Rusia vrea ca la reuniunea din 25-26 iunie cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) să se decidă majorarea producţiei de ţiţei datorită îmbunătăţirii condiţiilor de pe pieţe şi a scăderii stocurilor, a indicat luni Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Dmitriev a fost primul oficial rus care în 2016 a previzionat un acord cu OPEC şi de atunci a sprijinit înţelegerea, în pofida presiunilor producătorilor de ţiţei din Rusia, care cereau retragerea din acord.
În ultimele luni Dmitriev declara că este prea devreme să se renunţe la acordul de reducere a producţiei de ţiţei, sprijinind astfel poziţia Arabiei Saudite, liderul OPEC.
Dar luni, într-o aparentă schimbare de poziţie, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe a declarat că, după luna iunie, ar putea să nu mai fie necesare reduceri ale producţiei, conform Agerpres.
"Este destul de posibil ca, ţinând cont de îmbunătăţirea condiţiilor de pe pieţe şi de scăderea stocurilor, OPEC şi aliaţii săi să decidă în iunie să renunţe la reducerea producţiei şi, în consecinţă, să majoreze producţia de ţiţei. Decizia nu va însemna sfârşitul acordului ci o confirmare că participanţii îşi vor continua eforturile coordonate atunci când este important nu doar să reducă ci şi să majoreze producţia de ţiţei, în funcţie de condiţiile de pe piaţă", a afirmat Dmitriev la o conferinţă desfăşurată la Moscova.
Ministrul Energiei din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, declarase anterior că este important ca reducerea producţiei să fie extinsă până la sfârşitul anului, scrie Agerpres.
Dar luni oficialul saudit a afirmat că piaţa se echilibrează iar lucrurile vor deveni mai clare în mai.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iunie a crescut luni cu 0,96 dolari, ajungând la 70,35 dolari.