SIBEX  Apetitul pentru risc, în scădere vizibilă

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 august 2012

Deşi SSIF WBS şi-a reluat activitatea de market-maker în şedinţa de marţi, lichiditatea pieţei a rămas una modestă, cel puţin după prima jumătate a zilei. Speculatorii au tranzacţionat din nou cu prudenţă, semn că altele sunt cauzele dezinteresului din ultima perioadă, una din acestea fiind reducerea apetitului pentru risc, în condiţiile incertitudinii de pe pieţele financiare. La ora 16.45, numărul contractelor era de 840, cu o valoare de 5,86 milioane lei.

În mod surprinzător, după şapte ore de tranzacţionare, cel mai tranzacţionat produs provenea de pe segmentul derivate pe acţiuni. Este vorba despre DESIF4 pe scadenţa decembrie, care s-a remarcat prin 182 de contracte. Cotaţia unei acţiuni SIF4 a crescut cu 1,43% şi a închis la 0,71lei/titlu. Dat fiind faptul că pe segmentul derivate pe acţiuni piaţa se închide la ora 16.50, cu siguranţă derivatul în discuţie urma să piardă statutul de lider în top lichiditate în dauna unui produs din gama celor care se tranzacţionează până la ora 23.15.

Dintre acestea, cea mai bună lichiditate atrasă până la ora 16.45 se înregistra pe simbolul EUR/ USD_RON, scadenţa septembrie. Numărul contractelor era de 161, iar cotaţia euro creştea cu 0,40%, la 1,24330 USD. Moneda euro a cres-cut faţă de yen şi dolar, după ce Germania a susţinut propunerile preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi privind lupta contra crizei datoriilor regiunii. Moneda comună s-a apreciat faţă de cele mai multe dintre valutele importante după ce un raport a arătat că economia Italiei s-a contractat cu mai puţin decât au prezis economiştii.

Speculatorii au tranzacţionat şi derivatul euro/leu pe trei scadenţe. Pe toate termenele mizele au fost puse pe scăderea monedei naţionale. Pentru septembrie, euro era cotat la 4,5626 lei, în scădere cu 0,77%. Numărul de contracte era de 38. Pentru decembrie euro scădea cu 0,44%, la 4,5998 lei, iar numărul contractelor era de105, date valabile la ora 16.45. Şi pentru martie 2013 leul se întărea, moneda comună depreciindu-se cu 0,59%, la 4,6026 lei, pe un volum de 78 de contracte. Şi pe piaţa cash moneda naţională a rămas pe apreciere semnificativă, BNR continuându-şi intervenţiile indirecte pe piaţă.

De obicei cel mai lichid simbol, DEDJIA_RON era la ora 16,45 abia al treilea în top. "Jucătorii" au pariat pe creşterea Dow Jones, cotaţia pe scadenţa septembrie urcând cu 68 puncte, la 13.110 puncte.

Pe segmentul mărfurilor aurul se afla pe creştere uşoară. Se observau 56 de contracte SIBGOLD_RON pe scadenţa august şi 56 de contracte SIBGOLD august.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb