Prevenţia este foarte importantă pentru sănătate. Informarea este foarte importantă pentru prevenţie. Oamenii au nevoie să ştie de ce trebuie să se ferească. Populaţia aflată la risc de a dezvolta cancer pulmonar este reprezentată de persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, fumători, persoanele expuse la radiaţii (radon), la anumiţi factori poluanţi din mediu, precum azbestul, dar şi cei cu un istoric de cancer în familie. Fumatul este considerat principalul factor de risc, fiind responsabil pentru 80% dintre cazurile de cancer pulmonar. Expunerea la radon este considerată cel de-al doilea factor de risc pentru acest tip de cancer, Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasificând-o la momentul actual drept o ameninţare majoră la adresa sănătăţii. În zonele cu expunere naturală de mediu la radon, combinaţia radon-fumat creşte substanţial riscul de cancer pulmonar, în rândul bărbaţilor. Procentul cancerelor pulmonare asociate expunerii la radon în anumite zone din Transilvania variază între 4,8 -16,7% (în ordine crescătoare, în zonele Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Stei) în rândul nefumătorilor. Conform studiilor, circa 1:10 cazuri de cancer pulmonar (9%) sunt atribuibile expunerii la radon (la nefumători). Însă, estimările arată că expunerea adiţională la fumat face ca până la 7:10 cazuri de deces prin cancer pulmonar (64-69%) să fie asociate expunerii combinate la cei doi factori de risc. Pentru Cluj, se estimează că expunerea la radonul din mediu şi la fumat este responsabila pentru 2 din 3 cazuri de deces prin cancer pulmonar în rândul bărbaţilor. De asemenea, cercetările din ultimii ani, au evidenţiat cifre ce leagă incidenţa cancerului pulmonar de zonele industriale, poluate. Toţi aceşti factori, împreună cu o diagnosticare târzie a cancerului pulmonar, pot duce către date statistice îngrijorătoare şi mult mai greu de gestionat, având în vedere povara bolii. În ultimii ani, zona de Vest a ţării a prezentat cea mai mare incidenţă a cancerului pulmonar (51 de cazuri la suta de mii de locuitori) şi cele mai multe decese prin cancer pulmonar (peste 52 de decese la suta de mii de locuitori). Judeţul cu cea cea mai mare rată a incidenţei cancerului pulmonar a fost Hunedoara (70,4‰ locuitori în 2019). În judeţul Timiş, în perioada 2014-2019, cancerul pulmonar a avut cea mai ridicată pondere în ceea ce priveşte cazurile de cancer diagnosticate (49‰ locuitori în 2019), dublă în comparaţie cu cea a cancerului colorectal. Cele două judeţe s-au confruntat şi cu rate mari de deces prin cancer pulmonar conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică. În contextul situaţiei cancerului pulmonar în zona de vest a României, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a propus autorităţilor locale, organizaţiilor judeţene membre ale Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi unităţilor sanitare din zonă, un protocol de colaborare, punând accent pe proiecte de navigare a pacientului, de la suspiciunea de cancer pulmonar la diagnosticare şi iniţierea tratamentului, precum şi pe dezvoltarea unor planuri de acţiune locală pentru creşterea nivelului de cunoştinţe privind simptomele cancerului pulmonar şi recunoaşterea factorilor de risc.
SĂNĂTATE Fumatul şi expunerea la radon, factori de risc pentru cancerul pulmonar
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 16 iulie 2021