REVISTA PRESEI 24.04.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 24 aprilie 2015

ADEVARUL

Parchetul General verifică dacă în România au fost închisori CIA

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General face verificări privind plângerea sauditului Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri, care susţine că a fost închis într-o închisoare CIA din România. Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, fostul preşedinte Ion Iliescu admite că a pus la dispoziţia CIA un "sediu" în România, dar spune că autorităţile române nu s-au amestecat în activităţile serviciului american. Potrivit unui răspuns oficial al Parchetului General, dosarul se află în atenţia procurorilor, ei continuând cercetările începute în 2012. Cu toate acestea, alte informaţii nu pot fi furnizate la acest moment, arată sursa citată, "întrucât publicitatea acestora ar putea periclita bunul mers al anchetei". "Menţionăm că alte dosare cu un obiect similar nu se află înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în răspunsul oficial al Parchetului.

Der Spiegel: Ion Iliescu a aprobat o cerere privind "o locaţie" a CIA în România

Ion Iliescu a aprobat "în principiu", în anul 2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel. La sfârşitul anului 2002 şi începutul anului 2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii. "Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie", afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea "în principiu", detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională. Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar "o locaţie" destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.

Fiscalizarea bacşişului, misiune imposibilă

Modul în care Guvernul vrea să fiscalizeze bacşişul - cu evidenţierea sumei pe un bon separat, cu impozitare în funcţie de destinaţia banilor sau cu gestionarea în paralel a afacerii şi ciubucurilor - i-a băgat în ceaţă atât pe comercianţii şi prestatorii de servicii de bună credinţă, cât şi pe consultanţii fiscali. Întrebaţi de "Weekend Adevărul" cum vor aplica efectiv prevederile ordonanţei care introduce impozitul pe bacşiş, cei mai mulţi dintre ei ne-au răspuns că se află în impas - pe de-o parte vor fi obligaţi să se conformeze, pe de altă parte nu vor avea cum să se conformeze. Şi, pentru a scăpa de eventualele neplăceri provocate din această cauză, preferă să le interzică angajaţilor să mai primească bacşiş de la clienţi, fapt care ar diminua serios veniturile salariaţilor. Comercianţii şi prestatorii de servicii spun că aplicarea ordonanţei care introduce impozitul pe bacşiş va fi împiedicată de costurile prea mari de implementare şi de lipsa tehnologiei necesare contabilizării separate, astfel că au în vedere să nu mai primească bonusuri de la clienţi până la clarificarea procedurilor.

"Academia infractorilor", gruparea de hoţi români care dădea o spargere în 60 de secunde, coordonată din închisoare

"Academia infractorilor români", reţeaua formată din crema hoţilor români, care în ultimii doi ani ar fi furat bijuterii şi ceasuri în valoare totală de aproximativ zece milioane de euro, din magazine de lux din Europa, a fost destructurată de DIICOT. Gruparea, coordonată de interlopul Adrian Botez, condamnat la 10 ani de închisoare, era organizată după reguli militare stricte, aceştia având un regulament strict de funcţionare. Ancheta în acest dosar a început în 2013, când Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început monitorizarea activităţii infracţionale a grupării conduse de Adrian Botez, zis "Ţâţă", grupare ce se ocupa cu tâlhării, furturi şi jafuri pe întreg teritoriul Uniunii Europene. "Este un caz unic în istoria DIICOT, din 2004 şi până acum. În jurul acestui dosar a fost format un grup comun de anchetă constituit din procurori din România, Marea Britanie şi Belgia", a declarat, joi, procurorul-şef adjunct al Direcţiei, Giorgiana Hosu.

Cristi Borcea si Miron Mitrea erau sa moara intoxicaţi in închisoare!

Ieri, la penitenciarul Poarta Alba a avut loc un incendiu de proporţii, iar daunele materiale sunt uriaşe. Cel mai "sifonat" a ieşit Miron Mitrea, care a ajuns la infirmeria închisorii, intoxicat cu fum. Acum el se afla înafara oricărui pericol. Cristi Borcea si fraţii Becali au fost in miercuri seara la un pas de moarte, după ce penitenciarul "Poarta Alba", acolo unde cei trei se afla încarceraţi din luna martie a anului trecut, a luat foc. Vizat a fost si fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, celula acestuia fiind printre cele care au fost mistuite de flăcări. La fata locului au intervenit mai multe maşini de pompieri pentru a stinge flăcările. De asemenea, alţi poliţişti au ajuns la penitenciar si au deschis o ancheta cu privire la cauzele producerii incendiului.

Dosar penal deschis după ce Adrian Sîrbu a fost scos din arest fără cătuşe

Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Capitalei, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror, cu privire la toate persoanele ce au fost implicate în derularea evenimentului, urmând ca acesta să decidă ce sancţiuni vor fi luate şi dacă se va începe urmărirea penală faţă de cei care l-au escortat pe Adrian Sîrbu. Aceasta nu este prima măsură luată în urma imaginilor cu Sîrbu. Primul "vinovat" a fost unul dintre directorii adjuncţi ai şefului Poliţiei Capitalei, care avea în atribuţii coordonarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, de pe raza municipiului Bucureşti. Concret, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, nu i-a aprobat cererea de menţinere în activitate, unuia dintre adjuncţii de la Capitală urmând să-i înceteze raporturile de serviciu, la împlinirea vârstei legale de pensionare, în luna mai 2015.

BNR către bănci: Nu vă mai plângeţi de reducerea comisioanelor la carduri

Băncile din statele dezvoltate pe plăţile electronice ar putea intra în doi-trei ani pe piaţa din România doar printr-o notificare, pentru a-şi oferi serviciile pe segmentul cardurilor, luând locul instituţiilor de credit locale datorită costurilor mai mici, avertizează Banca Naţională a României (BNR). Un studiu al Consiliului Concurenţei din 2013 a arătat că, în România, comisioanele interbancare aplicate la tranzacţiile cu carduri sunt printre cele mai mari comparativ cu restul Europei. Astfel, în ţara noastră, comisionul interbancar în sisteme Visa şi MasterCard este de 1%, respectiv 1,2%, în timp ce în state ca Marea Britanie, Franţa, Olanda, Suedia, Italia, Belgia sau Ungaria acestea nu depăşesc 0,8%. Instituţia a descoperit că rata medie a profitului înregistrată în activitatea de emitere de carduri a fost între 62% si 101% pentru băncile intervievate.

Ucraina se laudă că poate livra în România gaze naturale din Norvegia

Ucraina are capacitatea să transporte gaze naturale din Norvegia în România, Bulgaria, Turcia şi, posibil, în Grecia, a declarat Volodimir Demcişin, ministrul ucrainean pentru Energie, în cadrul unei la conferinţa ţinute în Houston, statul american Texas, relatează Sputnik. "Capacităţile Ucrainei permit transportul (de gaze naturale) din nordul (Europei), din Norvegia, către Ucraina", a declarat Demcişin miercuri. "Putem transporta aceste gaze naturale către România, Bulgaria, Turcia şi, potenţial, în Grecia", a continuat el. Infrastructura ucraineană pentru transportul gazelor naturale, care a fost dezvoltată în anii '60-'70, este dsponibilă şi capabilă să transporte volume mari de gaze naturale, a precizat el. Ucraina deţine 38 de linii de transport distincte, care conectează partea de sud a ţării cu cele de est şi vest, dar şi regiunea de nord cu cea de sud, a mai precizat ministrul.

BANCHERUL

Romanii sunt cei mai dornici europeni sa folosească aplicaţii de mobile banking, arata un studiu

Romanii sunt foarte dornici sa folosească aplicaţiile de mobile banking pentru a efectua diverse operaţiuni bancare precum verificarea banilor din conturi, plata facturilor, transferuri de bani sau plăţi in magazine, arata un sondaj realizat printre utilizatorii de telefoane mobile. Astfel, o treime (33%) dintre romani se aşteaptă sa utilizeze o aplicaţie de mobile banking in următoarele 12 luni, in timp ce un sfert (25%) deja au o astfel de aplicaţie si o folosesc, arata studiul ING International Survey Mobile Banking 2015. Dintre tarile participante la sondaj, Romania este pe ultimul loc in privinţa utilizării de mobile banking, însă poziţia este fireasca, ţinând cont de clubul select din care facem parte, cu tari mult mai dezvoltate din punct de vedere economic. Comparativ, in Cehia exista o pondere de 39% din populaţie care foloseşte aplicaţiile de mobile banking, dar numai 16% se aşteaptă sa folosească acest serviciu in următorul an.

CURENTUL

Iliescu încearcă legitimarea lui Talpeş pe subiectul închisorilor CIA

În ultimele luni, Ioan Talpeş a început o ofensivă de interviuri la limita legii siguranţei naţionale, "amintindu-şi" tot felul de poveşti. Numai că interviurile sale sunt inutile. Nimeni nu preia manipulările lui şi nu le analizează sau citează. Văzând ei asta, s-au gândit să-l reactiveze pe Ilici Iliescu şi astfel, Ion Iliescu a ieşit din vizuină să-şi "amintească" şi el dar nu tot, trimiţând pentru detalii la Talpeş. Într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, fostul preşedinte Ion Iliescu admite că a pus la dispoziţia CIA un "sediu" în România, dar spune că autorităţile române nu s-au amestecat în activităţile serviciului american. "Der Spiegel" comentează că fostul preşedinte român este "al doilea şef de stat care recunoaşte existenţa centrelor secrete de detenţie ale CIA după fostul preşedinte polonez Alexander Kwasniewski". Acum pasul următor va fi ca Der Spiegel sau alţii să-l intervieveze pe Talpeş, nu?

CURIERUL NATIONAL

Clauze abuzive şi în contractele de asigurări

Judecând o cauză în care un asigurător francez a refuzat să plătească 75% din ratele unei persoane ajunse în incapacitate de muncă în timpul derulării contractului de împrumut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că "un contract de asigurare trebuie să expună în mod transparent, precis şi inteligibil funcţionarea mecanismului asigurării, astfel încât consumatorul să poată evalua consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte". Curtea a recomandat tuturor instanţelor naţionale să constate caracterul eventual abuziv al unei clauze din contractele de asigurare a împrumuturilor, în cazul în care definiţia asigurării împrumutului în caz de incapacitate de muncă este redactată astfel încât nu poate fi înţeleasă de consumatorul profan.

Giudici, Interpol: Produsele piratate produc 650 miliarde de dolari pe an

Esteban Giudici, Legal Officer Interpol, a detaliat, pentru Curierul Naţional, principalele probleme discutate săptămâna aceasta în cadrul celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene INTERPOL - organizată de Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Printre principalele teme abordate s-au numărat legătura dintre comerţul ilicit şi crima organizată, expertiza Interpol în sprijinirea statelor membre în eradicarea acestui fenomen, cooperarea internaţională şi pe plan local, strategia naţională şi cum poate Interpol contribui la îmbunătăţirea acesteia. În cadrul evenimentului au fost prezentate, de asemenea, e­xem­ple de succes şi posibile probleme întâmpinate de statele care luptă activ cu contrabanda şi comerţul ilicit, precum şi soluţiile de tip track & trace pentru limitarea traficului de ţigarete.

România are o şansă unică de a-şi construi infrastructură de transport cu bani europeni

Comisia Europeană (CE) sugerează că ar fi nevoie de circa 1.500 miliarde euro pentru infrastructura de transport transfrontalier până în anul 2030, ceea ce implică un ritm anual de investiţii de aproximativ 100 miliarde euro. Plecând de la aceste date, Uniunea Europeană a convenit asupra unui pachet generos de sprijin pentru proiectele de dezvoltare a reţelelor transeuropene de infrastructură. Parlamentul European şi Consiliul European au fost de acord să aloce 33,3 miliarde euro din bugetul UE pentru programul Connecting Europe Facility (CEF), ca parte a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2014-2020.

Şefii de stat europeni, convocaţi în şedinţa excepţională a Consiliului European

Celor 28 de înalţi oficiali li s-a cerut să reacţioneze rapid la presiunea migraţiei din Mediterana, sugerându-se inclusiv o operaţiune cu caracter militar. Liderii ţărilor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în mod excepţional la Bruxelles, la iniţiativa preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, au avut de înfruntat chestiuni dintre cele mai complicate din istoria ultimilor ani ai Uniunii: destabilizarea vecinătăţii Sudului european, haosul din Libia şi dramele fără precedent provocate de valul migrator prin Mediterana. După naufragiul de sâmbătă noaptea, soldat cu 800 de morţi (conform celor mai recente cifre - n.n.), povestirile (dacă le putem numi astfel) ale celor 28 de supravieţuitori sunt atroce.

Administratorii a 880 de firme s-au ales cu 885 de dosare penale

Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a dat ieri de înţeles, prin intermediul unui comunicat, că administratorii tuturor firmelor catalogate ca având "un profil ridicat de risc" şi care au fost verificate în primul trimestru al anului în curs s-au ales cu dosare penale, unii dintre ei chiar cu mai multe, având în vedere că prejudiciul total stabilit de Agenţie a atins valoarea de 2,6 miliarde lei. "În primul trimestru din 2015, inspectorii ANAF din cadrul acestei structuri au verificat 880 de firme cu un profil ridicat de risc, întocmind 885 de sesizări penale. Agenţii economici controlaţi desfăşurau activităţi comerciale în domeniul comerţului en-detail, construcţiilor şi al desfacerii de produse agro-alimentare. Valoarea prejudiciilor estimate este de cca 2,6 miliarde lei, iar cea a măsurilor asiguratorii instituite la operatorii economici pentru care s-au întocmit sesizări penale este de cca 877 milioane lei", a informat ieri ANAF.

Este oficial! Google va deveni operator de telefonie mobilă

Gigantul american se va folosi de reţelele operatorilor Sprint şi T-Mobile şi de propria infrastructură de circa 1 milion de puncte Wi-Fi. Deocamdată, Google va opera doar în SUA, însă zvonurile anterioare nu excludeau posibilitatea de a ataca şi alte pieţe. Google a fost una dintre cele mai expansive companii de tehnologie în ultimul deceniu. Avea deja cel mai mare motor de căutare online din lume şi era deja numărul 1 în ceea ce priveşte publicitatea online. A devenit principalul furnizor de servicii de poştă electronică, are cel mai mare serviciu de hărţi şi navigaţie, este numărul 1 pe piaţa sistemelor de operare pentru dispozitivele mobile, vrea să devi­nă furnizor de internet în toată lumea prin proiectul său cu transmiţătoare purtate de baloane la 32 de km altitudine şi în acelaşi timp prin constelaţia de sateliţi a celor de la SpaceX, care va oferi internet prin satelit.

EVENIMENTUL ZILEI

Închisorile CIA din România: Ion Iliescu face jocul ruşilor? - de Dan Andronic

Ce l-a apucat pe Ion Iliescu? Aceasta a fost prima întrebare pe care ne-am pus-o în momentul în care am citit, dis-de-dimineaţă, declaraţia făcută de fostul preşedinte al României în ediţia online a săptămânalului german Der Spiegel. Titlul articolului este percutant şi fără echivoc: "Tortură în România: Fostul preşedinte Iliescu admite existenţa închisorilor CIA". Poziţia oficială a României a fost exprimată în repetate rânduri: "În România nu a existat nicio închisoare a CIA". Nici Ion Iliescu nu spune explicit acest lucru, însă dă o declaraţie prin care recunoaşte, în mod implicit, existenţa unei închisori CIA pe teritoriul României. Situaţia devine cu atât mai ciudată, cu cât aprobarea dată de Ion Iliescu, în calitate de preşedinte al României, reprezintă rezultatul unei operaţiuni speciale a serviciilor de informaţii româneşti şi americane. După toate normele, o astfel de operaţiune se înscrie în sfera informaţiilor clasificate. Deci, ce l-a apucat pe Ion Iliescu să resusciteze un subiect în care poziţia României este total contrară direcţiei imprimate de fostul preşedite? O primă ipoteză este legată de interesul ruşilor de a menţine o stare de agitaţie pe acest subiect.

Caz unic: Întreaga familie a senatorului Cordoş, cercetată pentru corupţie

Mihaiela Lucia Cordoş, referent la Spitalul Clinic Judeţean Cluj, a reuşit performanţa să-şi implice toată familia într-un caz de corupţie. Ea este acuzată de trafic de influenţă, în formă continuată. Fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, este acuzată de complicitate la trafic de influenţă, la fel şi soţul, senatorul social democrat Alexandru Cordoş. Procurorii au dovezi potrivit cărora, în 26 de cazuri, soţia senatorului a obţinut, contra cost, slujbe la Spitalul Clinic Cluj, la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la alte instituţii publice. Posturile erau de profesor suplinitor, infirmier, asistent medical şi jurisconsult. Pentru fiecare slujbă obţinută prin influenţa soţului, Mihaiela Lucia Cordoş cerea bunuri cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. DNA susţine că soţia senatorului PSD era ajutată de fiica sa. Astfel, "pe 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoş s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane şi i-a dat acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj", arată procurorii.

Preşedintele Iohannis a închiriat un AVION DE LUX pentru Consiliul European

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat la summitul Consiliului European, convocat de urgenţă la Bruxelles pe tema migraţiei din Mediterana, cu un avion închiriat. Potrivit consilierului prezidenţial Dan Mihalache, închirierea a costat circa 140.000 de lei, adică mai puţin de 30.000 de euro. Mihalache a explicat că summitul a fost organizat în regim de urgenţă, aşa că şeful statului a fost nevoit să plece cu un avion închiriat. "Aş face precizarea că nu e un avion de lux, e un avion de 9 locuri şi tinând cont de componenţa delegaţiei care a plecat la CE, care e formată din preşedintele Klaus Iohannis şi din consilierii prezideţiali domnul Ludovic Orban şi domnul Lazăr Comănescu, e normal sa fi închiriat un avion de 9 locuri, nu cred ca v-aţi fi aşteptat să închiriem un avion de 40 de locuri. În momentul de faţă, domnul preşedinte si Preşedinţia Română nu au la dipoziţie niciun fel de aeronava, pentru orice fel de zbor se închiriaza în regim administrativ un avion. Dacă închiriem de la Tarom e 400 de mii de lei. E o soluţie absolut logică pentru deplasarea de la Bruxelles.

ANUNŢUL ŞOC al Casei Albe cu privire la UCIDEREA unor ostatici nevinovaţi

Administraţia de la Washington a recunoscut, într-un comunicat de presă fără precedent, că mai mulţi ostatici deţinuţi de gruparea teroristă au fost ucişi accidental în timpul unei operaţiuni antiteroriste ce a avut loc în ianuarie. Potrivit The New York Times, Casa Albă a recunoscut că Warren Weinsten, un american luat prizonier de Al Qaeda în 2011, şi italianul Giovanni Lo Porto, captiv din 2012, au fost ucişi în timpul operaţiunii antiteroriste. "Operaţiunea a vizat o tabără afiliată Al Qaeda, unde nu aveam informaţii că s-ar fi aflat ostatici, aflată la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Nu există cuvinte pentru a ne exprima regretele cu privire la această tragedie", se arată în comunicatul Casei Albe.

JURNALUL NATIONAL

Piraţii, prima lovitura reuşita in Parlament

Senatul a decis că un partid politic poate fi constituit de un grup de minim de trei persoane. Cifra este de peste 8.000 de ori mai mică decât pragul actual, de 25.000 persoane, provenite din minim 18 judeţe. Modificarea Legii partidelor politice a fost impusă printr-o decizie a Curţii Constituţionale, la o sesizare a Partidului Pirat. Sistemul politic românesc se poate transforma radical în următorii ani, în condiţiile în care Curtea Constituţională a desfiinţat practic unealta prin care partidele vechi s-au asigurat că nu vor mai avea noi rivali. Curtea a fost sesizată de Partidul Pirat din România, a cărui înregistrare oficială a fost blocată de lipsa acestor semnături. "Piraţii" au acuzat că le este îngrădit dreptul la liberă asociere şi i-au convins pe judecătorii CCR.

Capitala desfrâului "gang-bang". 100.000 de turişti străini vin în România pentru sex

"Organizăm petreceri de tip gang-bang" sau "Fanteziile tale devin realitate alături de noi". Aşa sună tot mai multe anunţuri de pe site-urile de profil din România. Cele mai multe se adresează celor din Capitală, dar în special străinilor care vizitează Bucureştiul. Bucureştiul oferă plăceri pentru toate gusturile. Din cei o sută de mii de turişti care vin anul pentru sex, o treime caută orgii cu transexuali. Cei mai mulţi dintre străinii care ne vizitează ţara în căutare de sex, potrivit Institutului Naţional de Statistică sunt italienii, aproape 70 de mii, anul trecut. Nu mai puţin de 57 de mii de americani au fost fermecaţi la rândul lor de domnişoarele de la noi. Nemţii şi britanicii au venit pentru a gusta din plăcerile vinovate româneşti în număr egal, câte 50 de mii în 2014. În ultimii ani, în Capitală, s-a dezvoltat aşa-numitul turism sexual. Majoritatea hotelurilor care cazează străini, au neoficial în ofertă şi dame de companie. 25 - 30 de milioane de euro aduc anual sexul şi orgiile sexuale .

Miscare politica SURPRIZA pregatita de Traian Basescu

Traian Băsescu vrea să candideze anul viitor în alegerile parlamentare şi locale sub sigla PDL, relateaza Antena 3. Fostul preşedinte a înregistrat marca la OSIM şi va transforma PMP în PDL, un partid în care Udrea se pare că nu va mai avea loc. Candidaţii viitorului PDL vor figura ca fiind garantaţi de Băsescu. Vasile Blaga a explicat, pentru stiripesurse.ro, că PNL a contestat decizia OSIM prin care PMP a rezervat sigla şi denumirea PDL. "Conform legii partidelor politice, articolul 54, alienatul 1, PNL-ul de azi e proprietar al tuturor însemnelor şi denumirilor avute din 1990 până azi de fostul PNL şi fostul PDL", a declarat Vasile Blaga. Copreşedintele noului PNL invocă şi un precedent în acest sens. După ce PD a devenit PDL, Viorel Rînghilescu a revendicat numele Partidului Democrat, însă democrat-liberalii au câştigat în instanţă.

NATIONAL

DNA vrea sa marcheze din "Pinalti"!

Cu toata aceasta isterie a denunţurilor, un singur om a fost refuzat de către procurorii anticorupţie. Si cum numele "nefericitului" este Gheorghe Stefan, cu atât mai surprinzătoare pare decizia oamenilor Laurei Codruţa Kovesi. După cum susţin sursele National, celebrul "Pinalti" nu a făcut altceva decat sa încerce sa joace la cacealma. Si sa le ofere procurorilor doar informaţii de mana a doua si foarte vechi, legate atat de dosarul Microsoft, cat si de cel privind sponsorizarea ilegala a campaniei electorale purtate de Partidul Democrat Liberal in 2009. Insa aici DNA-ul deja este blindat, in prima ancheta având puzderie de denunţători si de probe, iar in cea de-a doua speţă bazându-se oricum pe "delirul" verbal al fostului ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Aşa ca "bombele" propuse de către Gheorghe Stefan au fost catalogate din start drept unele "fâsâite".

Iliescu, acuzat ca lucrează împotriva României

După confesiunea făcută de Ion Iliescu publicaţiei "Der Spiegel", Sebastian Ghiţă pune artileria grea pe adversarul sau. "Fostul preşedinte are o poziţionare antiromâneasca", il acuza "lupul tânăr" pe patriarhul pesediştilor. "Nu ştiu cui foloseşte poziţionarea antiromâneasca a fostului preşedinte Iliescu. Este evident ca Rusia are un plan de destabilizare a tarilor din jurul Ucrainei. Nu-l suspectez pe Iliescu de naivitate. Cred ca greşeşte flagrant intr-un moment nepotrivit. Consecinţele unor astfel de declaraţii pot fi deosebit de grave. Romanii din tara dar si cetăţenii romani care trăiesc in afara tarii pot suferi din cauza acestei declaraţii ce poate sa nască interpretări. Subiectul a fost tratat de instituţiile statului roman si răspunsurile oficiale au fost transmise partenerilor României. Ceea ce încearcă Ion Iliescu este greşit si profund incorect".

Un print saudit oferă 100 de Bentley piloţilor care au bombardat Yemenul

Mândru de "realizările" piloţilor care au desfăşurat lovituri aeriene in Yemen, printul miliardar al-Walid Ben Tatal a anunţat ca le va oferi cate o limuzina de mare clasa. "Pentru a-i recompensa pe cei o suta de piloti ai Arabiei Saudite, sunt fericit sa le ofer o suta de Bentley", a anunţat printul pe contul sau Twitter, informează Sputnik. Bombardamentele din Yemen s-au soldat cu 943 de morti si 3487 de raniti. Ben Tatal, care dispune de o avere estimata la 20 miliarde de dolari, este un om de afaceri saudit, prtopietarul al Kingdon Holding Company si poseda 5% din acţiunile News Corporation, care regrupează studiourile de cinema 20th Century Fox, statiile tv Fox News, Sky Deutschland, Sky Italia, magazinele si ziarele The Wall Street Journal, The Times, The Sun si New York Post.

PUTEREA

Oprea, în atenţia DNA

Vicepremierul Gabriel Oprea riscă dosar penal, după ce un fost partener de afaceri al acestuia în anii "93-"94 - Julian Rosengren, cetăţean român şi suedez - a făcut o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva acestuia pentru înşelăciune, abuz de încredere, fals, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Pe scurt, fostul partener de afaceri al lui Oprea din zorii democraţiei îl acuză că l-a lăsat fără bani, firmă şi imobile, profitând de faptul că Rosengren se afla atunci în puşcărie pentru fraudă. Deşi presa a mai relatat despre cazul Rosengren şi despre relaţia lui cu Gabriel Oprea, vicepremierul nu a răspuns nici până acum în mod concret acuzaţiilor aduse de fostul său partener de afaceri, mai întâi personal, apoi public.

Primarul general interzice orice transmisie live în Centrul Vechi după ora 22.00

Noile reguli impuse de primarul general în programul de organizare şi funcţionare a teraselor vor da o lovitură cruntă în profiturile proprietarilor de terase din Centrul Istoric al Capitalei. Sorin Oprescu a interzis transmisia live a meciurilor, a muzicii şi a evenimentelor private după ora 22.00. A fost reglementată şi paleta coloristică a copertinelor, iar mobilierul de plastic a fost interzis. Normele Primăriei Capitalei amintesc de cele aplicate în ultimii ani de Ceauşescu, care interzisese orice activitate după ora 22.00, ajungând chiar la programul tv. Deşi viaţa de noapte a Bucureştiului a devenit faimoasă şi este un motiv de promovare a turismului, Sorin Oprescu vrea acum linişte în zona Centrului Vechi. Pe terase va fi interzisă aparatura electronică de tip tv plasmă LDC, LED, video-proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrică a acestora. De asemenea, muzica şi spectacolele live sunt permise pe terase doar până la ora 22.00.

Planul de organizare al Oltchim, aprobat

Planul de reorganizare al Oltchim a fost aprobat de Tribunalul Vâlcea, iar sindicaliştii salută această decizie spunând că această hotărâre îi responsabilizează pe administratorii judiciari. Acest plan urmează să fie implementat în termen de 36 de luni de la aprobare. "Este o decizie bună a judecătorului sindic de a aproba planul de reorganizare al combinatului vâlcean, cu cele două variante, fie vânzarea activului Oltchim SPV, fie conversia în părţi sociale a creanţelor Oltchim. Este o mare responsabilitate pentru administratorii judiciari, sincer cred că-şi vor da demisia, nu cred că vor fi în stare să ducă la bun sfârşit acest plan de reorganizare şi funcţionare al Oltchim", a declarat liderul sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu.

ROMANIA LIBERA

Au suspendat Constituţia!

Pentru că potenţialul evoluţiilor din dosarul Şova ar fi în măsură să spulbere cariera politică a lui Victor Ponta mai uşor decât i-ar fi vulpii să sperie un iepure, Senatul României a fost luat pur şi simplu prizonier. În acest sens, premierul, partidul pe care îl conduce, dar şi măciuca lor de serviciu, Călin Popescu Tăriceanu, şi-au asumat orice risc, pentru gruparea cu pricina arestarea senatorului PSD Dan Şova impunându-se din toate punctele de vedere ca un scenariu de neconceput. Blocajul creat în camera superioară a Parlamentului pentru salvarea prin ricoşeu a unui singur om - a lui Victor Ponta, atenţie!, nu a lui Dan Şova - este în aceeaşi măsură inadmisibil, periculos şi prevestitor de rele chiar mai mari.

Iohannis anunţă un document important pentru prevenirea migraţiei ilegale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European extraordinar de la Bruxelles, pe tema migraţiei, că s-a agreat un document care se axează pe întărirea prezenţei în Marea Mediterană, combaterea traficului de persoane şi prevenirea fluxului de migraţie ilegală. "Sâmbăta trecută au murit aproape 1.000 de oameni când un vas cu migranţi, probabil, ilegali s-a scufundat în Marea Mediterană. Cu trei zile înainte alţi 400 de oameni au murit într-un accident similar. Pentru această situaţie ne-am întâlnit în această după-amiază şi seară în Consiliul European", a declarat preşedintele Iohannis, la finalul Consiliului European extraordinar. Şeful statului a subliniat, în alocuţiunea lui, necesitatea solidarităţii cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, ţări riverane Mării Negre şi a arătat importanţa şi creşterii bugetului Frontex pentru acţiunile din zonă şi faptul că România sprijină acest demers.

Năvodari, obligată de CEDO să devină groapa de gunoi a Europei

O firmă cu patroni italieni a obţinut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dreptul de a construi o groapă de gunoi în localitate, după ce primăria şi locuitorii s-au opus categoric. Primăria oraşului Năvodari a primit recent o adresă din partea Ministerului Afacerilor Externe prin care se cere, într-o perioadă de maximum trei luni de zile, semnarea autorizaţiei de construire a depozitului de deşeuri toxice. Mai precis, Societatea Ecological Center SA a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o hotărâre definitivă prin care instituţia de la malul mării este înştiinţată de acest lucru. Proiectul italienilor prevede construirea, la doar 1,5 km de oraş, a unui depozit de 95 de metri înălţime, desfăşurat pe aproximativ 30 hectare. Conform proiectului, aici ar fi aduse, zilnic, 6.000 tone de deşeuri care să fie depozitate pe o suprafaţă de 29,5 hectare.

ZIARUL FINANCIAR

O explicaţie statistică a şomajului scăzut din România: 380.000 de români nu au loc de muncă, dar nici nu îşi caută

În România sunt 629.000 de şomeri (la o rată de 6,8%), dar mai sunt şi alţi 380.000 de români care nu figurează în statisticile de şomaj. Ei spun că îşi doresc un loc de muncă, dar nu fac nimic pentru a se angaja. Pentru a fi şomer, din punct de vedere statistic, trebuie să îţi cauţi activ un loc de muncă. Astfel se poate explica, cel puţin parţial, decalajul dintre numărul scăzut de şomeri din România - de 629.000 de persoane anul trecut (adică o rată a şomajului de numai 6,8%)- în condiţiile în care numărul de salariaţi a fost de 5,8 milioane de persoane, iar populaţia aptă de muncă este de 9,2 milioane de persoane (care include şi persoanele care lucrează în agricultura de subzistenţă).

De ce nu creşte mai mult piaţa de asigurări: este afectată de neîncredere şi lipsa educaţiei financiare

Industria locală de asigurări, o piaţă de 1,8 mld. euro, este subdezvoltată din cauza neîncrederii clienţilor, a lipsei de educaţie în acest domeniu, dar şi a veniturilor scăzute ale populaţiei, iar autorităţile ar trebui să sprijine campanii de informare şi conştientizare, spun jucătorii din acest sector. "Subdezvoltarea pieţei de asigurări provine din lipsa de încredere a clienţilor, iar acest lucru pleacă de la discuţiile interminabile pe marginea asigurărilor. Ar trebui ca mai multe entităţi să pună umărul pentru educarea şi informarea în acest domeniu şi să nu se mai emită păreri ale celor neavizaţi", consideră Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR (Uni­u­nea Naţională a Societăţilor de Inter­mediere şi Consultanţă în Asigurări).

Şeful supravegherii asigurărilor din Austria: Urmărim mai atent grupurile de la Viena din cauza pierderilor subsidiarelor româneşti

Pierderile de sute de milioane de lei înregistrate de subsidiarele locale ale asigurătorilor austrieci în ultimii ani şi problemele din segmentul poliţelor auto obligatorii au fost două dintre elementele atent urmărite de autoritatea de supraveghere financiară de la Viena, a declarat Peter Braumuller, directorul departamentului de asigurări din cadrul autorităţii de supraveghere a serviciilor financiare din Austria. "Companiile austriece au o expunere importantă pe piaţa românească şi sigur că ne-am uitat atent la pierderile înregistrate de subsidiarele lor. Poţi să ai pierderi timp de doi-trei ani din cauza unui mediu dificil, dar dacă acestea merg la nesfârşit trebuie analizat modelul de business şi managementul companiilor", a declarat Braumuller prezent ieri la Bucureşti pentru a discuta cu ASF stadiul implementării pe piaţa locală a noilor standarde de solvabilitate Solvency II.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb