SIBEX Scăderi ample şi speculatori prudenţi, în luna mai

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iunie 2012

În ultima şedinţă din mai, speculatorii au tranzacţionat pe un fond de optimism datorat creşterilor de pe pieţele europene. Acestea au apărut după ce Irlanda a votat Tratatul de Stabilitate Financiară a UE, indicând că va aproba măsurile menite să tempereze criza financiară. O altă ştire pozitivă a fost şi creşterea vânzărilor de retail din Germania. Şi în SUA se înregistrau creşteri pe piaţa futures. Ulterior, după creşterea cererilor de şomaj, acestea s-au temperat. Optimismul s-a reflectat şi la bursa sibiană unde, după circa jumătate de sesiune, cotaţiile creşteau. Aprecierile nu erau însă însoţite de un interes pe măsură la cumpărare, astfel că lichiditatea era mai degrabă scăzută, cu 2500 de contracte realizate până la ora 16.00. Valoarea tranzacţiilor era de aproape 30 milioane lei. Creşterile cotaţilor nu au schimbat nici situaţia generală din mai, în care trendul a fost unul puternic descendent iar jucătorii mai mult prudenţi.

Per total, în cea de-a cincea lună a anului, lichiditatea pieţei a continuat să fie una redusă, în media ultimelor două luni din an şi mult sub ianuarie sau februarie. Numărul contractelor încheiate în cele 22 de şedinţe a fost de circa 148.000.

Şi în ultima şedinţă a lunii tot derivatul pe indicele Dow Jones era cel mai lichid, cu 1741 de contracte încheiate până la ora 16.15, pe scadenţa iunie. Cotaţia DEDJIA_RON creştea cu 20 puncte, la 12.400 puncte. În mai, DEDJIA_RON iunie a fost cel mai lichid derivat, cu 84.129 de contracte încheiate până în 30.05 inclusiv, la acest total urmând să se adauge şi contractele încheiate în 31.05. Evoluţia cotaţiei a fost una agresiv descendentă, scăderea faţă de nivelul din prima zi a lunii ajungând până la 823 de puncte (în 30.05). Astfel, creşterea din ultima zi nu a contat prea mult în evoluţia de ansamblu.

Pe locul secund în topul lunii s-a situat derivatul pe perechea euro/dolar cu peste 25.000 de contracte realizate pe scadenţa iunie şi circa 10.300 pe septembrie, date înregis-trate până în 30 mai inclusiv. La aceste totaluri se adaugă contractele încheiate în ultima şedinţă. În cadrul acesteia, până la ora 16.00, perechea euro/dolar iunie atrăgea 500 contracte pe iunie şi 67 pe septembrie, evoluţia fiind ascendentă, cu câştiguri de 0,23 şi 0,24%. Şi pe plan extern moneda comună a avansat joi faţă de dolar, revenindu-şi de la minimul ultimilor doi ani, după ce obligaţiunile spaniole şi italiene au cres-cut, pe fondul speculaţiilor că Banca Centrală Europeană va anunţa săptămâna viitoare noi măsuri de combatere a crizei datoriilor. Raportat la întreaga lună, euro a avut însă o evoluţie dezamăgitoare faţă de dolar, atât pe pieţele internaţionale cât şi la Sibex, piaţă unde a pierdut până la 6% pe cele două scadenţe.

Şi aurul a intrat în top trei produse pe mai, cu 13.521 contracte SIBGOLD iunie încheiate până miercuri 30.05, total care se va îmbunătăţi cu rulajul de azi (n.r -ieri). De-a lungul lunii speculatorii au pariat pe "roşu", evoluţia soldându-se cu o pierdere considerabilă de peste 80 dolari.

Per ansamblu, luna mai a fost una favorabilă vânzătorilor, care au putut marca randamente foarte mari, în vreme ce deţinătorii de poziţii pe cumpărare au înregistrat pierderi semnificative.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb