Rusia a retras ameninţarea de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova

V.G.
Internaţional / 29 noiembrie 2022

Rusia a retras ameninţarea de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova

Producătorul rus de gaze Gazprom a retras de ieri ameninţarea de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova, dar a declarat că îşi rezervă dreptul de a restrânge sau opri fluxurile în viitor, dacă Moldova nu va face plăţile convenite, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Săptămâna trecută, Gazprom a acuzat Ucraina că reţine livrările de gaze care trec prin ţară în drum spre Republica Moldova, lucru negat de Kiev, şi a spus că ar putea începe să reducă aceste fluxuri de luni.

În cea mai recentă declaraţie, Gazprom a spus că operatorul moldovenesc de gaze naturale Moldovagaz a plătit pentru livrările de gaze în noiembrie, adăugând că a primit plata pentru ceea ce a numit gaze destinate clienţilor moldoveni, dar care au rămas în Ucraina.

Cu toate acestea, Gazprom a acuzat Moldova de încălcări regulate ale obligaţiilor de plată şi a adăugat: "Gazprom îşi rezervă dreptul de a reduce sau de a suspenda complet livrările în caz de nerespectare a plăţii".

Preţurile gazelor europene au crescut săptămâna trecută din cauza ameninţării Gazprom de a reduce fluxurile către Republica Moldova, deoarece ruta de aprovizionare prin Ucraina este ultimul coridor de gaze ruseşti funcţional către Europa.

Ieri, contractul de referinţă olandez pe termen de o lună a scăzut cu 3,2%, la 121,15 euro/MWh.

Aprovizionarea cu gaze este o sursă constantă de tensiune între Rusia şi Republica Moldova.

Gazprom spune că fosta republică sovietică îi datorează aproximativ 9 miliarde de dolari, o datorie care s-a acumulat de-a lungul deceniilor din cauza neplăţilor din regiunea moldovenească separatistă Transnistria, unde sunt staţionaţi aproximativ 1.200 de militari ruşi.

Moldova refuză să recunoască datoria ca fiind a ei.

Transnistria foloseşte în prezent aproximativ 40% din gazele importat de ţară, dar nu plăteşte guvernului moldovean pentru asta şi refuză să discute problema.

Vadim Ceban, şeful Moldovagaz, a declarat ieri că factura pentru gaze în avans din noiembrie s-a dublat la 42 de milioane de dolari, sumă despre care el a spus că Moldovagaz a plătit-o, pe fondul creşterii cererii de gaze din partea Transnistriei.

În semn că fluxurile au fost neîntrerupte, Gazprom a declarat separat ieri că va livra luni 42,2 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, doar uşor în scădere faţă de nivelul de duminică, de 42,6 milioane de metri cubi. Ambele cifre includ fluxurile către Moldova.

Rusia obişnuia să furnizeze aproximativ 40% din necesarul de gaze naturale al Europei, mai ales prin conducte, dar majoritatea acestor exporturi au fost oprite de la începutul războiului.

Moldova şi Ucraina au acuzat săptămâna trecută Rusia că foloseşte aprovizionarea cu gaze ca instrument de şantaj, acuzaţie pe care Moscova o respinge.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb