SIBEX Lichiditatea, în uşor regres după alegerile pentru Consiliul de Administraţie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 noiembrie 2012

După ce luni acţionarii Sibex au ales un nou Consiliu de Administraţie care să-i reprezinte până în aprilie 2015, eveniment aşteptat cu interes de piaţă, şedinţa de tranzacţionare de marţi nu a indicat participanţi foarte implicaţi, observându-se un interes în scădere pentru speculaţii. Atitudinea jucătorilor consemnată în prima jumătate a zilei s-a datorat însă mai degrabă unei evoluţii neconvingătoare a cotaţiilor decât unei reacţii la votul exprimat. Totuşi, un acţionar care a dorit să rămână anonim a precizat că "nu s-a realizat o schimbare totală, astfel încât operatorul sibian rămâne în continuare tributar trecutului apropiat, în care afacerea a regresat". El a adăugat însă că "acum trebuie implementate măsuri concrete rapide pentru revitalizarea pieţei dacă noul CA îşi doreşte să fie credibil".

În acest context, lichiditatea înregistrată după jumătate de zi era mai redusă comparativ cu luni şi şedinţele anterioare, numărul contractelor fiind de 635 iar valoarea de puţin pes­te 7 milioane lei.

Participanţii care au tranzacţionat au speculat cel mai mult pe preţul indicelui Dow Jones pe scadenţa decembrie. Numărul contractelor era de 450 iar cotaţia indicelui scădea cu 18 puncte, la 12.774 de puncte. Preţul a fluctuat mixt în primele şapte ore de tranzacţionare, pe un culoar de 45 de puncte pentru ca după ora 16.00 să se detaşeze scăderile. Nici pe piaţa futures americană variaţiile nu au fost mari, înainte de publicarea unui raport privind construcţiile de case pe luna octombrie. Ulterior, acest raport a indicat o creştere neaşteptată dar efectele ei pozitive au fost umbrite de scăderea Hewlett-Packard Co., care a determinat deschiderea "roşie" la NYSE.

Perechea valutară euro/leu a fost tranzacţionată pe scadenţa decembrie, având o evoluţie mixtă. Cotaţia de la ora 17.00 era de 1,28 USD pentru un euro, în scădere cu 0,02% iar numărul contractelor era de 73.

Pe segmentul mărfuri, aurul se aprecia pe scadenţa decembrie cu 1,1 USD pentru contractul SIBGOLD. Uncia era cotată la 1733,9 dolari iar numărul contractelor se cifra la 43.

Şi derivatele pe acţiunile SIF5 se depreciau, pe o lichiditate mică. DESIF5 decembrie a închis la 1,33 lei/acţiune, în scădere cu 0,75% iar DESIF5 martie 2013 la 1,36 lei după ce a pierdut 1,45%

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb