Şi nemţii se împuşcă, nu-i aşa?

Se petrece ceva cu "kommentariatul" de la televiziuni. Înainte, acolo aduceau oameni care aveau, de bine sau de rău, o legătură cu subiectul. Acum, deschizi televizorul şi dai, aproape invariabil, peste activişti. De la ONG-uri, de la partidele politice sau din instituţii. (Acum activiştii, ajunşi comisari politici, au la dispoziţie instituţii ale statului, care au o "misiune" oficială precum "combaterea discriminării"). Iar rezultatul este deplorabil.

Iată cazul recentelor asasinate în masă din Statele Unite. Ecranele au fost invadate de oameni foarte supăraţi, care vorbesc foarte mult.

Ce aflăm de la aceşti oameni? Pe scurt, că Statele Unite au o problemă extraordinară. Sunt omorâţi oamenii pe stradă. Iar soluţia ar fi una singură. Controlul strict al armelor de foc.

Aşa că m-am dus la statistici. Statele Unite au o rată a omuciderilor de 4,88 (la 100.000 de locuitori). Este foarte mare. Însă Lituania, o ţară din Uniunea Europeană, are o rată semnificativ mai mare: 5,98. Şi nu am auzit pe nimeni, nici la Bruxelles şi nici la Bucureşti, care să sesizeze măcar acest lucru.

Să rămânem puţin la Uniunea Europeană. Cu 4,11, Letonia are o rată a omuciderilor apropiată de aceea a Statelor Unite. Estonia are şi ea o rată ridicată (3,20). Alte ţări membre stau mai bine. Asta până ce începi să faci comparaţii. Belgia (1,92) are o rată a omuciderilor mai mare decât a Cambodgiei (1,84). Finlanda (1,60) depăşeşte Macedonia (1,59). Franţa (1,58) stă mai rău decât Arabia Saudită (1,50). România (1,49) mai prost decât Algeria (1,37).

Cifrele brute nu spun întreaga poveste. În Statele Unite sunt mari variaţii între state. Alabama are o rată a omuciderilor (8,4) comparabilă cu aceea din Uruguay (8,42). Însă cea din New Hampshire (1,3) este mai mică decât aceea din Canada (1,68), fiind apropiată de rata din Suedia (1,15). Deşi comentariile de la televizor ne-ar lăsa să înţelegem altceva, în multe state americane omuciderile sunt, de fapt, în scădere. În California, în 1996, erau 9,1 omucideri la fiecare 100.000 de locuitori. În 2006 a scăzut la 4,9.

Ce explică aceste cifre? Adesea este vorba despre factori culturali. Care acţionează şi în cazul regimurilor europene. Groenlanda este, legal vorbind, parte a regatului Danemarcei. Are o rată a omuciderilor foarte mare (12,46), mult peste Danemarca (0,99). Aruba este practic la egalitate cu Libanul (3,94 versus 3,95). Iar Aruba este parte a regatului Ţărilor de Jos, unde rata omuciderilor e semnificativ mai mică (0,61).

Cât de mult contează regimul legal al armelor de foc? Dacă stai să asculţi Kommentariatul, aici este cheia problemei, în dreptul de a purta arme. Însă cifrele indică o poveste diferită. Rusia are o rată a omuciderilor mai mult decât dublă (11,31) faţă de Statele Unite, cu toate că regimul legal al armelor este mai strict. Un exemplu şi mai bun este Brazilia, cu o rată a omuciderilor masivă (26,74), peste ceea ce vedem în unele state afectate de război civil sau insurecţii (9,79 în Nigeria). În vreme ce în Israel, unde sunt arme la fiecare colţ de stradă, rata omuciderilor este modestă (1,36).

De ce avem impresia că problema este specific americană? În parte, din cauza politicii editoriale a televiziunilor şi a ziarelor, orientată spre Stânga. Când un dement împuşcă 26 de oameni într-o biserică din Texas, evenimentul generează "breaking news" şi o mulţime de "dezbateri". A trecut însă neobservat faptul că în aceste zile, într-un tribunal din Germania, este judecat cazul unui asistent medical care este acuzat că a ucis, cu injecţii, 90 de oameni. În 2016, un dezaxat a tras cu pistolul pe stradă la Munchen. 9 morţi.

În fine, altă observaţie. Crimele acestea sunt, statistic vorbind, foarte rare. Ceea ce ar trebui să ne facă mai prudenţi atunci când tragem concluzii referitoare la o societate în general. Luaţi cazul recentului atentat din Las Vegas, unde au fost ucişi 58 de oameni de la fereastra unui hotel. (Extrem de mult, chiar după standardele depravate ale acestui gen de evenimente, însă mai puţine victime decât a făcut, în 2011, norvegianul Anders Breivik, care a împuşcat 77 de tineri pe o insulă de lângă Oslo). Însă nici acum, la circa două luni, poliţia nu are nici o idee cu privire la motiv. Era nebun? Foarte posibil, dar care erau semnele care anunţau acest derapaj? Era membru al unui grup extremist? Greu de ştiut, pentru că şi-a şters cu atenţie urmele din computer şi din telefon.

Am două concluzii. Prima: calitatea comentariilor publice a scăzut. A doua: ideea acestor contestatari ai dreptului de a purta arme este simplă. Ei vor o societate în care oamenii sunt la dispoziţia autorităţilor.

Acesta este discursul Stângii. Prin minciuni şi omisiuni, ea doreşte să ne convingă că drepturi precum acela de auto-apărare sunt nişte vestigii istorice. Că democraţia americană este un regim rău. Că este normal să trăim într-un stat în care oamenii nu mai sunt responsabili. Şi că nu merită să ne apărăm libertăţile individuale.