Schneider Electric a anunţat lansarea unei noi generaţii de unităţi de răcire conectabile ClimaSys. Această gamă stabileşte noi standarde pentru eficienţă, fiabilitate şi sustenabilitate în tehnologia de răcire, conform unui comunicat de presă al companiei.
Potrivit sursei citate, în mediile industriale, în care temperaturile ambientale pot ajunge până la 55ºC, controlul condiţiilor de căldură şi umiditate este esenţial pentru a garanta funcţionarea optimă a componentelor instalate în interiorul panourilor de automatizare şi control.
Unitatea de răcire ClimaSys a fost special concepută pentru a face procesele de producţie mai fiabile, prin reducerea timpilor de nefuncţionare şi a pierderilor de producţie. Complexitatea hardware-ului şi conectivitatea on-board sunt câteva dintre caracteristicile care contribuie la acest lucru.
Concepută pentru a satisface nevoile în evoluţie ale industriilor din întreaga lume, noua versiune a unităţii de răcire ClimaSys oferă o soluţie cuprinzătoare pentru gestionarea temperaturii şi a umidităţii în medii critice, cum ar fi centrele de date, facilităţile industriale şi infrastructura de telecomunicaţii, apă sau transport.
ClimaSys oferă mai multe beneficii şi caracteristici unice care răspund următoarelor provocări:
Sustenabilitate: noua unitate de răcire ClimaSys oferă cel mai bun raport de eficienţă energetică (EER) şi combinaţie greutate-mărime de pe piaţă.
Este special concepută pentru a fi sustenabilă, datorită schimbătoarelor de căldură cu micro-canale, compresorului rotativ, care reduce consumul de freon cu până la 40% per unitate de răcire.
De asemenea, este livrată în ambalaje ecologice fără plastic, fabricate până la 80% din carton reciclat.
Fiabilitate: ClimaSys este un produs inteligent, care oferă vizibilitate remote pentru alerte şi pentru verificarea stării de funcţionare. De asemenea, are integrat hardware-ul IP55, precum şi 3 moduri redundante pentru aplicaţii critice.
Flexibilitate şi opţiunea de personalizare: Greutatea, volumul şi dimensiunile unităţii de răcire ClimaSys sunt cu 30% mai reduse (doar 40 kg pentru unitatea de 2 kW) şi oferă 3 poziţii de montare (aparent, ½ încastrat, încastrat), astfel încât să poată îndeplini toate nevoile în materie de spaţiu.
Procesul de selecţie a fost simplificat datorită a 40 de referinţe multi-standard (IEC şi UL) şi poate îndeplini cele mai exigente cerinţe datorită unei game cuprinzătoare de accesorii şi opţiuni de personalizare.
Eficienţă: Se configurează cu software-ul ProClima, care este acum complet încorporat în SEE Electrical, pentru a proiecta cea mai potrivită soluţie termică.
Unităţile de răcire ClimaSys oferă caracteristici inteligente, care economisesc timp, cum ar fi suporturi de montare, şuruburi care nu se pot pierde şi kituri de modernizare.
În plus, Modbus RTU nativ face comunicarea mult mai uşoară şi simplă cu arhitecturile EcoStruxure şi cu orice sistem SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition).
Pe măsură ce industriile devin din ce în ce mai dependente de infrastructura digitală critică, gestionarea temperaturii şi umidităţii este esenţială pentru a asigura fiabilitatea şi longevitatea echipamentelor sensibile. Unitatea de răcire ClimaSys reflectă dedicarea Schneider Electric pentru inovaţie şi sustenabilitate, oferind clienţilor noştri o soluţie de ultimă oră pentru a răspunde nevoilor lor în evoluţie în ceea ce priveşte managementul termic", a spus Victor Donici, Offer Manager la Schneider Electric.