FINANCIAL TIMES
• Zona euro începe să iasă din recesiune
În cele din urmă, zona euro pare să iasă din cea mai gravă recesiune din istoria sa.
Mâine vor fi publicate cifrele preliminare privind evoluţia PIB-ului regiunii în trimestrul al doilea, care, potrivit aşteptărilor, vor arăta că economia blocului monetar a crescut cu 0,2% comparativ cu primul trimestru, potrivit unui sondaj Bloomberg.
• Citaţii pentru depozitele de metale, în cadrul unei anchete din SUA
Autoritatea de reglementare a tranzacţiilor cu materii prime din SUA a citat companii precum Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi Glencore, în cadrul anchetei privind industria de depozitare a metalelor. Citaţiile vin pe fondul unor critici lansate în SUA cu privire la activităţile băncilor pe pieţele materiilor prime.
• Freddie Mac alocă 2 miliarde dolari extinderii cotei de piaţă
Freddie Mac, compania americană de finanţare ipotecară salvată de stat, cheltuie sute de milioane de dolari pe an pentru creşterea cotei de piaţă faţă de Fannie Mae, spun surse apropiate situaţiei. Amploarea plăţilor compensatorii către iniţiatorii de împrumuturi - estimată de Deutsche Bank la peste 2 miliarde dolari din 2008 - a determinat Trezoreria Statelor Unite să facă presiuni pentru modificarea modului în care compania vinde credite către investitori.
WALL STREET JOURNAL
• Exporturile de articole de lux stimulează industria auto din Marea Britanie
Cererea tot mai mare pentru Jaguar, Bentley şi limuzinele de lux Rolls-Royce susţine redersarea industriei auto britanice. Cererea globală de automobile scumpe şi SUV-uri produse în Marea Britanie şi-a revenit puternic de când companiile de profil au noi proprietari, în majoritate non-britanici, care au revitalizat brandurile prin investiţii de miliarde de dolari.
• Dole Food acceptă oferta de preluare de 1,2 miliarde dolari
Producătorul de fructe şi legume Dole Food Co. a acceptat să fie cumpărat de preşedintele său, David Murdock, în schimbul unei oferte îmbunătăţite de 1,2 miliarde dolari în numerar.
• ThyssenKrupp regândeşte planul de înstrăinare a diviziei din America
ThyssenKrupp AG ia în calcul să-şi păstreze divizia neprofitabilă din Brazilia, ceea ce reprezintă o nouă întorsătură în procesul prin care conglomeratul industrial german vrea să renunţe la America Steel, conform unor surse apropiate situaţiei.
NEW YORK TIMES
• Profitul E.ON scade din cauza cererii slabe
Producătorul german de utilităţi E.ON şi-a redus cu 22% profitul net în trimestrul al doilea, din cauza cererii slabe de electricitate din Europa.
Câştigul net al companiei a fost de 919 milioane de euro în perioada analizată, faţă de 1,18 miliarde euro în intervalul aprilie-iunie 2012.
• Câştigul OMV, în declin
Grupul petrolier austriac OMV a raportat un declin peste aşteptări pentru trimestrul al doilea, ca urmare a reducerii vânzărilor, respectiv a preţurilor de pe piaţa de profil.
OMV a avut un profit operaţional de 733 milioane de euro, mai mic cu 15% faţă de anul anterior.
• Preşedintele Times a vândut o parte din deţinerea sa
Arthur O. Sulzberger Jr., preşedintele companiei The New York Times, a înstrăinat 50.000 de acţiuni ale societăţii săptămâna trecută, la numai o zi după ce declara că publicaţia cu acelaşi nume nu este de vânzare.