Şeful companiei ucrainene Naftogaz, Oleg Dubina, care urmează să se deplaseze mâine, 8 ianuarie, la Moscova, pentru noi negocieri cu şeful Gazprom, Aleksei Miller, în problema livrărilor de gaz, a declarat că este puţin probabil ca Ucraina să accepte preţul de 450 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz, aşa cum cere concernul rus.
"Eu nu cred că Ucraina va accepta preţul de 450 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz. Acest preţ nu poate fi justificat din punct de vedere economic. Este un preţ inacceptabil pentru Ucraina", a afirmat Oleg Dubina, citat de RIA Novosti.
Moscova a suspendat la 1 ianuarie livrările de gaze destinate consumului intern ucrainean, în lipsa unui acord asupra preţului pentru anul 2009 şi din cauza datoriilor Kievului la gazele livrate, estimate de Rusia la 2,4 miliarde de dolari.
Disputa ruso-ucraineană a generat azi întreruperea totală a livrărilor de gaze ruseşti tranzitate spre Europa via Ucraina.