Rompetrol vrea să restructureze datoria către stat

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 30 aprilie 2010

Grupul Rompetrol, controlat de KazMunaiGaz, nu va putea plăti întreaga datorie de circa 600 milioane de dolari către statul român şi doreşte să o restructureze, a declarat, ieri, directorul financiar al grupului, Dmitry Grigoryev. "Încă negociem cu statul român plata acestei datorii. Sunt convins că vom găsi, în acest an o soluţie care să fie avantajoasă pentru ambele părţi. Noi nu putem plăti întreaga datorie, fără un suport care poate fi un acord interguvernamental. O posibilitate este restructurarea datoriei cu plata pe un termen mai lung".

Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze aceste fonduri până în septembrie 2010, în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003.

Dmitry Grigoryev a subliniat că Grupul Rompetrol a înregistrat, în ultimii trei ani, pierderi totale de aproximativ 400 milioane de dolari. Cu toate acestea, vor continua inves­tiţii masive în dezvoltare, în ţara noas­tră. Numai pentru 2010, bugetul total de investiţii al grupului este de 240 milioane de dolari, din care majoritatea fondurilor merg în dezvoltarea capacităţii de procesare de la Petromidia. Tot pe platforma de la Petromidia, Rompetrol vrea să construiască o centrală electrică nouă de 150 MW, care va fi alimentată cu gaze. Lucrările de proiectare vor fi gata în 12 luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb