Preşedintele iranian Hassan Rouhani a acuzat, sâmbătă, că lupta cu epidemia de coronavirus este "împiedicată grav" de sancţiunile impuse de Statele Unite, în condiţiile în are televiziunea de stat din Iran a relatat că numărul deceselor provocate de această boală a crescut cu aproape 100 într-o zi, la 611, transmite Reuters.
Potrivit televiziunii, Rouhani a scris unui număr de lideri mondiali, dar nu a menţionat cine sunt aceştia.
"Într-o scrisoare adresată unor omologi ai săi, @HassanRouhani a informat cum eforturile împotriva pandemiei #COVID19 din Iran sunt împiedicate grav de sancţiunile Statelor Unite, el cerându-le să nu le mai respecte", a scris pe Twitter ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.
"Este IMORAL să permiteţi ca un tiran să omoare oameni nevinovaţi", a afirmat Zarif.
Iranul, cel mai afectat stat din Orientul Mijlociu, a afirmat joi că a cerut Fondului Monetar Internaţional (FMI) acordarea unor fonduri de urgenţă de 5 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Escaladarea epidemiei a afectat companiile iraniene şi este pe care să afecteze exporturile de produse non-petroliere, după ce multe state vecine şi parteneri comerciali şi-au închis graniţele.
Un oficial din Ministerul Sănătăţii a estimat numărul total al persoanelor infectate din ţară la 12.729.
Guvernatorul general al Teheranului, Anoushirvan Mohseni-Bandpey, a negat că oficialii plănuiesc închiderea capitalei, a relatat televiziunea de stat, după ce oamenii au postat mesaje pe reţelele de socializare afirmând că locuitorii nu vor mai putea să îşi părăsească locuinţele începând de duminică.
"Guvernatorul general al Teheranului respinge orice zvon legat de închiderea Teheranului, ca fiind o mare minciună", potrivit televiziunii.
Programul de lucru al instituţiilor guvernamentale nu va fi modificat în următoarele câteva zile, iar supermarketurile mari îşi vor extinde programul de lucru, a spus Mohseni-Bandpey.
Ministrul Sănătăţii, Saeed Namaki, a spus că oficialii au aprobat planuri pentru înfiinţarea unor centre de control la marginea unui număr de oraşe.
Oficialii iranieni şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea răspândirii infecţiilor în timpul Nowruz, anul nou iranian care începe pe 20 martie, o periodă în care familiile călătoresc în staţiuni de vacanţădin ţară.
Vineri, presa de stat a relatat că forţele de securitate vor goli străzile oraşelor din Iran, pe parcusul unei zile, pentru a combate răspândirea virusului, după ce autorităţile s-au plâns că mulţi iranieni au ignorat apelurile de a sta acasă şi de a evita deplasările.
Economia iraniană era deja afectată de sancţiunile americane care limitează exporturile de petrol şi gaze care sunt esenţiale pentru veniturile guvernamentale. Blocarea activităţilor economice din cauza epidemiei de coronavirus şi închiderea graniţelor vor provoca o contracţie în acest an, potrivit analiştilor.
Preşedintele american Donald Trump a reimpus sancţiunile împotriva unor sectoare economice majore ale Iranului, după retragerea SUA din acordnul convenit de Iran în 2015 cu şase puteri occidentale.
Trump speră că sancţiunile vor limita programul de rachete balistice al teheranului şi influenţa acestei ţări în Orientul Mijlociu. Teheranul afirmă că programul sîu nuclear este paşnic şi să rachetele sale au rol de apărare şi descurajare, transmite News.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2020, 08:36)
Poate trebuia sa opriti productia de arme nucleare atunci. Las' ca va ajuta medicina voastra traditionala, ca e usoara si ieftina: scuipatul in apa de catre imam. Nu, nu glumesc, desi mi-as dori.
'"Este IMORAL să permiteţi ca un tiran să omoare oameni nevinovaţi", a afirmat Zarif' spune asta homosexualilor pe care ii aruncati de pe bloc, sau femeilor violate care sunt acuzate de infidelitate pentru ca nu au 2 martori, si omorate cu pietre ca in evul mediu. Pic de rusine nu au ticalosii astia!
1.1. Hahaha... (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2020, 18:44)
Nu știu dacă ești prost sau postac din JIDF. Ambele variante sunt o posibilitate. Ia zi, de armele nucleare ale Israelului ești la fel de îngrijorat?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2020, 08:42)
Vedeti ca e plina de greseli gramaticale piesa de propaganda: "programul sîu nuclear este paşnic". Nu va faceti griji, ca nu citeste nimeni 'articolul' decat cei atat de scarbiti de tupeul vostru de a numi asta jurnalism
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.03.2020, 02:07)
Dacă-i dădeau limbi lui Netanyahu era OK, nu mai era "propagandă", nu? E chiar surprinzător că n-o fac, poate e ca să păstreze aparențele de imparțialitate.