România şi Republica Moldova, acord în domeniul turismului

I.V.
Internaţional / 23 noiembrie 2018

Bogdan Trif (sursa foto: Twitter)

Bogdan Trif (sursa foto: Twitter)

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat împreună cu ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul turismului, a informat, ieri, Ministerul Turismului, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

Dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, prin încurajarea colaborării între industriile de profil din cele două state, este o prioritate a Ministerului Turismului. Astfel, noul Acord prevede intensificarea cooperării în domenii-cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în cele două state.

"În acest moment, cooperarea între cele două guverne este mai intensă ca niciodată. Potenţialul turistic al Moldovei şi al României nu poate fi contestat de nimeni. Împărţim aceeaşi istorie şi aceleaşi valori. De aceea, acest acord de colaborare s-a născut dintr-o credinţă că putem avea şi un viitor comun. România este dispusă să depună toate eforturile pentru a sprijini Republica Moldova în a-şi păstra traseul european, iar turismul este un domeniu care poate accelera parcurgerea acestui drum cu consecinţe benefice şi de o parte şi de alta a Prutului", a spus Bogdan Trif.

România şi Moldova au hotărât să încurajeze schimburile reciproce de date şi informaţii cu privire la legislaţia şi reglementările din domeniul turismului, de date statistice, precum şi schimbul de experienţă în domeniul turistic, al organizării şi dezvoltării activităţilor de turism.

Acordul prevede şi intensificarea cooperării în privinţa proiectelor de investiţii de interes comun în domeniul turismului, prin dezvoltarea unor proiecte care pot beneficia de susţinerea financiară a Uniunii Europene, precum şi prin intermediul unui schimb de informaţii susţinut privind investiţiile şi facilităţile din domeniu.

La capitolul promovare, cele două ţări au convenit asupra elaborării de materiale de promovare şi informare turistică, organizării de vizite de documentare pentru jurnalişti şi experţi în domeniu, precum şi asupra participării la evenimente şi târguri de turism.

În acest sens, ţara noastră a elaborat deja o rută culturală comună cu Republica Moldova, 'Ruta Voievodului Ştefan cel Mare'. În România, ruta cuprinde cetatea Sucevei, Putna, Palatul Culturii din Iaşi, Cetatea Neamţ, ctitorii ale voievodului din Vaslui şi alte locuri încărcate de istoria lui Ştefan. 'Drumul vinului' este un alt proiect comun care vizează dezvoltarea turismului în cele două ţări. Noul traseu cuprinde mai multe crame din România şi din Republica Moldova şi are ca obiectiv promovarea celor două ţări printr-un produs turistic unitar care să atragă turişti străini, cu precădere din piaţa asiatică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb