Serviciile ruse de securitate identifică al doilea suspect în cazul asasinării Dariei Dughina

Serviciile ruse de securitate identifică al doilea suspect în cazul asasinării Dariei Dughina

G.D.
Internaţional / 29 august 2022

Serviciile ruse de securitate FSB au identificat, astăzi, al doilea suspect care ar face parte din "grupul de sabotaj şi terorism" ucrainean care a asasinat-o pe Daria Dughina, fiica importantului ideolog rus Aleksandr Dughin, care consideră că Ucraina ar trebui anexată unui nou imperiu rus, relatează Reuters, conform News.ro.

Dugina, care, la fel ca tatăl său, Aleksandr Dughin, a fost o susţinătoare vocală a aşa-numitei "operaţiuni militare speciale" din Ucraina, a fost ucisă după ce o bombă care îi fusese plasată în maşină a explodat la ieşirea din Moscova, pe 20 august. Preşedintele rus Vladimir Putin numeşte asasinatul "o crimă urâtă şi crudă.

La două zile după moartea tinerei de 29 de ani, FSB, principala agenţie de informaţii interne a Rusiei, a anunţat că a rezolvat cazul, susţinând că o femeie ucraineană ar fi urmărit-o pe Dughina timp de săptămâni întregi, a închiriat un apartament în complexul ei de locuinţe şi a plantat bomba în maşina tinerei înainte de a fugi din Rusia în Estonia - toate acestea cu sprijinul Kievului.

Ucraina, care susţine că Rusia poartă un război de agresiune în stil imperialist împotriva ei, a negat implicarea în uciderea Dughinei, care a fost portretizată de politicienii pro-ruşi şi de televiziunea de stat rusă, drept martiră.

Mai mult decât atât, FSB a anunţat, astăzi, că a identificat un alt membru al unui "grup de sabotaj şi terorism" ucrainean, despre care invocă că a complotat şi a comis crima.

Potrivit unui comunicat al FSB, noul suspect, un bărbat născut în 1978, a cărui identitate a precizat-o şi pe care l-a arătat în imagini surprinse de camerele de supraveghere, a ajutat la asamblarea maşinii într-un garaj închiriat din Moscova şi i-a oferit documente şi plăcuţe de înmatriculare false ucrainencei care a plantat bomba pe maşina lui Dughinei.

Bărbatul a părăsit Rusia prin Estonia cu o zi înainte de atac, se mai arată în comunicat.

Într-un videoclip de 11 minute difuzat de FSB, bărbatul este înfăţişat în timp ce intră şi iese dintr-un complex de garaje din Moscova cu plăcuţe de înmatriculare false. Alte imagini îl arată în timp ce iese din Rusia la primele ore ale zilei de 19 august, cu o zi înainte ca Dughina să fie ucisă.

Filmările o arată şi pe ucraineanca acuzată de FSB că a plantat bomba mergând într-o zonă în care erau parcate maşini la un festival la care Dughina a participat cu puţin timp înainte de a fi ucisă.

FSB susţine că ucraineanca a urmărit-o pe Dughina, s-a asigurat că tânăra a părăsit festivalul, apoi a urmărit-o cu maşina şi a detonat bomba care a ucis-o.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a promis că nu va exista "nicio milă" pentru cei responsabili de moartea lui tinerei.

La o slujbă de pomenire la Moscova, săptămâna trecută, Aleksandr Dughin a spus că fiica sa a căzut în prima linie şi a cerut Rusiei să obţină "victoria" în Ucraina în numele ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb