Senatorii aprobă exproprierile la Pasajul Basarab şi programul de reabilitare termică a blocurilor

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 25 martie 2009

Comisia pentru administraţia publică a Senatului a aprobat, ieri, în unanimitate, fără amendamente, programul naţional elaborat de Guvernul Boc pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, informează Agerpres.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ioan Andreica, în ţara noastră sunt peste trei milioane de apartamente ce trebuiesc izolate termic, adică peste 83.000 de blocuri la nivel naţional.

Conform procedurilor, 50% din finanţarea lucrărilor de intervenţie va proveni din alocaţii de la bugetul de stat, iar 30% vor fi din fonduri aprobate anual în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite.

Senatorii din Comisia pentru administraţie publică au aprobat, luni, în unanimitate, şi declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrărilor la Pasajul Basarab. Procedurile de expropriere din zona Basarab au fost realizate în proporţie de 97,5%, iar executarea construcţiei la pasaj s-a efectuat în proporţie de 40%.

Pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrărilor, suma globală estimată pentru despăgubiri este de 104.720.000 lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb