SENATOR WINE:  "Soiurile româneşti au avut o creştere de 15% în 2015"

Adina Lateş
Companii / 9 februarie 2016

De la an la an, schimbările pe piaţa de vin din România se produc încet, dar sigur. Este de părere producătorul de vin Senator WINE, care precizează, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că soiurile 100% româneşti au avut o creştere de 15% în 2015, faţă de anul precedent.

"La nivelul pieţei este greu să se înregistreze schimbări majore, însă, în cazul nostru, observăm o tendinţă de apreciere a consumului de soiuri româneşti. Putem spune că la Senator WINE soiurile 100% româneşti au avut o creştere de 15% în 2015, faţă de anul precedent. Obiectivul nostru pentru 2016 este să păstrăm procentul de creştere pe aceste game şi chiar să-l maximizăm. Dealtfel, suntem singurii producători de pe piaţă care au dedicat o gamă întreagă soiurilor 100% româneşti, sub numele MONŞER, ceea ce presupune şi un efort consistent de marketizare pe care îl facem constant de mai mult de doi ani ", precizează George Neacşu, director Senator WINE.

Senator WINE a reunit în gama MONŞER nu mai puţin de 10 soiuri 100% româneşti, unele dintre acestea fiind foarte rare cum ar fi Băbeasca Neagră, Zghihara, Busuioaca de Bohotin sau Băbeasca Gri. Dealtfel, în România Senator WINE este singurul producător care cultivă şi vinifică Băbeasca Gri, considerată de unii specialişti o adevărată comoară naţională.

Potrivit sursei citate, Senator WINE a trimis la export în 2015 peste 800.000 de sticle de vin în China, Rusia, Japonia şi Canada. "În 2016 ne vom lărgi focusul şi pe alte pieţe, în prezent aflându-ne în diverse faze de tatonare. Vorbim despre Coreea de Sud, ţările Benelux şi Marea Britanie. În 2016 ne aşteptăm să depăşim 1.200.000 de sticle la export. Am fi atins şi în 2015 această cifră, însă comenzile pe care le aşteptam pentru a ajunge la acest nivel au sosit spre finalul anului din Rusia, iar livrările le-am făcut în ianuarie 2016", mai precizează George Neacşu.

În Federaţia Rusă Senator WINE furnizează vinuri pentru unul din cele mai importante lanţuri de retail , reţeaua X5 , care deţine în jur de 5000 de magazine. În România compania Senator WINE este prezentă în 80% din reţelele de retail, intenţia fiind ca în 2016 să acopere în totalitate şi această piaţă.

Senator WINE cultivă în acest moment peste 800 de hectare de viţă de vie, dintre care 250 de hectare sunt reprezentare de plantaţia ecologică de la Însurăţei, judeţul Brăila. Aceasta este cea mai mare plantaţie de acest tip din sud-estul Europei şi una dintre cele mai mari la nivelul întregului continent. Piaţa de vinuri bio se află încă în stadiul de început, iar concurenţa este redusă având în vedere riscurile pe care le comportă o astfel de afacere şi condiţiile naturale pretenţioase de care are nevoie o astfel de plantaţie.

Vinul organic ocupă o pondere de aproximativ 25-30% din producţia actuală totală a Senator WINE. Luând în calcul faptul că podgoria BIO de la Însurăţei este încă tânără şi nu a ajuns la capacitatea sa maximă, se preconizează ca această pondere să crească în următorii ani. Tendinţele pieţei de vinuri organice arată deschiderea mai mare a consumatorilor faţă de anii trecuţi, compania înregistrând vânzări cu aproximativ 10% mai mari pe acest segment faţă de 2014.

Senator WINE a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de aproximativ 15,6 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2014. Senator WINE expolatează podgorii în trei zone ale ţării: la Huşi, Vrancea şi Însurăţei. Compania are un portofoliu ce include şapte game de vin. Cea mai importantă gamă pentru piaţa din România este MONŞER, cu 10 soiuri 100% româneşti. Acestei game i se adaugă OMNIA (BIO) şi SUAV pentru zona de retail. Pentru HoReCa au fost dezvoltate vinurile din gamele VARIUS, GLIA, HEREDITAS şi cupajele Senator PRIVATE COLLECTION.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb