ŞECLĂMAN, CONSILIUL CONCURENŢEI:  "CFR Călători ar trebui privatizată pe bursă, în pachete de 10-15%"

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 7 octombrie 2015

"CFR Călători ar trebui privatizată pe bursă, în pachete de 10-15%"

Compania CFR Călători ar trebui privatizată pe bursă, cu pachete de acţiuni de 10-15%, astfel încât să nu dăm posibilitatea înlocuirii monopolului de stat cu cel privat, consideră directorul Direcţiei de supraveghere feroviară din cadrul Consiliului Concurenţei, Vasile Şeclăman. Potrivit acestuia, citat de Agerpres, dacă CFR Marfă are o cotă de piaţă sub 50%, pe piaţa transportului de călători compania de stat ocupă 79% din piaţă, ceea ce în opinia sa este foarte mult, simţindu-se nevoia de o privatizare "'mai accentuată'' a acestui sistem.

Oficialul Consiliului Concurenţei a precizat: "La transportul de marfă, avem mai mulţi competitori. CFR Marfă nu mai reprezintă majoritate, ci are o cotă de piaţă sub 50%, însă pe piaţa de transport de călători cota de piaţă de 79% a CFR Călători este deja foarte mare şi ar fi nevoie ca şi acest sistem să treacă la o privatizare mai accentuată, dar nu cum s-a întâmplat de multe ori cu privatizările de la noi din ţară. Părerea mea este că ar fi de agreat o privatizare pe bursă, deschisă, în pachete de 10-15%, astfel încât să avem şi posibilitatea de a nu acorda unuia care deţine deja acţiuni destul de importante la un astfel de sistem de transport să devină un monopol privat în locul celui de stat".

În ceea ce priveşte cota de piaţă a transportului feroviar în totalul modulelor de transport, reprezentantul Consiliului Concurenţei a arătat că acesta are în România 12,5%, ceea ce reprezintă foarte puţin, în condiţiile în care, pe plan european, peste 50% din transportul feroviar de marfă se realizează pe calea ferată, iar în cadrul transportului de călători circa 10%, ceea ce reprezintă destul de puţin, ţinând cont că acest sistem este cel mai avantajos din punct de vedere al protecţiei mediului, poluând cel mai puţin, şi care reprezintă transportul viitorului din prisma legislaţiei europene, odată cu apariţia Directivei 34, privind instituirea spaţiului feroviar unic european.

Vasile Şeclăman a explicat: "Pentru viitoarea dezvoltare a transportului feroviar de marfă, de exemplu, sunt necesare câteva direcţii strategice importante, precum creşterea calităţii, reducerea costurilor, acest lucru putându-se face prin informatizare, o reorganizare mult mai bună. După o perioadă lungă în care virusul autodistrugerii, mai ales în domeniul căii ferate, şi-a tot făcut de cap, se observă de câţiva ani o mare deschidere în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei europene şi deschiderea către un transport eficient pe calea ferată. Dar mai avem destul de multe de făcut, pentru că, dacă la data aşa-zisei reforme din 1998, calea ferată stătea cât de cât bine din punct de vedere organizatoric, după reforma care s-a făcut parţial, în câţiva ani, s-a mers pe un sistem mai mult de a se distruge în calea ferată decât a se reforma ceva".

În acest context, Şeclăman a subliniat că este necesară o transparentizare a activităţilor din sectorul feroviar: "Părerea noastră, ca autoritate în domeniu, este că neapărat trebuie să transparentizăm mai mult tot ce înseamnă activităţile din calea ferată, începând chiar de la documentele de referinţă, să fie mult mai detaliate - aici mă refer la CFR SA - accesul şi la alte servicii, ca şi în alte ţări, să fie mult mai facil pentru cei care doresc să treacă din nou la serviciile oferite de calea ferată, sistemul de contractare să suporte şi el o îmbunătăţire. Trebuie o reorganizare a managementului din punct de vedere al activităţii infrastructurii, iar din punct de vedere al operatorilor de transport, atât de marfă, cât şi de călători, trebuie o altă viziune".

Reprezentantul CC a atras atenţia şi asupra licitaţiilor, unde de multe ori caietele de sarcini "se fac cu dedicaţie": "De asemenea, la noi se vorbeşte foarte des de licitaţii, de faptul că se întârzie foarte mult în lucrări, că legislaţia este foarte proastă. Eu am lucrat în domeniul de achiziţii publice timp de peste 23 de ani. Legislaţia, mai ales în ultima fază, este destul de bună şi chiar poate fi aplicată, numai că atâta timp cât aceste caiete de sarcini se fac dedicate totdeauna vom avea contestaţii. Actualmente, legislaţia prevede pentru cei care contestă şi nu au dreptate să plătească o amendă substanţială. Deci, nimănui nu-i convine să reclame lucruri neadevărate, dar, în momentul în care se fac caiete dedicate, un competitor se duce în instanţă şi contestă şi, atunci, o licitaţie se poate încheia şi după 5-6 ani, după hotărârea definitivă a instanţei. Deci, o transparenţă inclusiv în sectorul de achiziţii a serviciilor, care duc la îmbunătăţirea şi creşterea performanţei în domeniul transportului pe calea ferată şi a serviciilor conexe în acest domeniu, din punctul nostru de vedere trebuie crescută".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb