Şeful Direcţiei Anticorupţie din MAI, acuzat de plagiat

E.A.
Miscellanea / 28 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Chestorul principal de poliţie, Cătălin Alexandru Ioniţă, director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), acuzat într-un articol Press One că a plagiat întreaga sa teză de doctorat, a declarat că susţine în continuare că a făcut totul cu bună credinţă şi că a urmat recomandările făcute de coordonatorul lucării lui.

Ioniţă a declarat: "Nu ştiu pe bază cărui material a fost făcută analiza, pentru că Academia de Poliţie mi-a cerut mie materialul", informează News.ro.

O parte dintr-un capitol al lucrării de doctorat a şefului DGA, intitulată "Criminogeneza infracţiunilor cibernetice" şi susţinută în 2012, este identică unui fragment dintr-un articol cu titlul "Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet", apărut în 2003 într-o publicaţie juridică.

Chestorul Cătălin Ioniţă a afirmat atunci că a făcut totul cu bună credinţă, că cele mai multe texte sunt scrise de el, iar restul sunt preluate din materialul bibliografic şi că lucrarea sa este conformă standardelor de la momentul prezentării şi susţinerii ei.

"Eu am făcut mereu totul cu bună credinţă", a reiterat el astăzi.

"Nu îmi face deloc plăcere să comentez, pentru că ce am vrut să spun atunci (în decembrie 2018, n.r.), de bună credinţă, a stârnit comentarii negative", a continuat Ioniţă.

El susţine că şi-a făcut datoria. "Sunt dispus să mă prezint şi să explic în faţa oricărei comisii. Bibliografia lucrării este una stufoasă, unde sunt trecute generic sursele articolelor luate. Mi-am urmărit mereu mentorii şi am urmat recomandările coordonatorului".

Lucrarea lui Ioniţă are 196 de pagini şi "se dovedeşte a fi plagiată integral, de la primul până la ultimul rând", a scris Press One.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb