Romcargo Maritim a ieşit din insolvenţă

S.B.
Companii / 11 iunie 2020

Romcargo Maritim a ieşit din insolvenţă

Romcargo Maritim, operatorul portuar al celui mai mare terminal roll on/roll off din Portul Constanţa, a ieşit din insolvenţă, la nouă luni după preluarea de către ROCA Investments, şi estimează un decalaj de câteva săptămâni de la deblocarea activităţii în porturile şi ţările de destinaţie până ce Romcargo va ajunge să funcţioneze din nou la capacitate maximă, informează news.ro.

"În urmă cu un an, Romcargo Maritim era o companie în insolvenţă şi se confrunta cu mari dificultăţi de respectare a obligaţiilor curente. Deşi contractele de închiriere cu Portul Constanţa se apropiau de termenul de expirare, iar activitatea operaţională avea disfuncţionalităţi, ROCA Investments a înţeles încă de la început că Romcargo Maritim este o bună oportunitate de a-şi folosi expertiza de management de criză pentru a pune pe picioare o companie cu perspective promiţătoare, printr-o strategie adecvată. Astăzi, Romcargo a redevenit o companie stabilă, reintegrată în circuitul economic cu doi ani mai repede decât termenul stabilit prin planul de reorganizare, fără nicio datorie restantă şi cu o perspectivă de operare în Port de cel puţin 33 de ani", a anunţat joi ROCA Investments.

Litigiile din insolvenţă au fost rezolvate amiabil, iar portofoliul de clienţi s-a extins.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii ROCA spun că prelungirea contractului de închiriere cu Portul Constanţa garantează stabilitatea cadrului de desfăşurare a activităţii Romcargo. În acest orizont de timp, ROCA Investments are în plan să dezvolte mai departe liniile de business ale operatorului portuar, începând cu redeschiderea, după o pauză de 8 ani, a unei linii de curse regulate de feribot pe relaţia cu Turcia şi Rusia, actualmente în curs de negociere.

"Ceea ce ne deosebeşte de alte companii de private equity este că ştim şi că ne place să vedem oportunităţi acolo unde alţii văd doar riscuri. Romcargo Maritim este una dintre cele mai bune dovezi pentru această promisiune de business. Este povestea Cenuşăresei, în variantă business. Iar motivul pentru care ne-am implicat este convingerea noastră că activitatea de logistică în Portul Constanţa este o poziţie strategică. Pe lângă componenta financiară, aportul ROCA Investments în acest proiect s-a concentrat spre gestiunea unei situaţii complicate şi dificile, atât procedural cât şi în relaţiile cu partenerii. Ne asumăm ca împreună cu echipa Romcargo să arătăm în scurt timp rezultatele concrete ale strategiei de business, recâştigând în acest fel credibilitatea în piaţă, prin ceea ce facem", a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

Romcargo Maritim este operatorul portuar care gestionează peste 90% din fluxurile maritime de vehicule pentru pasageri şi utilitare din România şi operează cel mai mare terminal Ro-Ro din Portul Constanţa, potrivit news.ro.

Pentru moment, reluarea graduală a producţiei uzinelor Dacia si Ford, principalii clienţi ai Romcargo, anticipează revenirea la nivelul normal de activitate, după o perioadă încordată pentru întreg businessul românesc.

"Ca în toate companiile sale, ROCA Investments a derulat şi în Romcargo scenarii de stres şi a aplicat măsuri menite să asigure continuitatea businessului, ţinând cont de efectele economice ale pandemiei. ROCA Investments estimează un decalaj de câteva săptămâni de la deblocarea activităţii în porturile şi ţările de destinaţie până ce Romcargo va ajunge să funcţioneze din nou la capacitate maximă", mai arată ROCA.

Conform estimărilor şi a strategiei de dezvoltare în desfăşurare, cele două companii au început anul anticipând volume de peste 175.000 de unităţi.

"Strategia noastră se bazează în continuare pe diversificarea portofoliului de clienţi şi creşterea cotei de piaţă. Alături de Dacia şi Ford, ROCA Investments a atras deja între clienţii Romcargo producătorii auto Fiat şi Mitsubishi. Mai mult, au fost demarate negocierile şi pentru accesul treptat pe zona de autovehicule de mari dimensiuni, care se pretează la navele tip Ro-Ro şi vin firesc în completarea activităţii actuale a companiei", a declarat Ionuţ Bindea, investment managerul ROCA Investments care supervizează activitatea Romcargo.

La nivel operaţional, pentru anul 2020, Romcargo mizează pe o rată medie de operare la navă de cel puţin 100 unităţi/oră, comparativ cu 75 unităţi/oră în anii anteriori şi ţinteşte chiar să atingă un prag de 120 unităţi/oră. Creşterea capacitaţii de stocare, începută anul trecut, va permite în fluxul de lucru Romcargo volume mai mari, mai diverse şi totul mai eficient.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb