REVISTA PRESEI 22.04.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 22 aprilie 2016

ADEVARUL

Alegerea primarilor: CCR analizează în 4 mai excepţia de ridicată de jurnalistul "Adevărul"

Curtea Constituţională va analiza în data de 4 mai sesizarea depusă de Liviu Avram, jurnalist "Adevărul", privind Legea alegerilor locale. În cazul în care CCR va accepta sesizarea jurnalistului "Adevărul", articolul declarat neconstiuţional va fi suspendat de drept. Parlamentul trebuie să schimbe legea electorală pentru a introduce al doilea tur de scrutin până la data stabilită acum de Guvern pentru organizarea alegerilor (5 iunie). Dacă însă Parlamentul nu dă semne că s-ar grăbi, singura soluţie este ca Guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă. Problema trebuie oricum rezolvată până la alegeri. Dacă nici Parlamentul şi nici Guvernul nu modifică legea, alegerile se vor putea ţine, dar ulterior nu se vor putea atribui mandatele de primar, pentru că exact articolul care stabileşte cine este declarat câştigător va fi suspendat ca efect al deciziei CCR.

Votul, obligatoriu în Bulgaria

Parlamentul Bulgariei a aprobat joi introducerea votului obligatoriu, primul dintre amendamentele propuse la codul electoral, informează Novinite. În favoarea amendamentului au votat 109 parlamentari, 74 s-au pronunţat împotrivă, iar 10 s-au abţinut. Principalele partide de opoziţie, Partidul Socialist Bulgar şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi au votat împotrivă, denunţând amendamentul ca neconstituţional şi anunţându-şi intenţia de a-l contesta la Curtea Constituţională. Odată cu aprobarea acestui amendament, exercitarea votului devine o datorie civică. Persoanele care nu vor vota vor fi sancţionate prin radierea din registrul electoral, în care se vor putea reînscrie după adresarea unei cereri către autorităţile competente. Pe buletine va exista şi opţiunea de a nu vota pentru niciunul dintre candidaţi. Votul obligatoriu va fi introdus, cel mai probabil, la viitoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în această toamnă.

Vulturii din bronz, preferaţii hoţilor

În România se fură absolut orice. Tot ceea ce se poate de monta, desprinde, smulge şi, ulterior, valorifica. Fără niciun fel de îndoială, vulturii din bronz care împodobesc miile de statui ale eroilor din cele două Războaie Mondiale, sunt principala atracţie a hoţilor. Strict statistic, în ultimii zece ani au fost 141 de astfel de furturi, dar în majoritatea dintre acestea s-a reuşit prinderea hoţilor şi recuperarea piesei. Interesant este că majoritatea celor prinşi au declarat în faţa poliţiştilor că aveau nevoie de bani pentru băutură, aşa că au furat obiectele din bronz gândindu-se că oricum nu folosesc la nimic. Este o mostră de mentalitate românească. În paranteză fie spus, un astfel de vultur cântăreşte între 30 şi 50 de kilograme, fiind din bronz masiv, ceea ce face să valoreze o sumă bunicică la centrele de reciclare: între 390 şi 800 de lei, ţinând cont că kilogramul de bronz se cumpără cu 13-16 lei.

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel a stârnit controverse

Acordarea celui mai înalt titlu academic Patriarhului Daniel de către Universitatea Politehnica Bucureşti nu în cadrul unei ceremonii deschise, aşa cum se obişnuieşte, ci într-un cadru restrâns, la Muzeul Patriarhiei, a stârnit numeroase controverse în spaţiul public. Specialiştii sunt de părere că întreaga universitate a fost compromisă prin gestul făcut de conducerea instituţiei de învăţământ superior. "Niciunde în lume titlul de Doctor Honoris Causa nu se livrează precum o pizza la domiciliu, aşa cum au făcut cei din conducerea universităţii. Efectiv au umilit întreaga instituţie. În plus, atunci când se acordă un titlu academic de acest gen se ia în calcul contribuţia persoanei respective la domeniul în care activează universitatea, în cazul de faţă ingineria. Nu ştiu ce mare inginerie este să construieşti Catedrala Mântuirii Neamului", a declarat sociologul Mircea Kivu, care a făcut afirmaţia în contextul în care joi studenţii au semnalat faptul că nu au asistat la o şedinţă a Senatului Universităţii în care să se fi discutat acest subiect.

Panama Papers: Cum a făcut avere omul de afaceri Gabriel Comănescu din platformele Petrom

Unul dintre cei mai bogaţi români, omul de afaceri Gabriel Comănescu, apare în documenetele "Panama Papers" cu una dintre afacerile sale de succes: platformele petroliere de foraj marin. Banii lui Comănescu - evaluaţi în revista Forbes la peste 500 de milioane de euro - provin din afaceri petroliere derulate în România şi în spaţiul ex-sovietic. Magnatul şi-a disimulat interesele financiare într-o reţea complicată de firme offshore, reţea întinsă din Panama şi Insulele Virgine Britanice până în Niue - o mică insulă din Pacificul de Sud, aflată la 2400 de kilometri de Noua Zeelandă. El a fost sau este asociat în aceste companii cu personaje controversate între care şi sindicalistul Liviu Luca, partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, transmite RISE Project.

Predoiu a intrat în campanie cu mesajul anti-PSD

Liberalii sunt încrezători că al patrulea candidat pentru Bucureşti, Cătălin Predoiu, e cel potrivit şi, chiar dacă nu va câştiga Capitala, nu va face de râs partidul. Pentru creşterea scorului electoral PNL a mai făcut o schimbare, candidatul de la Sectorul 3, Florin Vasile, fiind înlocuit cu deputatul Cristina Pocora. Conducerea liberală l-a votat în unanimitate pe şeful PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, candidat pentru Primăria Capitalei. "Domnul Predoiu e susţinut în mod ferm, în mod neechivoc, de toţi membrii PNL. E un adversar redutabil pentru PSD pentru că transmite tot ceea ce nu transmite PSD-ul prin candidaturile pe care oferă bucureştenilor. Are viziune pentru Bucureşti, integritate şi seriozitate", a spus Gorghiu. Din cele declarate ieri de conducerea PNL s-a desprins faptul că mesajul lor va fi unul orientat nu spre ceea ce pot face, pe prezentarea unui program concret, ci axat pe atacarea PSD.

Comparatorul de dobânzi şi comisioane îţi arată suma reală primită la termen

Tot mai mulţi români reclamă că iau de la bancă mai puţini bani decât depun, din cauza dobânzilor mici şi a comisioanelor mari practicate de către instituţiile financiare. Finzoom.ro a lansat acum un comparator care analizează dobânda reală oferită de bănci deponenţilor. Dacă în 2009 dobânda nominală medie oferită de bănci la depozitele în lei era de 9,37%, acum aceasta a ajuns la 0,93%. La euro, indicatorul se ridica la 3,15%, însă la acest moment este sub 1%. În acest moment, din 23 de bănci analizate de către Finzoom, la un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni, doar cinci au dobânzi reale pozitive (Marfin Bank, Libra Internet Bank, Banca Transilvania, BCR şi Raiffeisen). Acestea oferă câştiguri reale între 10 şi 16 lei pe an la 1.000 de lei depuşi. În schimb, dacă depui banii la restul de 18 bănci, atunci vei scoate mai puţin decât ai depus. Astfel, se poate ajunge la o pierdere anuală de 2,4 lei la Patria Bank, care poate creşte până la 51 de lei la ING.

Angajaţii Black Cube, suspectaţi că l-ar fi spionat şi pe prefectul Capitalei

Paul Nicolae Petrovan, prefectului Capitalei, ar fi fost spionat de angajaţii Black Cube, cei care ar fi spionat-o şi pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA. De altfel, Petrovan a fost joi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru a fi audiat. Pe 3 aprilie, doi cetăţeni israelieni, Weiner Ron si Geclowicz David, au fost arestaţi preventiv fiind acuzaţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) că au spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi. Potrivit DIICOT, Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

BANCHERUL

MasterCard estimează ca 38% din totalul plaţilor la nivel european vor fi digitale, până în 2020

Adopţia plăţilor digitale continuă să crească la nivel global, MasterCard prognozând că, până în 2020, 38% din totalul plăţilor realizate la nivel european vor fi digitale. Schimbarea în comportamentul de consum va fi susţinută prin MasterCard Digital Enablement Service, care transformă orice device în instrument de plată prin tehnologia de tokenizare sigură şi standardizată, potrivit unui comunicat al MasterCard, in care se mai arata următoarele: Lansată iniţial în S.U.A. în 2014 cu Apple Pay, platforma MDES este astăzi utilizată în 18 ţări europene de emitenţi de card şi operatori de portofele digitale. În Marea Britanie, MDES conectează bănci importante care cumulează peste 70% din conturile bancare britanice cu Apple Pay. Google, un alt operator de portofel digital care utilizează MDES, şi-a anunţat recent intenţia de a lansa Android Pay în Marea Britanie.

CURENTUL

22 Aprilie 1990. 26 de ani de la fenomenul Piaţa Universităţii - de George Roncea

În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluţie. Asociaţii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit în marş spre Televiziune. La încheierea manifestaţiei, în timp ce coloana de manifestanţi se deplasa pe Calea Dorobanţilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut ca tensiunea din rândul manifestanţilor să crească. Ajunşi în Piaţa Universităţii, ei ocupă carosabilul, blocând circulaţia atât pe B-dul Nicolae Bălcescu, cât şi pe B-dul Republicii. Pentru prima dată după Revoluţie se înalţă baricade, din panourile metalice aflate în jurul şantierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar în Piaţa Universităţii. Troleibuzele au fost oprite, s-a blocat traficului. După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21 decembrie 1989, "scutierii", trupele speciale de intervenţie.

Ofensivă de islamizare pe site-urile româneşti prin anunţuri google

O ofensivă de islamizare a luat prin surprindere site-urile româneşti ce conţin anunţuri google, aseară la ora 21.00. Un site cu terminaţia ".org", al cărui proprietar este confidenţial, îi invită pe cei care vor să devină musulmani să îl acceseze pentru a fi ajutaţi să treacă la islamism. Mesajul ce se deschide pe pagina respectivă este mieros: "O invitaţie la o viaţă mai bună... Dragă vizitatorule, Îţi mulţumim că ai ales ... (n.r. numele site-ului a fost şters) şi pe această cale vei afla care este scopul vieţii tale. Te invităm şi te încurajăm să profiţi la maxim de această experienţă unică, care îţi va îmbogăţi cu siguranţă cunoştinţele. Suntem fericiţi să răspundem la întrebările tale despre Islam. Specialiştii noştri autorizaţi te vor ajuta să înţelegi Islamul oferind răspunsuri concepţiilor greşite des întâlnite. După aceasta îţi vom asigura sprijin online 24/7. Sprijinul nostru online te va îndruma în abordarea situaţiilor pe care le întâmpini, prin prisma unui nou început, şi către binecuvântările credinţei." Vigilenţi, administratorii site-urilor ziarelor şi de ştiri au blocat URL-ul cu pricina.

Preşedintele Ucrainei a luat prânzul cu premierul Cioloş la Palatul Victoria

Premierul României, Dacian Cioloş, a oferit ieri, 21 aprilie, un dejun de lucru în onoarea preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, aflat în vizită oficială în România. În cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale, situaţia politică şi de securitate a Ucrainei, precum şi relaţia acesteia cu Uniunea Europeană. Premierul român a arătat că formarea noului guvern de la Kiev reprezintă o nouă şansă pentru accelerarea reformelor interne şi stabilizarea statului vecin. Totodată, premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe preşedintele Poroşenko de sprijinul României, bilateral şi la nivel european, în planul reformelor şi al implementării angajamentelor europene. Preşedintele Poroşenko a prezentat situaţia din Ucraina şi a dat asigurări privind angajamentul noului guvern de la Kiev de a lua măsurile necesare pentru stabilizarea situaţiei politice şi pentru continuarea reformelor. În marja întâlnirii, au fost semnate Acordul bilateral privind cooperarea în domeniul transporturilor militare, precum şi Acordul vizând patrularea în comun la frontiera de stat româno-ucraineană.

EVENIMENTUL ZILEI

"Spionii" Black Cube au atacat şi mailul prefectului Capitalei

Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, fost procuror militar al DNA, a fost audiat la DIICOT în dosarul israelienilor angajaţi ai Black Cube, acesta declarând în exclusivitate pentru EVZ că a fost vizat de un atac informatic de tip "phishing". Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au audiat pe prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, în dosarul "spionilor" Ron Weiner şi David Geclowicz, arestaţi preventiv după ce au spart mailurile apropiaţilor Laurei Codruţa Kovesi, în încercarea de a găsi orice detaliu compromiţător despre şefa DNA. Contactat de EVZ, prefectul Capitalei a lăsat să se înţeleagă că a fost audiat de procurori în legătură cu un atac informatic de tip phishing (n.r. - înşelătorie electronică prin care victima este determinată să îşi dea datele de acces întrun cont prin intermediul unui link către o pagină web falsă, cum ar fi interfaţa de logare în e-mail).

Circ la procesul lui Mircea Băsescu. Izaura are "suspiciuni rezonabile" că soţul ei o înşală din puşcărie

Fata lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a venit la Constanţa cu un copil în braţe şi cu "capsa pusă", însoţită de nişte protestatari dotaţi cu o portavoce. O nouă înfăţişare a inculpaţilor Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână a avut loc, ieri, la Curtea de Apel Constanţa care trebuie să judece contestaţia la condamnările în primă instanţă în dosarul în care au fost cercetaţi pentru trafic de influenţă. Cei doi au primit patru, respectiv trei ani de închisoare, pentru că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scăpa pe interlop din puşcărie. Ca de fiecare dată, "actorul principal" al spectacolului din faţa Palatului de Justiţie a fost Izaura, fiica lui Bercea Mondial, care a ameninţat, din nou, că se omoară dacă Justiţia nu-i face dreptate.

Lovitură pentru străinii care vor să cumpere pământ în România: Se pregătesc condiţii severe pentru terenurile agricole

Pe data de 19 aprilie, un grup de 24 de deputaţi, majoritatea din PNL, au trimis la Senat o propunere legislativă prin care se impun câteva condiţii stricte în cazul străinilor care vor să cumpere teren agricol în România. Grupul a trimis o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Iniţiativa îşi propune să introducă o serie de condiţii la achiziţionarea terenurilor agricole de către străini. Un exemplu de fermier străini care cumpără terenuri agricole în România este Andreas von Bardeau. Acesta investeşte de peste 15 ani mulţi bani în România. El cumpără foarte multe terenuri, dar nu pentru a le cultiva ci pentru a le păstra.

Procurorii DIICOT au lansat "jihadul" împotriva unor firme de renume din domeniul materialelor de construcţii

Inspectorii Antifraudă şi procurorii DIICOT Oradea au efectuat mai multe zeci de percheziţii la firme importante din domeniul vânzărilor de materiale de construcţii. Pe listele de suspecţi au ajuns nume grele precum Ambient, Arabesque, Sawa SA, MM Industry SRL, Matrics Concept SRL etc. Procurorii DIICOT au anunţat că administratorii acestor societăţi comerciale "fac obiectul dosarului penal", în care există suspiciunea că s-a produs o evaziune fiscală în valoare de 50.02 milioane lei. Anchetatorii de la DIICOT Oradea susţin că aceste firme importante, din domeniul vânzărilor en gros şi en detail de materiale de construcţii, au constituit un grup organizat care a avut ca scop efectuarea de tranzacţii nereale cu firme de tip fantomă. În realitate, planul era foarte simplu. În contabilitatea acestor societăţi comerciale au fost înregistrate facturi provenite de la SRL-uri de tip fantomă, prin care se atesta existenţa unor relaţii comerciale, care, în realitate nu au existat niciodată, cu singurul scop de a crea în mod artificial TVA deductibil şi de "a diminua nelegal impozitul pe profit datorat statului".

În România se va cultiva cânepă. Proiectul de lege este clar: "exclusiv pentru consum propriu"

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă avut în vedere de Ministerul Agriculturii, poate deveni ştirea anului în România. Conform digi24.ro, agricultorii români vor putea cultiva cânepă în gospodării, pe suprafeţe de până la 1.500 de metri pătraţi. Măsura are ca scop sprijinirea cultivării plantei care, în trecut, a făcut din România al treilea producător din lume în acest domeniu. Astfel, va fi permisă "cultivarea plantelor de cânepă Canabis sativa L, subspecia sativa în vederea producerii de tulpini, sămânţă, în cercetarea agricolă ori pentru producerea de sămânţă certificată, numai cu autorizarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti". Ministerul Sănătăţii va comunica Agenţiei Naţionale Antidrog toate datele statistice în legătură cu activităţile de cultivare.

Gabriel Liiceanu: "IISUS nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes şi haine de zeci de mii de euro

Invitat la B1 TV, în emisiunea moderată de Sabin Orcan, filosoful Gabriel Liiceanu a comentat apariţia cântecului "Despre smerenie", al trupei Taxi. Reputaltul filosof şi scriitor a semnalat şi un alt aspect liderilor BOR, cel legat de numele catedralei care se ridică lângă Palatul Parlamentului. "Nu înţeleg... când spui Catedrala Mântuirii Neamului, accepţi că mântuirea se poate face pe neamuri. Iisus nu a venit să mântuie un neam sau altul, ci a venit pentru omenire. A venit pentru a descărca omenirea de păcat. Nu se face mântuirea în turmă. Catedrala nu poate fi a mântuirii neamului. Povestea asta a fost considerată la un conciliu din 1892 ca erezie. Aş dori să mă lumineze cei din partea Bisericii, cum am ajuns noi să ne mântuim pe neamuri. Dumnezeu nu preferă nimic, pentru că oamenii nu au acces la preferinţele lui Dumnezeu. Cu acest cântec, intelectualitatea a dat glas nemulţumirii pe care oamenii au simţit-o în aceşti ani, au dat glas faţă de trufia prelaţilor noştri.

Vechii aliaţi, SUA şi Arabia Saudită, încearcă să-şi repare relaţiile deteriorate în ultimii ani

Barack Obama a fost întâmpinat la sosirea în Arabia Saudită de un guvernator şi alţi oficiali de rang mic, semn că relaţiile dintre cele două puteri sunt la un nivel scăzut. Primirea liderului de la Casa Albă a fost extrem de diferită faţă de cea de care a beneficiat George W. Bush, în 2008, când a fost întâmpinat cu căldură la aeroport de fostul rege Abdullah şi invitat la ferma regentului, în afara oraşului. Regele Salman şi Barack Obama au fost fotografiaţi împreună în Palatul Regal, într-un decor luxos, făcând un schimb de amabilităţi. "Poporul american vă transmite salutările sale şi suntem recunoscători pentru ospitalitate şi pentru găzduirea Consiliul de Cooperare SUA-Statele din Golf", a spus preşedintele. Toată lumea ştie, însă, că relaţiile sunt reci şi că Obama încearcă să le detensioneze, după ce aliatul SUA s-a simţit ameninţat în timpul revoltelor din Orientul Mijlociu şi este anxios din cauza unei legi ce ar putea fi adoptată de Congresul SUA, pentru ca saudiţii să poată fi daţi în judecată de familiile victimelor atacurile teroriste din 11 septembrie, având în vedere că 15 din cei 19 terorişti erau saudiţi.

JURNALUL NATIONAL

Ce jocuri de culise face Traian Băsescu după ce a aflat că este urmărit penal

Traian Băsescu a informat, în urmă cu două zile, mai mulţi colaboratori din presa aservită, că a luat decizia să nu se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Capitalei din acest an, au confirmat, pentru "Jurnalul Naţional", surse din anturajul fostului preşedinte. Decizia lui Băsescu de a nu candida vine, astfel, la câteva zile după ce Parchetul General i-a adus acestuia la cunoştinţă, printr-o adresă, faptul că a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani, în dosarul privind schimbul de terenuri cu afaceristul Costel Căşuneanu, din anul 2000, şi achiziţia, ulterioară, a unui imobil în Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Dosarul fusese închis, cu NUP, în 2012, de unul dintre cei doi procurori care au cerut condamnarea Marianei Rarinca. Băsescu nu a fost chemat la Parchet, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia. El a primit acasă o adresă, procurorii ţinând secretă această operaţiune.

Pâine congelată din import, vândută pe post de pâine proaspătă

Este vorba despre pâinea a cărei aromă vă îmbie să o comandaţi la colţul de panificaţie din marile magazine. Aceasta, de multe ori, nu are nicio legătură cu prospeţiemea pentru că intră pe porţile hipermarketurilor sub formă congelată. În plus, preţul acestora este mai mare decât al pâinii ambalate, mai ales pentru specialităţile cu făină intergală, graham sau amestec cu seminţe. Aurel Popescu, preşedinte Rompan, confirmă că în mare parte pâinea care se vinde pe post de pâine proaspătă în hipermarketuri vine de fapt de peste graniţă, în formă congelată. În marile magazine, ea este băgată direct în cuptor şi apoi vândută vrac, unele cu etichetă, altele fără. "Ceea ce pot să spun este că zilnic intră în ţară camioane cu pâine congelată. Ele vin cu precădere din Belgia, Franţa." Şi asta nu ar fi totul. Multe dintre aceste produse sunt de lux şi tarifate ca atare. O pâine cu făină de secară şi seminţe de floarea soarelui depăşeşte şase lei, de exemplu.

Creşte costul la care statul se împrumută

Dobânda la titlurile de stat a început să dea semne de creştere, începând cu luna aprilie a acestui an. După cinci ani de scăderi, din 14 aprilie, rata dobânzii la titlurile de stat a crescut cu 16 puncte de bază, iar tendinţa s-ar putea menţine. "Rata de dobândă pe scadenţa 10 ani a fost 3.47%, marţi 19 aprilie", se arată într-un raport al Băncii Transilvania. Spre comparaţie, pe 19 aprilie 2015 era 3,2%. Investitorii încep să ia în calcul, atunci când împrumută statul român, nevoia tot mai mare a guvernului de a rostogoli datoriile vechi, plus dobânzile acestora. "Datoria suverană în lei a continuat să evolueze mai slab decât obligaţiunile ţărilor din regiune în condiţiile în care participanţii la piaţă, probabil, încep să includă în preţ incertitudinile politice şi riscurile fiscale dinaintea alegerilor generale de la sfârşitul anului 2016", spun analiştii de la ING.

ANRE, complice la jefuirea consumatorului

Artificiile ţinute sub cheie de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin de-a lungul anilor ne-au fost băgate pe gât facturi tot mai mari au fost devoalate de Curtea de Conturi. Raportat la puterea de cumpărare, consumatorii casnici plătesc printre cele mai mari tarife din Europa pentru că autoritatea de reglementare le-a permis companiilor de distribuţie să încarce, după bunul plac, tarifele. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, creşterea preţurilor de vânzare a energiei electrice la consumatorii finali, în perioada 2010-2014, s-a datorat, în mare măsură, creşterii tarifelor de distribuţie şi transport, tarife ce nu au fost determinate pe baza unor cheltuieli reale ale operatoriilor economici. Consumatorii au suportat, prin facturi, pierderi de energie, din reţelele de distribuţie, de peste un miliard de euro în perioada 2010-2013. Pe lângă acestea, facturile au fost umflate şi cu investiţiile realizate de operatorii de distribuţie tocmai în scopul reducerii pierderilor, dar acestea s-au dovedit însă ineficiente, notează raportul Curţii de Conturi.

NATIONAL

Rocada Ciolos-Dancu la vârful Guvernului!

Klaus Iohannis respiră, in sfârşit, uşurat, odată cu intrarea in cursa pentru Primăria Capitalei a lui Cătălin Predoiu. Cel pe care apucase sa-l anunţe oficial drept singurul candidat al PNL-ului la funcţia de premier, dar pe care, in realitate, nu-l voia in ruptul capului la Palatul Victoria. Astfel ca in medii bine informate se vorbeşte deja despre un plan B, in condiţiile in care PSD-ul va rezista eroic pana in toamna, fără a mai pierde din electoratul sau tradiţional. Iar daca social democraţii vor câştiga alegerile parlamentare, partidul, unul curăţat deja in mare măsura de "baronimea" care făcea legea pana acum la vârful PSD îl va nominaliza pe Vasile Dancu drept viitor premier. Urmând ca acesta sa fie un "Ciolos al stângii", având varianta sa se reînscrie in partid sau chiar sa devina, la rândul sau, premier tehnocrat. Culmea este ca, din cate se aude, si in aceasta varianta, Dacian Ciolos ar avea rezervat, daca doreşte, funcţia de vicepremier.

Iohannis vorbeşte destul de româneşte, foarte prost

Şeful statului a declarat ca are "o părere destul de informata, foarte informata" despre modul in care se desfăşoară lupta anticorupţie. Fie ca este doar "destul" de bine informat sau foarte bine pus la punct cu subiectul, Klaus Iohannis consideră că acuzaţia conform căreia DNA "răspunde unor comandamente politice", respectiv că influenţează alegerile din acest an culegând bob cu bob candidaţii, sunt nefondate. "Pentru Romania, lupta împotriva corupţiei este vitala. Lupta împotriva corupţiei se desfăşoară cu intensitate mare, spre disperarea corupţilor, evident. Faptul ca suntem in precampanie nu are nicio relevanta pentru felul in care DNA lupta împotriva corupţiei si împotriva corupţilor", a decretat Klaus Iohannis.

Andrei Marga, turnător cu acte-n regula

Fost ministru al Educaţiei (CDR) si Afacerilor Externe (USL) la vremea lui, liberalul Andrei Marga a fost etichetat de instanţă, definitiv si irevocabil, drept colaborator al fostei Securităţi. Deconspirat initial de un profesor universitar clujean, Costel Sârbu, Marga nu numai ca a negat vehement, dar a si dat fuga sa-si apere onoarea la tribunal. Demers greşit din moment ce, după ani de judecata plus strămutarea procesului la cererea lui Marga (pe motiv ca judecătorii din instanţele clujene erau "supuşi presiunii mediatice", magistraţii de la Tribunalul Maramureş au tranşat cazul in defavoarea fostului ministru. Mai exact, magistraţii au decis, definitiv si irevocabil, ca Andrei Marga a colaborat, cu numele conspirativ "Horia", cu ofiţeri din cadrul Serviciului 3 de contrainformaţii al Securităţii din Cluj.

PUTEREA

Aflat la un pas de faliment, CE Oltenia dă prime uriaşe angajaţilor

Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Oltenia, în total 15.000 de persoane, vor primi în cu ocazia sărbătorilor de Paşte prime de 700 de lei de fiecare angajat în parte. În condiţiile în care compania se află la doar un pas de faliment şi numai alegerile electorale din acest an au scăpat-o de insolvenţă, măsura acordării primelor este cel puţin dubioasă. Astfel, C.E. Oltenia cheltuieşte numai de Sărbătorile Pascale 10,5 milioane lei pentru aceste prime pentru angajaţi, în condiţiile în care anul trecut a raportat pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.

ROMANIA LIBERA

Un val uriaş de dispreţ loveşte România

Campania electorală de anul acesta nu este despre cine va conduce oraşele României pentru următorii patru ani, ci despre dispreţ. Candidaţi schimbaţi săptămânal, sacrificarea unora nevoiţi să îşi asume rolul de a testa populaţia, anunţarea unor nume noi doar pentru a pune presiune pe candidaţii deja nominalizaţi şi nu în ultimul rând aruncarea în luptă a unor indivizi cu dosare penale grele arată valul de dispreţ uriaş îndreptat ca un tsunami asupra societăţii româneşti, de la ţăran la academician.

23 de minute cu Expresul până la aeroport

Până la începutul acestei luni, oficialii de la Transporturi susţineau un proiect ştiinţifico-fantastic de modernizare a legăturii feroviare dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni. Proiectul avea două mari hibe - era şi extrem de scump şi dura foarte mult. Cum era scump, era clar că nici nu se va face în viitorul apropiat. Însă ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a schimbat abordarea şi a decis că linia se va face cu bani puţini şi va fi gata chiar în acest an. "Metroul va ajunge la Aeroportul Otopeni în 2021, dar până atunci s-a găsit varianta unei legături pe calea feroviară între Gara de Nord şi zona Aeroportului Henri Coandă care va fi funcţională în acest an şi distanţa va fi parcursă în 23 de minute", a declarat Dan Costescu. Lucrările de reparaţie a liniei ferate nu mai au o valoare astronomică, iar un alt avantaj este că ele sunt făcute chiar de compania de infrastructură CFR SA şi nu se mai pierde vremea cu licitaţii şi inevitabilele contestaţii.

ZIARUL FINANCIAR

Cum se poate rezolva drama demografică a României: facilităţi fiscale pentru familiile care au mai mulţi copii

Legea indemnizaţiilor pentru mame, care majorează nivelul minim al sumelor lunare de la 600 la 1.062 de lei pe lună şi desfiinţează plafonul maxim de 3.400 de lei pe lună, este un prim pas care ar putea stimula creşterea natalităţii, însă nu este suficient. Drama demografică a României se va accentua dacă autorităţile nu încurajează familiile să aibă mai mulţi copii prin reducerea impozitelor pe venit proporţional cu creşterea numărului de copii din familie sau prin programe de lucru part time pentru părinţi. În 2014, în România s-au născut 195.612 de copii, în scădere cu 37% faţă de anul 1990, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. România are nevoie de un studiu amplu în urma căruia să se identifice motivele pentru care cuplurile tinere iau decizia de nu a avea copii sau de a avea doar un copil, pentru a veni în sprijinul creşterii natalităţii cu noi măsuri fiscale, spun experţii în demografie.

Top 50 exportatori cu capital privat românesc

Producătorul de mobilă Aramis Invest (Vladimir Iacob şi Marius Şelescu) din Baia Mare, compania de agrobusiness Cerealcom Dolj (Mihai Anghel) şi producătorul de cabluri Romcab (Zoltan Proszer) din Târgu-Mureş, sunt cei mai mari exportatori cu capital privat românesc în 2015. Aramis este lider pentru al doilea an consecutiv, în timp ce Romcab a urcat de pe locul zece până pe poziţia a treia. Cei mai mari trei exportatori cu capital privat românesc au avut anul trecut exporturi estimate de ZF la 400 mil. euro. Spre comparaţie, primii trei exportatori din economie - Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare şi un reprezentant fiscal al grupului american Honey­well - au exporturi estimate la 6 mld. euro.

RCS&RDS a trecut de 2 milioane de abonaţi pe două pieţe-cheie: net fix şi telefonie mobilă

Compania de cablu RCS&RDS, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, a trecut de pragul de două milioane de abonamente pe două segmente-cheie de business - telefonie mobilă şi internet fix - , înregistrând în acelaşi timp un avans accelerat şi pe piaţa de cablu TV, conform datelor prezentate în premieră ieri, într-o conferinţă de presă, de Valentin Popoviciu, vicepreşedintele operatorului controlat de antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea. De la jumătatea anului 2013 până la finele lunii martie a anului curent, deci într-o perioadă de aproape trei ani de zile, RCS&RDS a câştigat 300.000 de clienţi pe cablu TV, 450.000 pe internet fix, 900.000 pe telefonie mobilă şi aproape 1,7 milioane pe internet mobil, pierzând teren însă pe telefonie fixă şi televiziune prin satelit. Cel mai mare număr de clienţi câştigaţi în ultimii trei ani a fost înregistrat pe internet fix, datele companiei arătând că practic RCS&RDS a absorbit cea mai mare parte a avansului pieţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb