SIBEX Record negativ de lichiditate în ultima şedinţă a săptămânii trecute

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 noiembrie 2016

Deşi ultima zi a săptămânii 21-25.11 a adus cel mai slab rezultat al anului de până acum, lichiditatea derivatelor a reuşit să crească săptămâna trecută pe piaţa Sibex, datele cumulate pentru cele cinci şedinţe indicând 142 contracte, cu peste 57% sub nivelul săptămânii anterioare (90 de contracte). Procentul ar fi putut fi chiar şi mai mare, dar volumele din ultimele două şedinţe (24 şi 25.11), au fost foarte mici, participanţii de la bursa sibiană preferând să stea în expectativă atâta timp cât principala lor sursă de informaţii şi repere, anume piaţa bursieră americană, a fost închisă cu ocazia Zilei Recunoştinţei. Astfel, o serie de produse, mai exact derivatele pe acţiuni americane au fost suspendate de la tranzacţionare la Sibex iar activitatea de market-making a fost şi ea restrânsă. Dacă joi 24.11 s-au consemnat totuşi 15 contracte, sesiunea de vineri 25.11 a adus un nou record negativ: doar 2 contracte! Precedentul minim, cifrat la 3 contracte într-o singură zi a fost înregistrat în 27 octombrie. "Faptul că, în momentele când piaţa americană e închisă, bursa sibiană este extrem de afectată din perspectiva volumului subliniază clar boala operatorului sau altfel zis, dependenţa faţă de derivatele pe Dow Jones şi aur şi aduce în prim plan fie lipsa unor produse derivate atractive pe acţiuni autohtone, fie incapacitatea de promovare a acestora, de diseminare în rândul investitorilor", a explicat un broker.

Cele două contracte au fost încheiate pe sectorul derivatelor valutare, unul pe cursul euro/dolar, scadenţa decembrie 2016 şi unul pe cursul euro/yen japonez, acelaşi termen. Euro a fost cotat la 1,0607 USD, în urcare cu 0,38% respectiv la 119,58 yeni, în urcare cu 0,59%, variaţii calculate în raport cu "start of day price"[1].

[1] preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Niste puturosi,inlemniti in trecut,,;tamaie si popa..cer.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb