Şefa diplomaţiei australiene a discutat la Kabul despre retragerea trupelor şi despre presupuse crime de război

S.B.
Internaţional / 10 mai 2021

Şefa diplomaţiei australiene a discutat la Kabul despre retragerea trupelor şi despre presupuse crime de război

Şefa diplomaţiei australiene Marise Payne a întreprins luni o vizită la Kabul, unde a avut o întrevedere cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, cu care a discutat despre retragerea forţelor militare internaţionale de pe teritoriul Afganistanului, informează Agerpres.

Ministrul de externe al Australiei a anunţat într-un comunicat că în timpul întrevederii din capitala afgană s-a discutat de asemenea despre modul de gestionare a presupuselor crime de război comise de soldaţi australieni.

Payne, care este de asemenea ministrul pentru problemele femeilor, a declarat că a avut întrevederi cu omoloaga ei afgană Hasina Safi, cu preşedintele Consiliului Naţional de Reconciliere, Abdullah Abdullah, precum şi cu comandantul forţelor SUA şi ale NATO în această ţară, generalul american Austin Scott Miller.

"În timpul acestor întrevederi, am discutat despre sacrificiile făcute de poporul afgan, precum şi de soldaţi ai forţelor internaţionale ucişi sau răniţi, inclusiv australieni care au făcut sacrificiul suprem şi cei mulţi care poartă încă povara impactului fizic şi mental pe care l-a avut serviciul lor militar în Afganistan", a spus Payne.

Ministrul afgan al afacerilor externe a declarat că prin retragerea trupelor australiene din Afganistan, relaţiile afgano-australiene "încep un nou capitol" şi a promis să "continue prietenia strânsă" dintre cele două ţări, "să susţină aspiraţia comună pentru pace, stabilitate şi prosperitate".

Vizita lui Marise Payne la Kabul, care potrivit mass-media australiene a fost neanunţată, survine după exploziile ce au avut loc la sfârşitul săptămânii lângă o şcoală din capitala afgană şi în care au murit mai mult de 50 de oameni, mulţi dintre ei eleve de zece ani care ieşeau de la ore.

"Am exprimat profundele noastre condoleanţe pentru atacul terorist mişelesc asupra unor fete de zece ani la şcoală", a spus Payne într-un tweet după întrevederea cu Ghani.

Talibanii au negat la scurt timp implicarea lor în acest atac, însă guvernul de la Kabul îi consideră responsabili.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb