Lumea medicală se ocupă, din fericire, şi cu altceva decât combaterea pandemiei de coronavirus. O veste foarte bună pentru bolnavii cronici de inimă vine din SUA. Un prim pas foarte important în ceea ce priveşte transplanturile de la animale donatoare la om a fost făcut deja. Chirurgii au realizat primul transplant de succes al unei inimi de porc în corp uman, după ce Food and Drug Administration a acordat autorizaţie de urgenţă, în ajunul anului nou, pentru ca un bărbat în vârstă de 57 de ani să primească o inimă de porc modificată genetic. Bărbatul, David Bennett, se simt bine, potrivit University of Maryland, care a spus că este posibil ca această operaţie să deschidă o nouă cale pentru cei care se confruntă cu sistemul de donare suprasolicitat. Bennett era considerat ineligibil pentru un transplant de inimă convenţional, a fost spitalizat şase săptămâni cu o aritmie care îi punea viaţa în pericol şi a fost contectat la un aparat bypass inimă-plămân, potrivit University of Maryland Medical Center. Dr. Bartley Griffith, medicul care a operat, a descris transplantul ca o intervenţie chirurgicală inovatoare: "Pur şi simplu nu există suficiente inimi donate de oameni pentru a ajunge pe lunga listă de potenţiali destinatari. Continuăm precaut, dar suntem optimişti că această operaţie în premieră în lume va oferi o opţiune importantă pentru pacienţi în viitor". Griffith şi dr. Muhammad M. Mohiuddin, profesor de chirurgie la University of Maryland School of Medicine, au petrecut cinci ani pentru a perfecţiona tehnicile de transplant a inimilor de porc. Bennett va continua să fie monitorizat săptămânile viitoare, însă la trei zile de la operaţie se simte bine. "Fie mor, fie fac transplantul ăsta. Vreau să trăiesc", a spus el înainte de operaţie, conform spitalului. Ţesuturile de porc şi vacă au fost folosite cu succes pentru înlocuirea valvelor, potrivit Harvard University Medical School. Aceste valve rezistă aproximativ 15 ani şi nu e nevoie de administrarea de medicamente anti-coagulante, spre deosebire de cazul valvelor mecanice, care pot rezista mult mai mult timp. Anul trecut, cercetătorii de la New York University Langone Health au putut ataşa temporar un rinichi de porc unei femei decedate.
Xenotransplanturile, termen folosit pentru transplanturile de la o specie non-umană la oameni, au fost cercetate după ce solicitarea de organe a crescut. Despre acest lucru se vorbeşte de mai bine de 30 de ani, dar cercetările au avansat destul de greu.