După jumătate din şedinţa de debut a săptămânii, direcţia pe care evoluau derivatele la Sibex era una mixtă. Atitudinea speculatorilor era însă una în nota ultimei perioade, majoritatea preferând să adopte prudenţa. Efectele situaţiei se observau în lichiditatea redusă. Numărul contractelor încheiate până la ora 16.15 era de 340, iar valoarea acestora se situa la 4,5 lei.
La ora menţionată cel mai lichid produs era derivatul pe Dow Jones, cu 157 de contracte pe scadenţa decembrie. Cotaţia indicelui, estimată de jucătorii de pe piaţa sibiană, evolua corelat cu futures-ul din SUA, care a indicat deprecieri, anticipând o evoluţie negativă a indicilor la NYSE, în condiţiile în care negocierile pentru extinderea limitei datoriei guvernamentale au făcut progrese mici. La Sibex, estimările indicau o scădere amplă, de 109 puncte, la 15.885 puncte. Se mai specula uşor şi pe scadenţa martie 2014 pentru care lichiditatea era redusă, de numai 5 contracte. Cotaţia indicelui pierdea 147 de puncte şi valora 14.825 puncte. Şi pe plan european evoluţia acţiunilor era departe de a fi optimistă, cotaţiile acestora scăzând până la cel mai mic nivel din aproape patru săptămâni după ce John Boehner, preşedintele camerei reprezentanţilor din Congresul SUA, a exclus creşterea limitei datoriei guvernului federal fără stabilirea unor condiţii prealabile.
Pe segmentul derivatelor valutare, plasamentele s-au soldat cu 70 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa decembrie. Moneda unică creştea uşor cu 0,04% şi era cotată la 1,35680 USD. Direcţia pozitivă a euro faţă de dolar era alimentată de situaţia încordată din SUA, unde s-a intrat în cea de-a şaptea zi de suspendare a agenţiilor federale, pe fondul crizei de soluţii privind bugetul. Tot pe segmentul derivatelor valutare se înregistra o tranzacţie şi pe paritatea liră sterlină dolar, nivelul fiind mai mult decât modest.
Nici derivatele pe mărfuri nu atrăgeau în mod spectaculos speculatorii, DEOIL_LSC pe scadenţa noiembrie totalizând 74 de contracte, în vreme ce derivatele pe aur strânseseră 19 contracte SIBGOLD_RON şi 12 contracte SIBGOLD, pe scadenţa din această lună. Cotaţia unui baril de petrol era estimată la 102,40 USD, în minus cu aproape 1%. Uncia de aur era estimată la 1.319,8 respectiv, 1.317,7 USD, preţuri în scădere cu 11,8 şi 9,7 dolari.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.