"Fratele cel Mare" începe să devină puţin mai mic decât ni-l închipuiam. Filmele americane din ultimul deceniu, dar şi dezvăluirile foştilor spioni, au reuşit să schimbe dramatic percepţia asupra realităţii. Nefiind marcate drept pelicule sau texte SF, acestea au avut darul să sperie sufletele mai sensibile care se şi vedeau urmărite graţie telefoanelor mobile, televizoarelor inteligente, claculatoarelor, tabletelor, frigiderelor, aparatelor de aer condiţionat, scrumierelor şi brichetelor. Nimeni nu se mai simţea singur nicăieri, nici măcar în locul în care şi regii se duc singuri.
Din nefericire, având în vedere că s-au pierdut vieţi omeneşti, realitate crudă ne-a readus cu picioarele pe pământ, la nivelul la care sateliţii sunt suficient de departe astfel încât să-şi arate limitele. În urmă cu un an şi jumătate am avut parte de un accident aviatic şi de o operaţiune de salvare cu momente halucinante. Iarna, zăpada, temperatura scăzută, sălbăticia muntelui au reprezentat câteva dintre scuzele oficialităţilor. Intervenţia ţăranilor din Apuseni a salvat, oarecum, imaginea de ansamblu, după care s-au mai creat câteva organisme de intervenţie, evident centralizate, iar o parte dintre cei care au lucrat prost atunci au fost avansaţi. În decembrie anul trecut, un accident de elicopter ne-a demonstrat că atunci când e vorba de intervenţii rapide, contracronometru, pentru salvatorii cu carte de muncă, lacul Siutghiol - de lângă Constanţa - e la fel de mare ca Oceanul Pacific. Iar era iarnă, apa era rece, iar mijloacele de salvare se aflau bine închise în depozite, aşa că din nou...ghinion!
În aceste zile fierbinţi, autorităţile au căutat, uneori chiar cu lumânarea, un planor şi pe pilotul acestuia. Cum ciobanii din zona Bran - Rucăr sunt plecaţi cu turmele, forţele de intervenţie trebuie să se descurce singure, bazându-se pe mijloacele din dotare şi, mai ales, pe fotografia unei turiste. Scuzele şi explicaţiile alambicate curg, iar sateliţii şi toate mijloacele de urmărire par să îşi fi luat un concediu prelungit, extenuate de multiplele filme în care au jucat, aşa că sutele de jandarmi şi voluntari au pornit căutarea la pas, din pom în pom, ca acum 300 de ani. Ca să nu îşi închipuie cineva că există un octogon al bermudelor fix deasupra ţării noastre, în care oamenii dispar şi busolele sunt date brusc peste cap, trebuie să spunem că aparatele de ultimă generaţie şi-au arătat limitele şi în cazul zborului MH370, dispărut în martie 2014, o aripă a avionului malaezian fiind găsită pe o insulă abia după 16 luni. Ca să nu se piardă pe pământ, oamenii au cheltuit averi presărând "firimituri de pâine" în spaţiu, dar metoda şi-a arătat limitele încă din vremea fraţilor Grimm.
Un pesimist de profesie ar putea spune că toate mijloacele de urmărire sunt eficiente doar atunci când trebuie să fim condamnaţi pentru "un furt sau un vis", nu şi atunci când trebuie să fim salvaţi. Un optimist ar zice altceva, bazându-se pe mai multe ...filme de acţiune.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2015, 00:27)
Interesanta perspectiva:binele de dupa rau.