SIBEX Piaţa derivatelor, fără orizont

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 mai 2014

Pe piaţa Sibex, şedinţa de tranzacţionare de la debutul săptămânii a fost influenţată în sens negativ de faptul că piaţa de la New-York a fost închisă luni, datorită serbării zilei eroilor (Memorial Day). Ca urmare, după jumătate de şedinţă, nivelul de lichiditate era unul mai mult decât modest: 67 de contracte cu o valoare de 923.000 lei. Practic speculatorii au fost lipsiţi de reperele de peste ocean precum, şi de contribuţia market-makerilor, care nu sunt obligaţi să introducă ordine de cumpărare şi vânzare în situaţia în care activul suport al unui instrument financiar derivat de tip este suspendat de la tranzacţionare pe piaţa pe care se determină preţul de lichidare la scadenţă. "Dependenţa de evoluţia din SUA a atins cote de nebănuit, astfel piaţa derivatelor de la Sibiu, fără < suflul > de peste ocean, pare una fără orizont. Dacă în urmă cu doi ani, în ziua de "memorial Day" piaţa Sibex strângea circa 1900 de contracte în jumătate de zi, de această dată speculatorii au absentat cu desăvârşire", a observat un broker.

Datele de ora la 17.15 indicau 41 de contracte DEDJIA_RON pe scadenţa iunie. Jucătorii mizau pe creşterea Dow Jones, cotaţia pe scadenţa din vară câştigând 53 de puncte şi fiind evaluată la 16.645 puncte. Se specula şi pe scadenţele septembrie şi decembrie 2014, cotaţia futures a indicelui valorând 16.582 puncte pentru toamnă şi 16.450 de puncte pentru ultimul termen din an, după creşteri de 82 şi 40 de puncte.

Pe segmentul valutar, euro avansa timid, cu 0,05% faţă de dolar pe scadenţa iunie. Numărul contractelor era numai 7, iar cotaţia era de 1,36450 USD. Tot 7 contracte atrăgea şi DESIF4 iunie, pe fondul unei creşteri ample de 5,47%, la 0,8385 lei/acţiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb