Rusia a lansat astăzi capsula spaţială Soiuz MS-21 spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu primul echipaj format exclusiv din cosmonauţi ruşi, primul de acest fel după 15 ani, relatează EFE, conform Agerpres.
Misiunea spaţială a fost denumită de agenţia spaţială rusă Roscosmos, "Serghei Koroliov", în semn de omagiu celui considerat părintele cosmonauticii sovietice şi artizan al celor mai importante evenimente din istoria rusă de explorare a cosmosului.
Capsula spaţială Soiuz MS-21 a fost lansată la 15:55 GMT de pe cosmodromul rus din Baikonur, în stepa kazahă.
Staţia Spaţială Internaţională (ISS - International Space Station) este unul dintre cele mai de succes proiecte ale umanităţii, fiind un efort comun a cinci agenţii spaţiale: NASA (SUA), Roscosmos (Rusia), JAXA (Japonia), ESA (Europa) şi Canada (CSA).
Asamblarea ei pe orbită a început în 1998, odată cu lansarea primului modul, Zaria, şi a fost oficial încheiată în 2011 (deşi unele module ruseşti au fost lansate ulterior, Nauka şi urmează Prichal). Costurile construcţiei şi menţinerii sale pe orbită se ridică la aproximativ 150 miliarde de dolari.