Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, sunt aşteptate astăzi

S.B.
Miscellanea / 30 iunie 2022

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, sunt aşteptate astăzi

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate joi. Înainte de contestaţii, 82,3 dintre candidaţii care au susţinut examenul au obţinut medii peste 5, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmând că este vorba despre "un maxim absolut", informează news.ro.

Un număr de 155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii Evaluării Naţionale, iar examenul a început în 14 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. În 16 iunie s-a desfăşurat proba la Matematică, iar în 17 iunie cea la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate s-au afişat în 23 iunie, iar joi urmează să fie anunţate cele finale, după soluţionarea contestaţiilor. De altfel, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este aşteptat să facă declaraţii pe această temă, începând cu ora 10.00.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

În 23 iunie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirma, despre rezultatele la Evaluarea Naţională, că numărul mediilor peste 5 este la un maxim absolut, în raport cu ultimii 10 ani. El preciza că este vorba de 82,3%, mai exact de 122.166 de elevi care au luat medii peste 5 anul acesta, înainte de contestaţii. Prezenţa la evaluarea naţională a fost de 95,5%, spunea ministrul, arătând că din rezultate se confirmă slaba calitate a educaţiei în mediul rural.

"La modul general, Evaluarea naţională a fost organizată, anul acesta, mai bine decât anul trecut, şi nu mă refer la alţi ani ci la un an în care tot eu am fost ministrul care a organizat Evaluarea. Mult mai bine decât anul trecut", afirma ministrul, arătând că au fost mult mai puţine incidente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb