REVISTA PRESEI 26.07.2013

F. A.
Revista Presei / 26 iulie 2013

ADEVARUL

Pro TV joacă tare: le cere bani cabliştilor. Se va scumpi factura?

Pentru a-şi revigora încasările, liderul pieţei de televiziune a decis să iasă din grila de posturi retransmise gratuit de cablişti. Constrânşi de presiunea clienţilor, operatorii vor scoate banii din buzunar. După aproape 18 ani de existenţă a postului Pro TV, fondat de Adrian Sârbu, liderul pieţei de televiziune vine cu o nouă premieră: a înştiinţat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că, începând cu 23 iulie, iese din grila must-carry. În această grilă sunt incluse primele 20% din posturile cu cea mai mare audienţă, care sunt libere la retransmisie. Practic, acum, companiile de cablu trebuie să ceară acordul Pro TV pentru a retransmite postul şi, bineînţeles, să plătească. "Vă rugăm să dispuneţi comunicarea publică a renunţării la regimul must-carry pentru serviciul de programe", spune Pro TV în adresa către CNA.

Cum s-a produs accidentul feroviar din Spania, soldat cu cel puţin 78 de morţi şi 143 de răniţi

Spania îmbracă haine de doliu după cea mai mare catastrofă feroviară din ultimii 70 de ani, care s-a produs miercuri seară. Cel puţin 80 de persoane au murit şi alte 143 au fost rănite după ce un tren de călători, care circula cu mai mult decât dublul vitezei permise pe ruta Madrid - Ferrol (în regiunea Galiţia), a deraiat la periferia oraşului Santiago de Compostela. Trenul Alvia de mare viteză, la bordul căruia se aflau 218 pasageri şi patru angajaţi ai companiei feroviare Renfe, gonea, potrivit declaraţiilor făcute chiar de conductor, cu aproximativ 190 km/h pe un tronson unde limita era de 80 km/h. Înregistrările camerelor de supraveghere arată cum trenul intră într-o curbă, având viteză mare, iar câteva vagoane se desprind de pe şine, după care garnitura se răstoarnă, iar cea de-a doua locomotivă ia foc.

Bogaţii lumii vor consuma caviar de Satu Mare

În satul Adrian, judeţul Satu Mare, un investitor sătmărean a creat o adevărată comoară: o bază genetică pentru sturioni- cea mai valoroasă specie de peşte, care produce celebrele icre negre şi care, după ce a supravieţuit peste 200 de milioane de ani tuturor catastrofelor naturale, este azi ameninţată de mâna omului prin pecuitul excesiv practicat în ultimii ani în România. "Responsabilul" acestei mine de aur este Ioan Ghere. De aici vor pleca, spre mesele bogaţilor din întreaga lume, celebrul caviar, acele icre negre delicioase, extrem de scumpe. Pentru o sută de grame preţul ajunge şi la 50 de euro, dar şi la 500 de euro, la şeici, o nimica toată pentru bogătaşi, însă o avere pentru oamenii de rând.

ADMITERE FACULTATE 2013 Premieră la ASE: o nouă sesiune de admitere după ce nu s-au ocupat nici locurile fără taxă

Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti va organiza o a doua sesiune de admitere fiindcă nu s-au înscris destui candidaţi la sesiunea care s-a încheiat joi, astfel încât să fie ocupate toate locurile de la buget şi taxă, spun reprezentanţii universităţii. Mai mult, anul acesta au rămas libere chiar şi o parte din locurile bugetate de stat. "Este clar că nu se ocupă toate locurile la buget şi taxă anul acesta, motiv pentru care vom organiza o a doua admitere. Vineri se va decide exact calendarul celei de-a doua sesiuni, care va avea loc în august şi septembrie", au precizat reprezentanţii ASE. Academia nu a mai organizat examen de admitere de trei ani , iar ultima dată când a avut loc, în 2010, toate locurile de la buget s-au ocupat din prima sesiune. În ultimii ani, a doua sesiune a fost organizată numai pentru locurile de la taxă, însă, anul acesta, vor trebui ocupate şi restul locurilor de la buget.

Preşedintele portughez numeşte un nou guvern

Un nou cabinet ministerial a fost numit în Portugalia, după ce preşedintele a aprobat schimbările propuse de coaliţia de guvernământ, inclusiv numirea liderului Paulo Portas în funcţia de vicepremier. Preşedintele Anibal Cavaco Silvo a susţinut coaliţia fragilă de centru-dreapta condusă de premierul Pedro Passos Coelho, în încercarea de a evita varianta alegerilor anticipate, vehiculată tot mai des în mijlocul crizei politice care a lovit ţara în ultimele trei săptămâni. Paulo Portas a vrut să demisioneze din cauza disputelor despre măsurile de austeritate pe care Portugalia a fost nevoită să le aplice pentru a ieşi din gravele probleme economice din ultimii ani. El a fost convins să rămână în guvern, în funcţia de vicepremier, pentru a coordona discuţiile Lisabonei cu UE şi FMI. Preşedintele Cavaco Silva speră că remanierea guvernului va salva scena politică din Portugalia, şi va rezista până la viitoarele alegeri legislative.

Deficit bugetar de 6,7 miliarde de lei, adică 1% din PIB, în primele şase luni din 2013

Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat primul semestru al anului s-a încheiat cu un deficit de 6,63 miliarde de lei, respectiv 1,06 % din PIB (faţă de 6,79 miliarde de lei, respectiv 1,16% din PIB realizat la aceeaşi dată a anului precedent), se arată într-o notă privind execuţia bugetară pe iunie şi primele şase luni din 2013, publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor. Potrivit Ministerului Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de aproximativ 97,5 miliarde de lei, reprezentând 15,6% din PIB, au fost cu 4,8% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 104,2 miliarde de lei, reprezentând 16,7% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Statul vrea 600 de milioane de euro din vânzarea a 15% din Romgaz. Listarea va fi duală, se analizează Londra sau Varşovia

Autorităţile vor să obţină 600 milioane euro din vânzarea pe bursă a 15% din acţiunile producătorului Romgaz în luna noiembrie, compania urmând să fie listată atât pe bursa de la Bucureşti cât şi una dintre opţiunile Londra sau Varşovia. "În noiembrie suntem hotărâţi să lansăm listarea Romgaz. Lucrurile sunt ceva mai simple, pentru că pe piaţa de capital este percepută ca un foarte bun plasament. Suma de 600 milioane de euro pentru 15% este puţin cam mare pentru posibilităţile pieţei de capital, de aceea analizăm o listare duală, la BVB şi alternativă fie la Londra, fie la Varşovia", a spus Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului de Energie. Dacă s-ar alege Londra, atunci listarea ar trebui să se realizeze prin intermediul unor instrumente specifice, în timp ce compania ar fi mai puţin vizibilă, din cauza avalanşei de listări energetice şi a mărimii de ansamblu a pieţei londoneze de capital. În schimb, Dumitraşcu spune că Romgaz ar putea să intre în indicele bursei de la Varşovia, ceea ce i-ar da astfel vizibilitate.

CURENTUL

Corlăţean dă apă la moara secesionismului maghiar pe model kosovar

Titus Corlatean a anunţat că România, care deţine preşedinţia Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP), va invita Kosovo la reuniunile SEECP, precizând ritos că "România a avut o poziţie constructivă adoptată în ultimele luni de către actualul Guvern". Poziţia constructivă adoptată de Ponta şi guvernul de maimuţici ale lui Iliescu şi Voiculescu este de tip capră. Capră pentru extremismul maghiar, pentru secesesionismul şi irededentismul promovate pe toate căile posibile, atât de liderii maghiari din România cât şi de autorităţile de la Budapesta. În data de 4 iunie 2013, premierul Victor Ponta s-a pronunţat, "în nume propriu", pentru recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, dând apă la moară secesioniştilor din Scoţia, Catalonia, Flandra, Corsica, Italia, Taiwan sau Republica Turcă a Ciprului de Nord şi, desigur, UDMR-ului şi formaţiunilor conexe.

Mulţumim USL! Preţul la gaze creşte din nou în luna octombrie

Preţul gazelor naturale va avea o creştere de 2-3% pentru consumatorii noncasnici de la 1 octombrie, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Niculae Havrileţ, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). "În sectorul gazelor naturale, cantităţile consumate anual de România nu pot fi asigurate din producţia proprie, o parte din consum se asigură prin import. Import dintr-o sursă unică care stabileşte preţurile unilateral. Liberalizarea preţului la gaze naturale urmăreşte asigurarea convergenţei dintre preţul gazelor din intern cu cel din extern. Aici am avut o evoluţie favorabilă. Această scădere a consumului industrial, de câteva procente, a permis reducerea importului", a spus Havrileţ. 

Potrivit acestuia, reducându-se importul, presiunea pe preţul final care ar fi trebuit să fie înregistrată ca urmare a aplicării calendarelor nu s-a mai văzut aşa cum era anticipat.

CURIERUL NATIONAL

Se caută strategie energetică... de import

Ministerul Economiei vrea să organizeze o licitaţie în urma căreia să desemneze firma care va elabora noua strategie energetică naţională. Caietul de sarcini ar putea fi însă cu dedicaţie, având în vedere că se va menţiona în mod expres cerinţa ca participanţii să mai fi întocmit un asemenea plan. Fără a mai putea contoriza câte tentative de elaborare a unei strategii energetice mai mult sau mai puţin coerente au existat, având în vedere multitudinea de astfel de proiecte din ultimii ani, subliniem "eforturile" depuse, din nou, de Ministerul Economiei în acest sens, cu precizarea că această ultimă încercare pare cel puţin ciudată.

Victor Ponta: Dacă CSAT nu avizează privatizarea CFR Marfă, nu facem privatizarea

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că dacă CSAT nu va aviza privatizarea companiei CFR Marfă, atunci întreaga operaţiune de vânzare va fi anulată, potrivit Mediafax. "O să-l convoace preşedintele. Nu vreau să uzurp vreuna din atribuţiile domniei sale. Dacă nu are competenţă CSAT-ul, dacă a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are preşedintele nicio atribuţie despre CFR atunci, aşa pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul oficial, instituţional să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte", a mai spus Ponta.

Agenţiile de rating continuă să sancţioneze ţările din zona euro. 14 dintre ţările zonei euro ar putea fi declasate de agenţiile de rating pe termen mediu, cazul Spaniei fiind cel mai preocupant

Degradarea ratingului Italiei (la 9 iulie de către S&P), apoi a Franţei (la 12 iulie de către Fitch) au readus în memorie amintiri deloc îmbucurătoare investitorilor. Este adevărat, nu au mai fost urmate de reacţii pe pieţele de capital deoarece degradările erau anticipate. Le-au reamintit însă investitorilor că noi posible degradări ale ratingurilor nu sunt de evitat. În momentul de faţă, ratingurile a 14 ţări ale zonei euro sunt expuse pericolului de a fi degradate de cel puţin una dintre agenţiile de rating. Belgia, Italia şi Spania sunt candidatele cele mai probabile a fi degradate în viitorul apropiat, afirmă operatori de pe pieţele de capital citaţi de analiştii de la "Les Echos". Solvabilitatea ţărilor europene s-a diminuat considerabil în ultimii ani, constată analiştii de la ziarul menţionat.

Compania Vulcan are datorii de 193 milioane lei

Compania Vulcan, aflată în insolvenţă din luna mai a.c., are datorii totale de 193 mil. lei către 230 de creditori, se arată în raportul privind cauzele insolvenţei, depus de Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, la Tribunalul Bucureşti şi postat pe site-ul companiei. Potrivit acestuia, cel mai mare creditor al companiei este BCR, care are de încasat 78 mil. lei în contul unor împrumuturi pe termen lung şi scurt, plus dobânzile aferente, urmat de ANAF cu 46 mil. lei şi Grup Energetic Tender, principalul acţionar al Vulcan SA, cu 9,7 mil. lei.

Companiile ar putea avea la dispoziţie lichidităţi de 3.700 de miliarde de euro

Condiţiile economice dificile pun presiune pe companii să îşi gestioneze lichidităţile cât mai eficient posibil. Dacă vor fi capabile să ia măsuri de eficientizare a managementului lichidităţilor, companiile ar putea elibera sume impresionante din capitalul lor. În vreme ce strategiile de creştere rămân vitale pentru companii, capitalul de lucru şi gestionarea lichidităţii au devenit de asemenea priorităţi. Capitalul de lucru al companiilor a crescut cu aproape 2% la nivel global, arată o analiză recentă PwC care indică faptul că dacă societăţile ar gestiona capitalul de lucru mai eficient, acestea ar putea dispune de lichidităţi suplimentare de 3.700 de miliarde de euro. Acest lucru echivalează cu 11% din cifra de afaceri medie a unei companii.

EVENIMENTUL ZILEI

Secretele unei înlocuiri din funcţie la Interne

În miezul unor evenimente politice puternice, o schimbare la vârful Ministerului de Interne a trecut neobservată. Ştirea nu a generat talk-show-uri tv şi nici articole ample în ziare, deşi ar fi meritat. De mai multe luni, în minister e fierbere, iar "pârele" erau servite unor oameni de presă prin tot felul de canale. Răzbunarea şi dezinformarea, prin orice mijloace, reveniseră în sânul instituţiei, după ani mulţi de acalmie. E vorba de ştirea cu secretarul de stat de la Interne, chestorul Anghel Andreescu, înlocuit de premierul Victor Ponta, pe 24 iulie, cu chestorul de poliţie Florea Oprea, fost adjunct al şefului IGPR. Trebuie precizat că, oficial, chestorul general (r) dr. Anghel Andreescu a fost eliberat din funcţie la cererea lui. De ce ar fi făcut acest lucru un şef care, în dimineaţa aceleaşi zile, participase, jovial, la festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 149 de ani de existenţă a Poliţiei de Frontieră, o instituţie de care era extrem de ataşat?

Cum (nu) coabitează Victor Ponta

Premierul arată cu degetul spre Cotroceni de fiecare dată când între el şi preşedinte intervine o neînţelegere, acuzând încălcarea pactului. O analiză a EVZ arată că Ponta a încălcat de multe ori acordul. În repetate rânduri, Ponta a încălcat principiul conform căruia trebuie să respecte instituţiile fundamentale ale statului. S-a încăpăţânat să-l ţină pe Relu Fenechiu în Guvern, deşi acesta avea probleme cu Justiţia. Mai mult, cu doar câteva ore înainte ca magistraţii de la Înalta Curte să se pronunţe în dosarul de corupţie al lui Fenechiu, Ponta declara public: "O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat". Apoi a insistat ca Ovidiu Silaghi, propus de liberali în locul lui Fenechiu, să fie numit la Transporturi deşi acesta avea o problemă cu ANI care nu fusese pe deplin lămurită. Deşi în acord atribuţiile celor premierului şi ale preşedintelui sunt trecute foarte clar separate, Ponta a uitat că politica externă este atributul preşedintelui.

Victor Ponta vrea ca noua lege a salarizării să intre în vigoare anul acesta. "Un salariu minim, probabil de 1.000 de lei"

Prezent la Sibiu, premierul a declarat că vrea să modifice Legea salarizării chiar de anul acesta, printre modificări numărându-se introducerea unui "salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim". "Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională - şapte la sută din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali - să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte - primărie, CJ, minister - să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează", a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta.

Afacere păguboasă! Statul vrea pe Romtelecom cât câştigă într-un singur an

Vânzarea uneia din cele mai bune companii în care statul este acţionar ar putea avea ca motiv nevoia acută de bani la buget. Executivul vrea să vândă participaţia statului de 46% la Romtelecom. Decizia a luat prin surprindere unii analişti, care consideră compania una dintre cele mai bune investiţii ale statului. "Apartenenţa la un mare grup, Deutsche Telekom, restructurarea prin care a trecut, devenind în doar câţiva ani un furnizor complet de telefonie şi date, fac din Romtelecom una din cele mai bune investiţii", a comentat pentru EVZ un specialist telecom. Decizia poate avea două motive. "Fie este o condiţie care vine din partea acţionarului majoritar, Deutsche Telekom, fie statul are nevoie acută de bani. Nu este exclus ca acţionarul majoritar să fi cerut statului să contribuie la investiţiile în companie, efort prea mare pentru buget", este de părere acesta.

JURNALUL NATIONAL

Atac fără precedent la libertatea presei. Dictatura DNA: Postul tv Antena 3, urmărit penal pentru ştiri şi spoturi publicitare!

Instituţia condusă de Laura Codruţa Kovessi trece dincolo de linia roşie: extinde urmărirea penală împotriva Antenei 3 într-un caz în care postul tv nu are nici o legătură. După ce am semnalat şantajul politic exercitat asupra Grupului INTACT şi acţiunile sistematice de hărţuire a trustului de presă şi a unor entităţi editoriale, acum, procurorii DNA se îndreaptă cu prigoana şi asupra Antenei 3. Postul de ştiri care şi-a câştigat stima şi aprecierea milioanelor de telespectatori pentru atitudinea tranşantă a emisiunilor şi a realizatorilor faţă de abuzurile regimului Băsescu se vede târât de procurorii DNA într-un dosar fabricat de şantaj. Ura nedisimulată a lui Băsescu Traian faţă de Antena 3 a devenit pentru uneltele din instituţiile băsiste un ordin de luptă tradus prin măsuri specifice de presiune şi intimidare.

4 din 5 tineri vor sa plece peste hotare pentru mai multi bani

Contextul economic actual ii determina pe din ce in ce mai multi tineri sa isi doreasca un loc de munca in afara granitelor. Un studiu realizat de SmartDreamers arata ca 4 din 5 tineri vor sa plece peste hotare pentru mai multi bani, in pofida faptului ca premierul Victor Ponta este convins ca nu mai exista in acest moment un numar semnificativ de cetateni romani care vor sa mearga sa munceasca in strainatate. Astfel, studiul releva ca 78% dintre tineri sunt determinati sa plece peste hotare din mai multe motive: fie pentru a-si mari veniturile, fie pentru a face diverse achizitii de bunuri sau chiar pentru a investi intr-o afacere.

NATIONAL

O mutare in Guvern care multumeste pe toata lumea: Liviu Dragnea cade penal, Gabi Oprea urca pe val!

De atata amar de vreme, Liviu Dragnea a trait pandind in fiecare clipa ca nu cumva sa-si mai ia vreun "capac" din partea Cotrocenilor. Si uite ca, asa cum se intampla indeobste in viata, de ce i-a fost frica nu a scapat, numai ca o pateste de unde se astepta mai putin. Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, este o chestiune doar de timp pana ce vicepremierul va fi "zburat" din Guvern. Iar remanierea cu japca va fi una penala, Liviu Dragnea urmand sa fie trimis in judecata in scurt timp, se pare chiar ca in mai multe spete. Inlocuitorul lui Dragnea, care se pare ca va fi nimeni altul decat Gabriel Oprea, sa fi invatat ceva din lectia acestuia si sa acorde o cu totul alta atentie sustinerii dezvoltarii viitoarelor regiuni. Iar remanierea, care se va face musai cu explicatii publice despre cererile exprese ale Bruxelles-ului in acest sens

Orban il trimite la gara pe Ponta

Decizia premierului Victor Ponta de a cere avizul CSAT pe privatizarea CFR Marfa a starnit critici chiar in interiorul USL. Asa cum era de asteptat, gestul sefului Executivului a fost ironizat de adversarii sai politici. Corului de contestatari i s-a alaturat insa si liberalul Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, care a afirmat ca anuntul lui Victor Ponta "suna a tara sud-americana, sub regim autoritar, dupa o lovitura de stat militara". "In mod normal, ar trebui sa iau apararea Guvernului, dar aici spun cateva lucruri. Unu: Guvernul are tangenta cu privatizarea, conform legii, atunci cand decide strategia de privatizare. In rest, este treaba proprietarului, a ministrului Transporturilor. Deci, in mod normal, odata ce se indeplinesc conditiile care s-au stabilit la licitatie, se vireaza suma de bani, trebuie incheiat contractul. Nu mai trebuie nicio hotarare de Guvern", a precizat Orban, subliniind ca privatizarea nu este treaba CSAT-ului.

Baronii USL, atentat la Legea ANI

Liberalii si social-democratii au pus gand rau Agentiei Nationale de Integritate. De teama sa nu-si piarda mandatul, dupa ce au fost declarati in bloc incompatibili, primarii si sefii de CJ cer cu insistenta modificarea legii ANI. Elanul inspectorilor de integritate a bagat spaima in baronii locali. "Am cerut sa avem o noua lege a ANI si speram sa o avem. (...) Acum daca se considera incompatibil ca un Consiliu Judetean te desemneaza pe tine presedinte, vicepresedinte, consilier sa faci parte din AGA si asta este o incompatibilitate, mi se pare o enormitate in intelegerea legii si in abordarea ei", a declarat pentru gandul.info presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot. La randul sau, seful CJ Mures, Ciprian Dobre, a afirmat ca "este irational sa convingi pe oricine ca primarul sau presedintele CJ este in incompatibilitate cu sine".

PUTEREA

Creditele ipotecare, inaccesibile din cauza comisioanelor

Piaţa imobiliarelor va avea de suferit odată cu terminarea fondurilor pentru programul "Prima Casă", întrucât persoanele care vor dori să-şi cumpere o locuinţă vor fi nevoite să acceseze creditele imobiliare standard prezente în portofoliul băncilor. Problemele vor apărea în momentul în care clientul va afla că un credit ipotecar obişnuit, spre deosebire de unul "Prima Casă", are costuri uriaşe ataşate. Costurile ataşate unui credit imobiliar standard, care vor trebui luate în calcul de posibilii clienţi bancari, includ comisionul de analiză a dosarului de credit, comisionul de administrare, costul de evaluare a locuinţei şi comisionul lunar de administrare a împrumutului. Toate acestea se ridică în final la sume ameţitoare, care descurajează pe oricine ar dori să-şi cumpere o locuinţă. Astfel, în cazul unui credit imobiliar oferit de BRD, clientul va plăti 1.000 de lei comision de analiză în cazul unui împrumut în lei sau 400 de euro/dolari în cazul unui împrumut în valută.

Sindicaliştii din RATB şi Metrorex ameninţă cu grevă generală

Sindicaliştii din RATB şi Metrorex spun că vor declanşa greva generală, dacă primarul Sorin Oprescu, respectiv Ministerul Transporturilor (MT) nu vor aloca mai mulţi bani pentru transportul public. Reprezentanţii angajaţilor de la metrou vor indexarea salariilor cu 4%. Sindicaliştii din RATB spun că Regia este subfinanţată de Primăria Capitalei, riscând să ajungă în colaps. Capitala ar putea fi "paralizată", dacă angajaţii de la metrou şi de la RATB vor intra în grevă, după cum avertizează sindicaliştii. Preşedintele Uniunii Sindicatelor de la Metrou, Ion Rădoi, spune că, în cazul în care Ministerul Transporturilor nu va accepta ca salariile angajaţilor de la Metrorex să fie indexate cu rata anuală a inflaţiei, 83% dintre oameni şi-au dat acordul să declanşeze greva generală.

Salariile de la Apărare: 121 de de angajaţi ai MAPN au salarii mai mari ca ministrul Duşa

Ministerul Apărării Naţionale a publicat pe site un tabel cu veniturile pe luna iulie ale angajaţilor din aparatul central al instituţiei, în care ministrul Mircea Duşa este al 122-lea în tabel în ierarhia salariilor. Acesta are un venit lunar ce depăşeşte cu puţin 5.000 de lei, în timp ce alţi subordonaţi de ai săi au salarii aproape duble, întrucât cel mai mare salariu de la Apărare îl are un ofiţer care câştigă 12.107 lei lunar. Documentul este disponibil pe site-ul ministerului şi cuprinde în 48 de pagini, salariile a 2.874 de angajaţi ai instituţiei, pe diferite grade: ofiţeri, subofiţeri, ministru, secretar general, civili. Cele mai mari salarii din minister le primesc doi ofiţeri, care au salarii de 12.107 lei, respectiv, 11.040 lei, în timp ce salariul ministrului Mircea Duşa este de 5.361 lei.

ROMANIA LIBERA

DNA. În luna martie, judecătoarele Viorica Dinu şi Antonella Costache au fost prinse în flagrant în timp ce primeau mită. 30 de magistraţi? Cât de influentă era reţeaua şpăgii de la Tribunalul Bucureşti

In dosarul judecătoarelor Antonella Costache şi Viorica Dinu, de la Tribunalul Bucureşti, trimise în judecată în arest preventiv pentru corupţie, apar numele a circa 30 de judecători la care, între anii 2011-2013 ar fi intervenit, contra cost, intermediarii de eliberări din arestul preventiv sau de obţinere a unor pedepse mici şi chiar de achitări. Din reţea făceau parte, pe lângă cele două judecătoare, mai mulţi avocaţi şi alţi judecători, împotriva cărora încă nu s-au pus în mişcare acţiuni penale, dar au fost făcute disjungeri pentru continuarea cercetărilor din dosarul principal trimis în judecată. Surse judiciare spun că în vizorul procurorilor DNA ar fi circa 30 de magistraţi, însă de la suspiciune la obţinere de probe concrete e mare distanţă, iar inculparea şi trimiterea în judecată se pot face numai dacă se obţin probe solide.

Cum dispare sub ochii noştri o ramură a poporului român

Sub cerul albastru al Croaţiei se consumă ultimul act din tragedia unei întregi ramuri a poporului român. Comunitatea istro-română este pe cale de dispariţie şi nici autorităţile române, nici cele croate nu au găsit vreo soluţie pentru a salva această ramură a latinităţii. Chiar dacă, în ultimul deceniu, autorităţile croate au luat măsuri pentru a proteja această comunitate care trăieşte în Peninsula Istria, iar istro-românii sunt recunoscuţi drept minoritate naţională în Croaţia, aceste măsuri nu pot compensa deceniile de asimilare forţată din perioada interbelică, în care cea mai mare parte a Peninsulei Istria aparţinea Italiei, ori în perioada iugoslavă, când interesele istro-românilor au fost sacrificate. Potrivit unui recensământ croat din anul 2001, în Istria mai existau doar 48 de persoane care vorbeau dialectul istro-român al limbii române. Însă statistici neoficiale arată că numărul probabil al membrilor acestei ramuri izolate a poporului român ar fi de circa 2.000 de persoane. Istro-românii se denumesc pe ei înşişi romeni, româri sau romeri. Ei sunt singura ramură a poporulului român care este sută la sută catolică.

Preţul oţelului va începe să crească

Piaţa oţelului este caracterizată, în continuare, de semnele evidente ale crizei economice, în primul rând de o cerere redusă de laminate, în special în Europa, dar se întrevăd semne de redresare. Potrivit directorului general al combinatului ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, la nivelul întregii Europe, cererea este cu 25% mai redusă decât aceea din 2007, anul dinaintea producerii crizei economice. Dar, în ultimul timp, este evident şi faptul că lucrurile încep să se schimbe şi că acest nivel al preţurilor produselor finite versus preţurile materiilor prime, nu este sustenabil. Potrivit lui Ribo, preţurile produselor finite au atins cel mai scăzut nivel şi vor începe să crească, fiind sesizabile astfel de evoluţii în Turcia, în România şi în alte ţări pe ale căror pieţe operează combinatul de la Galaţi.

ZIARUL FINANCIAR

Deutsche Bank închiriază birouri în Bucureşti pentru un centru de servicii cu 1.000 de angajaţi

Grupul german cu active de 2.000 mld. euro ar putea ajunge într-un an la 1.000 de angajaţi într-un centru de operaţiuni de back office. Gigantul bancar Deutsche Bank, fost pretendent la privatizarea BCR în 2005, este de mai multe luni în căutarea unui sediu de birouri în Bucureşti în vederea deschiderii unui centru de servicii de suport şi procesare pentru diferite subsidiare ale grupului cu anvergură globală, perfectarea unei tranzacţii fiind aşteptată în perioada imediat următoare, potrivit unor informaţii de pe piaţa imobiliară, bancară şi de HR. Chiar dacă nu este vorba - cel puţin deocamdată - despre extinderea ofertei de servicii bancare a Deutsche Bank pentru piaţa locală, proiectul de outsourcing al puternicei bănci germane reprezintă un adevărat eveniment şi marchează transformarea României într-un hub de back office, servicii de call-center şi procesare de carduri pentru mari grupuri bancare europene.

Nici nu vă daţi seama ce repede se va termina petrecerea

Creşterea economică mai mare decât aşteptările pe primul semestru al acestui an, estimată la 2,2%, a indus o letargie pentru actualul cabinet. Deşi a venit pe un val uriaş de contestare a abuzurilor cheltuielilor guvernului anterior, de un an şi trei luni de când este la putere acţiunile de transparentizare şi eficientizare administrativă au intrat într-un con de umbră. "Dacă nu făceam acum această tăiere, cu FMI-ul la uşă, scăpam cel mai bun prilej pentru a restructura statul", a spus într-un cerc de apropiaţi preşedintele Traian Băsescu în mai 2010, imediat după ce anunţase tăierea cu 25% a tuturor salariilor din administraţia publică. Este adevărat că mişcarea de atunci, însoţită şi de creşterea brutală a TVA, a provocat prăbuşirea consumului şi economia încă nu a reuşit să-şi revină din acel şoc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb