Senatorul Ion Iordache a anunţat, astăzi, că demisionează din grupul PNL şi va rămâne parlamentar neafiliat.
"Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat şi voi rămâne senator neafiliat politic. Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare şi care urmăreşte doar interesele grupului care a acaparat partidul. Am amânat acest moment sperând ca, măcar în ultimul ceas, noua conducere a PNL să-şi amintească despre misiunea grea asumată anul trecut, să reformeze România şi să o transforme într-un adevărat stat de drept", a scris Ion Iordache într-o postare publicată pe Facebook.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca "semnalul său de alarmă să determine o reacţie din partea tuturor liberalilor de bună credinţă care nu sunt de acord cu guvernarea haotică".
"Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se ştie când şi cum se va rezolva explozia preţurilor la electricitate, gaze, materiale de construcţii sau mâncare. Datoria faţă de gorjeni mă obligă să iau atitudine, să apăr interesele lor, nu pe ale unei clici iresponsabile, de aceea nu-mi permit să dau niciun pas înapoi în lupta mea pentru bunăstarea gorjenilor! Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibraţi şi dispuşi să pună umărul la treaba, nu dintr-o gaşcă instabilă care nu a muncit niciodată! Nu renunţ la proiectul meu pentru Gorj şi la ideea că putem lua măsuri bune, independent de culoarea politică! Eu nu uit niciodată de unde am plecat şi care sunt nevoile oamenilor care m-au trimis în Parlament!", a precizat Ion Iordache.