Rezultatul negocierilor La care nu se negociază Nimic

Desigur, despre întîlnirea care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă este vorba, cea dintre Statele Unite şi Rusia. Toată lumea a aşteptat să vadă care este formula mult aşteptatei "resetări". Rezultat: ZERO! Aoleooo...a eşuat negocierea? Staţi liniştiţi, nici vorbă. Negocierea nici măcar nu a avut loc! Dar, ce a avut loc? Doar un jalnic exerciţiu de propagandă. Un fel de: cum să îţi arunci cît mai artistic gunoiul peste gard, în curtea vecinului, în văzul întregului cartier. Aşa...ca să ştie fiecare şi oricine cu cine are de a face. În mod evident, într-un astfel de "joc" nici una dintre părţi nu are nevoie şi nici nu este dispusă să asculte ceea ce susţine, comentează sau bombăne cealaltă parte. Important este doar "să îşi facă numărul".

Rusia l-a executat fără greşeală. A cerut imperativ ca înainte de orice discuţie sau negociere cu privire la "situaţia din Ucraina" Statele Unite să accepte şi să admită, să recunoască necondiţionat că Ucraina nu va fi niciodată membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. A cerut ca Rusiei să îi fie recunoscut oficial statutul de "putere protectoare" într-o zonă de influenţă care cuprinde teritoriile tuturor statelor foste membre ale Uniunii Sovietice, cu excepţia remarcabilă şi admisă a Statelor Baltice. A cerut crearea de facto a unei zone tampon între "spaţiul vital" al Rusiei şi vecinătatea Occidentului, spaţiu în care prezenţa militară a NATO şi/sau a Statelor Unite, trupe sau instalaţii, să fie zero. Acest spaţiu, în extensia lui europeană, vizează ţări precum România, Statele Baltice, Bulgaria, Polonia şi, desigur, Ucraina. A cerut ca Statele Unite şi celelalte state occidentale, anterior oricărui proces de negociere să ridice sancţiunile dictate împotriva Rusiei. Cam... atît!!!

Partea americană a fost mult mai modestă, mulţumindu-se să ia, unul cîte unul, punctele de poziţionare ale Rusiei şi să le arunce cît colo, la lada de gunoi. Pe care...! Rusia nu va avea niciodată drept de veto, nici măcar de vot, în privinţa viitoarelor etape de lărgire a NATO, iar acest lucru este valabil şi pentru Ucraina. Rusia nu are nici un drept să ceară eliminarea infrastructurilor militare şi a trupelor NATO sau SUA care sunt sau ar putea fi staţionate pe teritoriul unor foste state membre ale defunctului Tratat de la Varşovia devenite astăzi state membre ale NATO. Rusia trebuie să respecte Tratatele internaţionale la care este parte şi nici unul dintre acestea nu îi recunoaşte vreun rol special, nici politic, nici militar, în aşa zisa "vecinătate imediată" a Rusiei sau a fostei URSS. Sancţiunile împotriva Rusiei au un temei de necontestat în Prevederile Cartei ONU şi ale altor Tratate internaţionale şi ele sunt menite să penalizeze încălcări grave ale dreptului statelor. Cazul ocupării şi ulterior al anexării Crimeei, parte integrantă a statului suveran Ucraina, ale cărei determinări statale, inclusiv graniţe, au fost recunoscute de întreaga comunitate internaţională, inclusiv de Rusia, este de departe cel mai grav. Gravitatea sancţiunilor care ar putea urma în eventualitatea unor acţiuni asemănătoare ale Rusiei în estul Ucrainei, va fi inevitabil sporită, radical. Cam... atît!!!

Păi, bine... şi cu negocierea cum rămîne? Cum s-a stabilit de mult în teoria şi practica acestui tip de interacţiune umană, unul dintre cele mai complexe şi dificile jocuri inventate de om pentru a rezolva un uriaş munte de probleme ale vieţii sale individuale şi sociale. Asemenea unei operaţii pe cord sau pe creier, succesul negocierii depinde de modul şi de calitatea soluţionării unei lungi liste de probleme, pe etape: preliminare, ale negocierii propriu zise şi ale post-negocierii. Situaţia zero, de la care pleacă organizarea negocierii este aceea în care două părţi au de rezolvat o problemă de contencios, fie ea de alocare, de statut, de imagine socială sau de prestigiu care le implică deopotrivă, dar la care fiecare are o soluţie care nu convine celeilalte părţi. Înainte de orice, cei care vor să organizeze negocierea trebuie să clarifice şi să exprime cît mai precis posibil această problemă şi eventualele ei ramificaţii. Cu alte cuvinte, trebuie lămurit şi exprimat clar care este obiectul negocierii. De preferat este să fie doar unul, cu cît sunt mai multe, cu atît complicaţiile negocierii cresc, exponenţial, iar şansele de reuşită se duc asimptotic către zero. În acest moment, Rusia şi Statele Unite au un sac uriaş de probleme nerezolvate în relaţiile dintre ele şi cu terţe părţi. Nici o negociere nu poate fi lansată pentru a rezolva tot sacul dintr-o lovitură! Trebuie să se hotărască şi să cadă de acord cu privire la o "agendă a negocierii" restrînsă. Al doilea element esenţial al pregătirii este identificarea şi exprimarea de comun acord a unei arii de interes comun în abordarea problemei de contencios pe calea negocierii, iar nu pe altă cale, cum ar fi cea a forţei, de exemplu. La ora actuală şi într-un viitor de termen mediu, nici Rusia şi nici Statele Unite nu au marcat un asemenea teritoriu. În afara exerciţiilor de imagine, de tip "toată lumea vrea pacea... soluţii negociate... etc.", puterea actuală de la Moscova a luat o opţiune serioasă şi se bazează pe formulele de rezolvare a problemelor sale pe calea forţei militare şi a faptului împlinit. Nu neapărat ca primă opţiune, dar sigur ca o opţiune de ultimă instanţă. Şi, cînd va interveni o asemenea ultimă instanţă, doar ea decide, unilateral. De cealaltă parte, Statele Unite exclud clar şi fără echivoc soluţia confruntării deschise, adică angajarea într-un conflict militar direct cu Rusia şi se bazează exclusiv pe puterea de influenţare şi de penalizare a sancţiunilor. Din păcate, istoria regimurilor internaţionale de penalizare, sancţiuni economice, politice, restricţii de tot felul, arată clar că ele nu pot decît, în cel mai bun caz, modera anumite asperităţi, dar niciodată constrînge hotărîtor voinţa părţii care se aşează alături sau împotriva normelor de drept internaţional asigurîndu-şi în acest fel realizarea obiectivelor sale, pe care le consideră vitale, esenţiale. Această disimetrie este apa subterană care sapă la temelia oricăror încercări de a lansa o negociere SUA-Rusia, în adevăratul şi deplinul sens al termenului, o negociere ale cărei rezultate să aibă capacitatea să "reseteze" nu doar relaţiile dintre cele două ţări, ci întreaga arhitectură de securitate a Europei şi a spaţiului Euro-Atlantic.