Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel astăzi la dezarmare nucleară, la începutul unei conferinţe de trei zile, la Viena, la care participă circa 80 de ţări semnatare ale Tratatului de Interzicere a Armelor Nucleare, relatează dpa, conform Agerpres.
"Să eliminăm aceste arme înainte să ne elimine ele pe noi", a declarat Antonio Guterres într-un mesaj transmis prin videoconferinţă.
Actualul arsenal global de aproximativ 13.000 de focoase nucleare este o "reţetă" pentru posibila distrugere a planetei, având în vedere o lume afectată de conflict şi neîncredere, a declarat astăzi şeful ONU.
Preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer, a descris Tratatul de Interzicere a Armelor Nucleare (TPNW) ca fiind o "piatră de hotar".
Tratatul, care a intrat în vigoare în ianuarie 2021, obligă ţările semnatare să nu se angajeze în niciun fel de activităţi legate de arme nucleare şi cere să fie luate în considerare consecinţele lor umanitare.
La rândul său, ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a subliniat urgenţa dezarmării nucleare totale. Austria a fost unul dintre iniţiatorii tratatului.
TPNW a fost semnat de 86 de ţări şi ratificat de 65 şi are ca scop prelungirea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), care a intrat în vigoare în 1970.
Nouă ţări deţin arme nucleare la nivel global. Aceste ţări, împreună cu NATO, nu participă la Tratatul de Interzicere a Armelor Nucleare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2022, 16:44)
Oculta si-a scos slugoiul globalist la inaintare, ingrijorata de rachetele nucleare ale rusilor! Pana la urma, elitele Ocultei vor depopulare, dar doar pt ”catei”!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2022, 01:00)
Mai bine iei tu una in freza, Guterres.