Compania S.A.S Grup, ce activează în domeniul soluţiilor de monitorizare auto prin GPS, a deschis o nouă linie de business, Autocurat.ro, o reţea de spălătorii auto în întreaga ţară, care furnizează servicii doar pe bază de abonament şi numai companiilor, arată un comunicat de presă.
"Extinderea serviciilor oferite companiilor care au parcuri auto este o strategie de business firească pentru S.A.S Grup, având în vedere faptul că, prin activitatea noastră de bază, ne adresăm acestui segment de piaţă şi avem vânzări către aceste firme. Discutând adesea cu managementul companiilor cu flote auto am sesizat că, deşi majoritatea vehiculelor de firmă sunt spălate des, ca şi mecanism acest lucru este foarte dificil şi birocratic, aşa încât am hotărât să venim cu o soluţie nouă, care - din câte ştim - nu exista anterior pe piaţa românească şi care elimină toate greutăţile", a afirmat Adrian Dinu, director general S.A.S Grup.
Pentru început, Autocurat.ro are o reţea de 200 de spălătorii, dintre care 30 sunt în Bucureşti, iar restul în oraşele mari din ţară; până la sfârşitul anului curent, Autocurat.ro va cuprinde 600 de spălătorii. Investiţia pentru lansarea noii linii de business a fost de 100.000 euro.