Riadul va primi suplimentar soldaţi şi echipamente militare americane

I.I.
Internaţional / 13 octombrie 2019

Riadul va primi suplimentar soldaţi şi echipamente militare americane

Arabia Saudită va "primi" suplimentar soldaţi şi echipament militar pe care Statele Unite au decis să le desfăşoare în regiunea Golfului aflat sub puternice tensiuni, a declarat sâmbătă o sursă din Ministerul Apărării citată de agenţia oficială de presă SPA, notează AFP.

Washingtonul a aprobat vineri trimiterea mai multor mii de militari în Arabia Saudită pentru a proteja marele său aliat din regiune în faţa actelor "destabilizatoare" efectuate potrivit americanilor de Iran.

Riadul va primi "suplimentar forţe militare şi material de apărare în cadrul acţiunii comune dintre regat şi Statele Unite pentru păstrarea securităţii regionale", a declarat o sursă din cadrul Ministerului Apărării citată de SPA.

Potrivit sursei, decizia intervine în "aplicarea unor directive" ale regelui Salman şi prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, acesta din urmă, de asemenea, ministru al apărării.

Prinţul moştenitor a fost informat vineri dimineaţă despre decizia americană care vizează "asigurarea şi consolidarea apărării Arabiei Saudite", potrivit unui comunicat la Pentagonului.

Washingtonul a mai anunţat la sfârşitul lui septembrie trimiterea a 200 de militari în regat, prima desfăşurare de acest gen în regat după retragerea trupelor americane în 2003.

Împreună cu precedenta desfăşurare, "s-a prelungit sau a fost autorizată în ultima lună" misiunea a 3.000 de soldaţi, a precizat Pentagonul.

Din echipamentul care urmează a fi trimis în Arabia Saudită fac parte două escadroane de avioane de vânătoare, două baterii Patriot şi un sistem de apărare anti-aeriană THAAD.

În ultimele luni, tensiunile în regiune au crescut între Arabia Saudită şi Statele Unite, pe de o parte, şi inamicul lor Iranul, pe de altă parte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb