Intercapital Invest, se arată într-un comunicat al NEPI, preluat de Mediafax. "Un nou anunţ privind data de începere a tranzacţionării acţiunilor NEPI la BVB va fi publicat la momentul potrivit", mai precizează compania. Directorul general al BVB, Valentin Ionescu, declara în aprilie că NEPI s-ar putea lista la BVB la începutul lunii mai. Iniţial, fondul intenţiona să se listeze până la finalul lunii martie, însă operaţiunea a fost întârziată din cauza prospectului complex necesar.

EVENIMENTUL ZILEI

Bucureştenii vor reintroducerea pedepsei cu moartea

Criza i-a făcut pe locuitorii Capitalei să creadă tot mai puţin în democraţie şi să-şi dorească măsuri de forţă, precum revenirea la pedeapsa capitală, abolită în 1990, arată un studiu al SNSPA. Nu mai puţin de 40% din bucureşteni susţin reintroducerea pedepsei cu moartea, arată un studiu efectuat de către Facultatea de Sociologie a SNSPA. Circa 57% se opun acestei pedepse, iar 3% nu ştiu ce să răspundă. Studiul a fost efectuat în perioada 5-20 aprilie, în Bucureşti, pe un eşantion de 1116 persoane, intervievate la domiciliu. Marja de eroare a sondajului este de 2,93%. Potrivit studiului, procentul celor care doresc reintroducerea pedepsei capitale a crescut de la 35% în 2010 la 40% în 2011.

Contrabanda cu deltaplanul dăunează grav sănătăţii

Accidentul de ieri a scos la iveală o nouă modalitate de contrabandă cu ţigări: traficanţii trec graniţa cu aparate uşoare de zbor şi paraşutează pachetele în locuri dinainte stabilite. Potrivit anchetatorilor, traficanţii folosesc aparate de zbor de dimensiuni mici cu ajutorul cărora trec graniţa, paraşutează ţigările în România şi apoi se întorc acasă. Surse apropiate anchetei ne-au declarat că monodeltaplanul a avut o defecţiune şi s-a prăbuşit în apropiere de poligonul militar Mălina, iar pilotul, de naţionalitate basarabeană, a murit pe loc. Anchetatorii ajunşi la faţa locului au descoperit în imediata vecinătate a aparatului o cantitate însemnată de ţigări provenite din Republica Moldova.

Infringement împotriva României

Comisia Europeană a declanşat astăzi procedura de infringement împotriva României cu privire la acordul bilateral al ţării noastre cu Rusia în domeniul serviciilor aeriene. Comisia a trimis o scrisoare de notificare oficială în acest sens, ceea ce constituie prima fază a procedurii de infringement, relatează Agerpres. Executivul european este îngrijorat că acordul poate afecta tratamentul egal al companiilor aeriene din Uniunea Europeană şi concurenţa dintre companiile aeriene europene. Acordurile bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între un stat membru al UE şi o ţară terţă trebuie să conţină o "clauză de desemnare a UE" prin care se recunoaşte faptul că termenii acordurilor se aplică în egală măsură tuturor companiilor aeriene din UE, nu doar celor ale statului membru respectiv.

Constantin Roibu, baronul de la Oltchim, în atenţia DNA

Directorul general Constantin Roibu e cercetat pentru veniturile obţinute din afaceri cu combinatul. Direcţia Naţională Anticorupţie are în lucru unul dintre cele mai complexe dosare care vizează activitatea Oltchim SA. Constantin Roibu, directorul general al societăţii, este acuzat că s-ar fi folosit de funcţia pe care o deţine şi ar fi favorizat efectuarea unor operaţiuni comerciale şi financiare în scopul obţinerii de beneficii personale. În plângerea înaintată procurorilor anticorupţie pe 11 noiembrie 2010 de către unul dintre acţionarii Oltchim SA, firma germană PCC SE, se arată că Roibu s-ar fi asociat cu alte persoane fizice sau juridice în vederea efectuării de operaţiuni în scopul obţinerii de foloase proprii, operaţiuni care ar fi în detrimentul companiei pe care acesta o conduce.

Cum a evoluat PIB-ul României faţă de 1989

În ultimul an al regimului comunist, produsul intern brut pe cap de locuitor înregistrat de România era de 1.790 de dolari. Două decenii mai târziu, în 2010, acest indicator a ajuns la 7.540 de dolari. Deşi aparent a crescut de peste patru ori, luând în calcul rata inflaţiei pentru dolarul american (76% în ultimii 21 de ani), PIB-ul per capita s-a majorat în termeni reali de 2,4 ori în perioada 1989-2010. Asta nu a ajutat, însă, România să urce prea sus în clasamentul mondial - dacă în 1989 eram pe locul 78 în lume în ceea ce priveşte PIB per capita, acum suntem pe poziţia 70.

JURNALUL NAŢIONAL

Comedia "Blonda, chiorul şi piticul", interzisă pe Magheru

Bucureşti. Anul 2011. La Sala Dalles are loc premiera comediei "Blonda, chiorul şi piticul". Regizorul este ameninţat că, dacă nu schimbă numele piesei, aceasta nu se va mai juca. Şi chiar asta se întâmplă. Suntem la 21 de ani de la Revoluţie. Culmea este că "Blonda, chiorul şi piticul" nu are nici o legătură cu cine credeţi voi... Nu există personajele Udrea, Băsescu sau Boc - aşa cum poate v-aţi putea gândi. Spectacolul este o satiră a socie­tăţii de astăzi la care se râde foarte mult. Însuşi regizorul recunoaşte că titlul nu a fost altceva decât o manevră de marketing. Care, observăm, a mers, numai că nu în sensul dorit.

Preşedintele Băsescu se întâlneşte mâine cu prinţul Charles

Preşedintele Traian Băsescu va avea o întrevedere, vineri, la Palatul Cotroceni cu Prinţul Charles de Wales, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, postat pe site-ul instituţiei. Dupa întilnirea cu şeful statului, printul Charles are programata o intilnire si cu premierul Boc la Palatul Victoria. Prinţul Charles se află de duminica într-o vizită privată în România. Mostenitorul coroanei britanice este îndrăgostit de Transilvania pe care o consideră cea mai mare bogăţie a României. Azi, în cea de-a patra zi a vizitei sale in Romania, printul Charles a mers la biserică, a luat masa în casa unui alt britanic îndrăgostit de România, iar dimineaţa şi-a petrecut-o căutând broaştele albastre de Harghita.

Traian Băsescu: "Alegerile parlamentare să se desfăşoare după noua Constituţie"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la TVR1 că doreşte ca referendumul de validare a noii Constituţii să aibă loc concomitent cu alegerile locale, iar legislativele din 2012 să fie organizate după noua Lege fundamentală."Acest Parlament a fost ales pe Constituţia existentă. Ce intenţionez eu ca program este ca în perioada imediat următoare să trimit pe circuit proiectul de revizuire a Constituţiei. Va trebui să trimitem la Consiliul Legislativ pentru un aviz, apoi la Curtea Cosntituţională", a declarat Traian Băsescu. El a menţionat că obligaţia sa este să promoveze către Parlament rezultatul referendumului.

Autostrada spre mare, gata pe sfert

Din luna iulie, şoferii vor putea circula pe o bandă pe sens pe tronsonul Basarab-Constanţa al Autostrăzii Soarelui şi pe centura ocolitoare a oraşului Constanţa. Anunţul a fost făcut ieri de Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. Sectorul Basarab-Constanţa, în valoare de 211 milioane de euro, fonduri de la BEI şi de la bugetul de stat, face parte din tronsonul Medgidia-Constanţa şi este construit de asocierea Astaldi şi Max Boegl. "Din punctul nostru de vedere, este o mare realizare faţă de anul trecut. şi ce este cel mai important este că vom scoate traficul greu din Constanţa pe centură", a declarat Anca Boagiu.

ADS transformat în primul arendaş al ţării

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea sa reorganizeze Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi să o transforme în bancă funciară care să poată cumpăra terenuri, pe care să le comaseze, şi apoi să le arendeze sau să le vândă.

PUTEREA

Masacrul din Deltă. DSVSA Tulcea a dat undă verde pentru uciderea a zeci de cai

Zeci de cai adulţi sau mânji sălbăticiţi, pe care proprietarii i-au abandonat în pădurea Letea din Delta Dunării, sunt transportaţi la abatoare din satul tulcean Letea, la presiunea Direcţiei Silvice Tulcea şi a Administraţiei Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării (ARBDD). Pe motiv că distrug pădurea şi se înmulţesc foarte rapid, peste 50 de cai sălbatici din Deltă au fost strânşi de autorităţile locale pentru diferite teste de sânge în vederea depistării unor boli infecţioase. Ulterior, autorităţile respective decid soarta acestor cabaline. Masacrul preconizat este învăluit în mister. Astfel, în timp ce Direcţia Sanitar-Veterinară Tulcea confirmă transportul cailor către abatoare, reprezentanţii unităţilor de carmangerie din zonă infirmă livrarea animalelor.

Marius Babici: Judecătorul român e foarte stresat. Psihologul Consiliului Superior al Magistraturii a făcut, la solicitarea cotidianului ""Puterea"", ""Portretul judecătorului""

Psihologul Marius Babici se ocupă cu susţinerea mentală a magistraţilor din România, a celor care vor să-i ceară ajutorul, dar şi a celor care, sufocaţi de volumul imens de muncă, nu mai au cum să aibă "o viaţă normală". Psihologul Consiliului Superior al Magistraturii a prezentat detaliile, luminile şi umbrele a ceea ce am numit "Portretul judecatorului" şi "Portretul procurorului" din România. Magistratul român e foarte stresat, se teme de instabilitate, îşi neglijează familia în favoarea speţelor şi , atunci când are nevoie de psiholog, se teme de ceea ce ar putea spune colegii despre el. Numai cei mai puternici, aceia care au cei 7 ani de acasă şi care simt şi cred în nobleţea acestei profesii nu se vor lăsa cumpăraţi.

O palmă pentru Traian Băsescu de la fostul ministru de interne. Ioan Rus: ""Cu Adrian Năstase preşedinte şi PSD la guvernare, aveam regiuni europene din 2005""

Fostul ministru de interne şi al administraţiei Ioan Rus susţine într-un interviu acordat ziarului "Puterea" că nu există voinţă în clasa politică pentru reorganizarea administrativă a ţării. El crede că este nevoie de o dezbatere amplă pe această temă pentru ca oamenii să înţeleagă ce beneficii vor avea după apariţia regiunilor de dezvoltare şi dispariţia judeţelor. Ioan Rus a subliniat că dacă PSD şi Adrian Năstase ar fi condus ţara din 2005 proiectul era finalizat până în acest moment. Declaraţia sa vine ca o palmă pentru preşedintele Traian Băsescu, acesta vorbind ieri despre nevoia de reorganizare administrativă a ţării.

ROMÂNIA LIBERĂ

SPECULĂ. Statul construieşte ieftin pentru clientelă. ANL ia de la săraci şi dă la bogaţi

Cum poţi să câştigi peste 70 mii de euro fără să mişti un deget? Una dintre reţetele acestei afaceri "minune" este cea folosită de zeci de persoane care au obţinut apartamente ANL, subvenţionate de stat, pe care acum le-au scos la vânzare la preţul pieţei. Printre beneficiarii acestor locuinţe se numără secretari de stat, consilieri de miniştri sau oameni de afaceri prosperi. Imobilul ANL din Şoseaua Virtuţii numărul 22, din sectorul 6 al Capitalei, a fost construit în perioada 2007-2009, prin programul de credit ipotecar. Blocul e amplasat într-o zonă bună, la stradă, în faţa sediului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Preţul iniţial al unei garsoniere era de 21.000 de euro, dar Primăria Sectorului 6 a oferit beneficiarilor o subvenţie de 30%. Astfel, o garsonieră de 40 de metri pătraţi, la cheie, a ajuns să coste 14.700 de euro.

Mai poate fi micşorată Taxa pe Valoarea Adăugată? Marii comercianţi promit să taie preţurile dacă scade TVA

Şeful statului afirmă că mărirea TVA a fost o greşeală şi că ea a dat înapoi economia cu 6 luni. Ingenunchiate de mărirea TVA de anul trecut cu 5% marile reţele comerciale vin acum cu o promisiune şoc: să reducă preţurile dacă şi statul va da înapoi şi va micşora taxa. Promisiunea a fost făcută ieri de Dan Şucu, preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), la seminarul "Revenirea economiei" organizat de Ziarul Financiar. Majorarea TVA cu 5% la jumătatea anului trecut a fost o lovitură pentru mediul de afaceri recunoscută şi de preşedintele Traian Băsescu în cadrul aceluiaşi seminar.

Patriciu, pe urmele lui Vântu şi Voiculescu: În câteva luni, ne vom uita la Adevărul TV

Omul de afaceri Dinu Patriciu susţine că investiţiile în piaţa media vor fi profitabile după depăşirea perioadei de criză, şi s-a decis să-şi extindă trustul media cu o televiziune. "În câteva luni, ne vom uita la Adevărul TV. Nu voi cumpăra însă Naţional TV, aşa cum se speculează: de ce să iau pagubele altora?", se întreabă miliardarul. Acesta a mai adăugat că Adevărul Holding va supravieţui, "în ciuda celor care îi cântă prohodul". "Am închis Adevărul de Seară doar pentru ca, în curând, să revenim cu un nou concept, contra cost, nu gratis acum", a mai spus Patriciu.

Ce crede Biserica Ortodoxă despre profeţia privind Ziua Judecăţii din 21 mai

Un pastor american, Harold Camping, a profeţit anul trecut sfârşitul lumii, alarmând multă lume. El îşi bazează predicţia pe calcule matematice din Biblie. Părintele profesor universitar George Istodor a explicat pentru romanialibera.ro de ce aceste profeţii sunt periculoase. "Biserica Ortodoxă atrage atenţia cu privire la pericolul şi tentaţia ca cineva, vreun credincios, să se lanseze în asemenea calcule şi predicţii cu privire la sfârşitul lumii", spune părintele George Istodor. Profeţiile de acest gen nu sunt noi, de-a lungul timpului au existat mulţi "specialişti" care au făcut prevestiri ale unor evenimente catastrofice care nu s-au adeverit.

Băsescu: Rusia trebuie să ofere României garanţii că nicio rachetă rusească nu va atinge vreodată teritoriul nostru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR1, că preşedintelui rus Dmitri Medvedev îi va trebui dat "confortul" că elementele scutului antirachetă ce vor fi amplasate în România "nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse", potrivit MEdiafax. Băsescu a adăugat că nu are dubii că şi şeful statului rus este gata să garanteze că nicio rachetă de pe teritoriul Federaţiei Ruse nu va atinge vreodată România. Întrebat în legătură cu declaraţiile preşedintelui Dmitri Medvedev potrivit cărora Rusia ar putea abandona noul tratat de dezarmare nucleară START cu SUA cu riscul de a reveni la epoca Războiului Rece, preşedintele a spus că România tratează cu respect poziţia oricui, dar îşi urmăreşte interesul naţional.

Americanii, interesaţi de hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşteşti

Hidrocentrala din Munţii Apuseni de la Tarniţa-Lăpuşteşti ar putea fi construită de un fond american de investiţii. Preşedintele Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat că a fost contactat de reprezentanţii acestui fond. "Ei pot să vină cu soluţii pentru firme de proiectare, pentru construcţie şi pentru finanţare. Proiectul este superfezabil", a spus deputatul PSD Iulian Iancu. Potrivit parlamentarului social-democrat, fondul american, al cărui nume a evitat să îl dezvăluie, ar fi dispus să investească suma de 1,3 miliarde de euro. Iulian Iancu spune că proiectul prevede inclusiv construirea unui mini-cartier pentru cei care vor lucra la hidrocentrala din judeţul Cluj. El a mai afirmat că lipseşte doar acordul Guvernului pentru a începe lucrările.

ZIARUL FINANCIAR

Preşedintele Traian Băsescu: Văd posibilă o creştere economică de peste 2%

Preşedintele a declarat ieri la o conferinţă a ZF că deşi obiectivul oficial pentru creşterea economică în 2011 rămâne 1,5%, este posibilă o creştere de peste 2% dacă se absorb fondurile UE şi sunt accelerate investiţiile în infrastructură. Preşedintele Băsescu alături de reprezentanţi ai BNR, Asociaţiei Române a Băncilor, Ministerului Finanţelor, consultanţi fiscali şi oameni de afacerii au dezbătut ieri la conferinţa ZF "Am ieşit din recesiune. Care-i planul pentru viitor?

Şeful Ford Craiova, dezamăgit de muncitori

Uzina auto de la Craiova nu reuşeşte să atingă nivelul de calitate dorit de americanii de la Ford, potrivit publicaţiei spaniole Las Provincias care îl citează pe Jan Gijsen, CEO şi preşedinte al Ford România, ca fiind "dezamăgit" de cei aproape 3.600 de muncitori de la fabrică. Nivelul ridicat de rectificări care trebuie efectuate pe linia de asamblare în România încetineşte, potrivit ziarului spaniol, planificarea producţiei la nivel european. Mai mult, Las Provincias citează mesajele lui Gijsen către angajaţii uzinei, în care şeful Ford le transmitea angajaţilor că uzina nu era pregătită la începutul anului să asambleze modelul Transit Connect, în timp ce în luna aprilie acesta a cerut o reacţie rapidă din partea angajaţilor

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR: Există voci care spun că avem nevoie de inflaţie ca să avem o creştere economică mare. Este o mare iluzie

Există voci care spun că avem nevoie de inflaţie ca să avem o creştere economică mare. Este o mare iluzie. Românii trebuie să se despartă de mitul conform căruia inflaţia conduce la creştere. Inflaţia este un foarte mare pericol pentru creşterea economică, mai ales în vremuri de criză; Trebuie să înceapă bătălia pentru reducerea inflaţiei, iar anul viitor să fie apăsat acceleratorul pentru consolidarea creşterii economice, dar şi pentru a adopta euro în 2015 dacă obiectivul va fi menţinut; Dacă societatea îşi asumă această ţintă şi dacă după campania electorală, care se anunţă foarte dură, scapăm de discursurile populiste şi acordăm întreaga atenţie din campania electorală adoptării euro, atunci România are o şansă, altfel discutăm din nou în 2013; România ar fi ieşit din recesiune încă de anul trecut dacă nu era majorată TVA.

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor: Cred că în a doua jumătate a anului vom asista la creşterea consumului

Cred că în a doua jumătate a anului vom asista la creşterea consumului, susţinut şi de ofertele băncilor pentru creditarea persoanelor fizice; Apetitul pentru consum va reveni pe măsură ce din punct de vedere economic angajatorii vor fi mai solizi, iar angajaţii vor simţi că au mai multă stabilitate în ceea ce priveşte veniturile; În ceea ce priveşte persoanele juridice, cerere de credite există, însă din păcate foarte puţine companii sunt bancabile pentru că au ieşit destul de sleite de puteri din criză; Toată lumea este de acord că vom avea creştere economică, care va da mai multă stabilitate economică ţării. Şi dacă ne gândim că 2-3 ani cetăţenii şi-au înfrânat dorinţa pentru credit, cred că apetitul pentru consum va reveni;

UPC: Suntem pregătiţi să transmitem programe TV 3D

UPC România, una din cele mai mari companii de comunicaţii prin cablu de pe plan local, a anunţat faptul că este pregătită să transmită conţinut 3D, lansarea tehnologiei fiind rezultatul investiţiilor în modernizarea reţelei efectuate în ultimii doi ani. În acelaşi timp, operatorul a anunţat că va difuza în format 3D şi turneul de tenis Roland Garros, care se desfăşoară în perioada 22 mai - 5 iunie, în urma achiziţiei de la Eurosport a drepturilor de transmisie în exclusivitate. "Tehnologia 3D este considerată următoarea revoluţie în televiziune. Prin transmisia Roland Garros, unul dintre cele mai mari turnee de tenis ale anului, aducem clienţilor noştri spectacolul 3D", a declarat Severina Pascu, directorul executiv al UPC România.

Guvernul va avea pe masă preţul pentru oferta Petrom la finele lunii iunie

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat miercuri 18 mai prospectul preliminar pentru oferta publică secundară prin care statul îşi propune să vândă 9,84% din acţiunile Petrom, tranzacţie care s-ar putea ridica la peste 550 mil. euro, pe baza preţului actual de pe Bursă al acţiunilor. Din acest moment, consorţiul care intermediază oferta, condus de banca de investiţii Renaissance Capital din Rusia din care mai fac parte firmele de brokeraj EFG Eurobank Securities, BT Securities şi Romcapital, are la dispoziţie circa o lună pentru a evalua interesul investitorilor pentru oferta Petrom şi pentru a stabili preţul şi modul în care vor fi alocate acţiunile.

Răscumpărările Fondului Proprietatea nu au putut opri scăderea preţului

Bursa a încheiat şedinţa de joi în stagnare, însă acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut cu 2,31%, pentru a patra şedinţă consecutiv şi s-au apropiat din nou de preţul minim înregistrat de la listare. Atenţia investitorilor a fost axată pe titlurile FP, care au coborât cu până la 2,7% în primele 15 minute ale şedinţei. Corecţia a fost determinată de reluarea conversiilor titlurilor de despăgubire în acţiuni FP, ceea ce ar însemna că noi pachete de acţiuni vor intra la vânzare pe bursă. Acţiunile FP au închis şedinţa la 0,507 lei, însă s-au realizat şi trei tranzacţii speciale (DEAL) la preţul de 0,505 lei, respectiv cu 2,7% sub cotaţia de miercuri. Directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Carpatica Invest, Adrian Ciudin, crede că Fondul Proprietatea a răscumpărat din nou acţiuni în momentele în care cotaţiile au coborât spre nivelul de 0,5 lei pentru a susţine preţul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb