SC UTI SA semnează contractul de extindere a sistemului electronic de achiziţii publice

Ziarul BURSA #Companii #IT / 26 ianuarie 2004

Contractul privind extinderea sistemului electronic de achiziţii publice va fi semnat astăzi, 26 ianuarie, de firma care va implementa sistemul, SC UTI SA şi reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), au declarat recent, pentru Rompres, surse din MCTI. Valoarea pro-iectului depus SC UTI SA pentru extinderea sistemului electronic de achiziţii publice a fost de 133, 085 miliarde lei, la care se adaugă şi un cost al finan-ţării cifrat la 51,3 miliarde lei.

Pentru dezvoltarea sistemului electronic de achiziţii publice au fost cumpărate 34 caiete de sarcini şi au fost depuse 5 oferte. Criteriile de evaluare, conform caietului de sarcini, au fost: preţul, care a reprezentat 60 la sută din punctaj, condiţiile finanţării - 10 la sută şi oferta tehnică - 30 la sută.

Aplicaţia software este realizată de UTI SA în colaborare cu TotalSoft, cea care a participat şi la realizarea actualului sis-tem electronic de achiziţii publice, soluţia beneficiind, de asemenea, de suportul unei echipe de cadre universitare din Ro-mânia, pentru optimizarea algoritmilor de acces la baza de date şi asigurarea securităţii informaţiilor. Pus în funcţiune în data de 4 martie 2002, sistemul electronic de achiziţii publice a demonstrat în cei aproape doi ani de funcţionare că asigură transparenţa procedurilor de achiziţie şi a eficienţei cheltuirii fondurilor publice, simplificînd procedura de participare la licitaţie pentru furnizor.

Valoarea economiilor realizate pentru cele 226.268 tranzacţii desfăşurate prin www.e-licitatie.ro din momentul în care a început să funcţioneze a atins aproape 2.800 miliarde lei.

Peste 10.000 cereri de înscriere în sistem au fost primite de operatorul sistemului electronic pentru achiziţiile publice, dintre care 1.068 sunt autorităţi contractante, respectiv instituţii publice, faţă de 159 în 2002, în momentul lansării sis-temului.

Potrivit datelor MCTI, în perioada 5-21 ianuarie 2004, au fost închise, prin www.e-licitatie.ro , un număr de 4 463 licitaţii, înregistrandu-se economii de 25,7 miliarde lei. Valoarea de început a tranzacţiilor încheiate s-a ridicat la 164 miliarde lei, rata economiilor atingînd 15,66 la sută. Numărul total al licitaţiilor deschise în această perioadă se ridică la 9.281, valoarea iniţială a acestora fiind de 372,6 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb