Senatul a respins moţiunea simplă a PNL privind infrastructura de transporturi

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 16 septembrie 2015

Senatul a respins moţiunea simplă a PNL privind infrastructura de transporturi

Liviu Dragnea a admis că senatorii PSD sunt nemulţumiţi de Transporturi

Senatorii au respins, ieri, moţiunea simplă a PNL privind infrastructura de trasporturi, "Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri", cu 78 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru" şi 6 abţineri.

Moţiunea simplă "Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri" a fost semnată de 44 de liberali şi se dorea un semnal de alarmă, în condiţiile în care "proiectele de infrastructură şi absorbţia banilor europeni pentru transporturi nu au nicio şansă de a fi scoase din amorţeală".

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că a fost anunţat că discuţiile din grupul PSD al Senatului sunt tensionate şi a venit la şedinţa de grup să se asigure că moţiunea depusă de opoziţie nu va fi votată.

"A fost o discuţie destul de tensionată în grup (grupul PSD de la Senat - n.r.). Am fost anunţat, din acest motiv am şi venit la grup. Sunt nemulţumiri îndreptăţite ale senatorilor legate de activitatea Ministerului Transporturilor, dar i-am rugat pe colegii senatori ca această moţiune simplă să pice", a declarat preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei de grup a PSD, la care a fost invitat ministrul Transporturilor, Iulian Matache, potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea a mai precizat că i-a cerut lui Iulian Matache să ţină cont de nemulţumirile colegilor senatori, afirmând că "sunt foarte multe aşteptări neonorate de foarte mulţi ani şi, pe bună dreptate, oamenii au cerut şi cer în continuare explicaţii şi cer ca activitatea ministerului să fie puţin mai eficientă, dacă nu chiar mai bine".

Dragnea a mai afirmat că speră că ministrul Transporturilor "a înţeles ceva din această întâlnire" şi îşi va îmbunătăţii activitatea ministerială.

"Din moment ce am intervenit să îşi continue activitatea, cred în continuare că trebuie să îi acordăm credit. Depinde numai de dumnealui dacă întâlnirea de astăzi a fost o oportunitate pe care să o folosească şi să aibă o activitate mai bună şi mai binecunoscută sau nu", a răspuns Dragnea jurnaliştilor care l-au întrebat dacă Iulian Matache ar trebui să rămână în fruntea ministerului.

Întrebat dacă a fost numit politic sau ca tehnician, în contextul în care Iulian Matache a refuzat să răspundă acestei întrebări, Liviu Dragnea a afirmat că actualul ministru al Transporturilor "trebuie să înţeleagă că este numit politic şi trebuie să aibă o relaţie corectă şi onestă cu grupurile parlamentare", aşa cum şi premierul are.

Dragnea a mai ţinut să precizeze că Guvernul trebuie să informeze Parlamentul "pentru că parlamentarii sunt cei care au discutat şi discută mereu cu cetăţenii, pentru că la anul, nu Guvernul, ci partidele merg în alegeri".

El a mai spus că nemulţumirile senatorilor au fost legate de infrastructura rutieră, în mod special, s-a vorbit despre autostrăzi, "tronsoane de drumuri naţionale care ar putea aduce foarte multă dezvoltare în anumite zone" şi tronsoane de căi ferate.

Grupul PSD din Senat este condus, începând din septembrie, de Mihai Fifor, care a fost propus ministru al Transporturilor, dar a fost respins de preşedintele Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb