Rusia, Ucraina şi UE, acord asupra livrărilor de gaze naturale

Andrei Stan
Internaţional / 26 septembrie 2015

Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană (UE), reunite la Bruxelles, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale, suspendate de la 1 iulie, a anunţat vineri seara vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic, transmite AFP.

"Reuşită majoră: protocolul cu privire la livrarea de gaze (naturale) a fost parafat" între Rusia, Ucraina şi UE, a scris într-un mesaj postat pe Twitter Sefcovic, care a mediat reuniunea trilaterală, la Bruxelles.

Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak şi omologul său ucrainean Vladimir Demcişîn au ajuns vineri la un acord în vederea livrării de gaze naturale către Kiev pentru această iarnă, după luni de negocieri dure, relatează DPA.

Ucraina, care se confruntă cu dificutăţi financiare, depinde puternic de livrările de enrgie provenind din Rusia şi este, totodată, o ţară de tranzit-cheie pentru livrările către Occident. UE a mediat negocierile între cele două părţi, pe fundalul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.

"Este un pas crucial în vederea asigurării Ucrainei cu suficiente gaze naturale în această iarnă şi cu privire la faptul că nu vor exista ameninţări la adresa unui tranzit continuu, sigur şi fiabil de gaze naturale din Rusia către UE", a declarat Sefcovic după cinci ore de negocieri la Bruxelles.

La întâlnire au lau parte, de asemenea, directorii gigantului energetic rus Gazprom şi furnizorului ucrainean Naftogaz.

Potrivit acordului, Ucraina va plăti un preţ redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, pentru livrări începând de la 1 octombrie şi până la 31 martie. Preţul este redus faţă de cel prevăzut de contract - 251 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, a precizat Sefcovic. Diferenţa provine de la o scădere a taxelor aferente exporturilor ruseşti.

Ucraina s-a angajat să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale în vederea stocării lor subterane, în octombrie, a precizat comisarul european, adăugând că Guvernul de la Kiev a deblocat suma de 500 de milioane de dolari pentru Naftogaz în acest scop.

Comisia Europeană s-a angajat, la rândul ei, să ajute la organizarea finanţării necesare a achiziţiilor Ucrainei de gaze naturale pentru această iarnă, prin intermediul unor "instituţii financiare europene şi internaţionale", a anunţat CE într-un comunicat.

Gazprom s-a angajat, de asemenea, să renunţe la clauza din contractul încheiat cu Naftogaz în 2009 potrivit căreia compania ucraineană era obligată să plătească pentru un anumit volum de gaze naturale indiferent dacă le primea sau nu.

"Negocierile au fost dificile", a declarat Novak vineri, după negocieri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb